Mi-a dispărut telecomanda… suspectez pisica….

0
61

În primul rând, îi anunț pe cei care ne spun că „avem telecomandă și o putem folosi cu încredere atunci când nu ne place ce vedem la TV”, că eu chiar nu (mai) am telecomandă.

E un mister. Încă nu îmi explic ce s-a întâmplat. Azi-noapte, am vrut să dau sonorul mai încet, dar cum n-am găsit telecomanda m-am lăsat păgubașă. Dimineață am închis TV-ul cu telecomanda lui și am plecat la lucru. Ajunsă seara acasă, m-am pus pe căutat. Este vorba despre telecomanda receiverului Orange, adică cea mai importantă: fără ea nu pot schimba programele.

Locuiesc într-o singură cameră, care este relativ mică. Cât de greu poate să fie să găsesc o telecomandă?! *M-am gândit că ar fi putut să cadă în spațiul dintre pat și perete. Nu era. *Având în vedere că o lăsam de regulă pe pat, mi-am zis că e posibil să fi intrat în husa pilotei. Nu era. Poate sub perne?! Nu era. *Ar mai fi putut să cadă sub masă. Nu era. *O altă variantă ar fi fost să se fi jucat Sony cu ea și… poate a dus-o în spatele dulapului. Nu era. *Ieri am splălat niște rufe pe care le-am pus pe pat, poate am băgat-o în șifonier când le-am strâns. Am scos tot de pe rafturi, am scuturat hainele. Nu era. *Poate am luat-o cu mine la baie, în loc de telefon. Nu era acolo. *Poate am dus-o în uscător…. Nici acolo nu era.

După ce am epuizat toate variantele și m-am scos pe mine de pe lista suspecților, am luat-o pe Sony la interogat. Am rugat-o frumos să îmi spună unde a ascuns-o. M-a ignorat total. *Am încercat să o mituiesc cu bobițele ei preferate. M-a păcălit să i le dau, dar nu a scos o vorbă despre telecomandă. *Am trecut la amenințări: că nu mai primește boabe timp de o săptămână, că îi ascund jucăriile preferate, că o las să asculte toată ziua Radio Zu, că mai aduc o mâță acasă. Nimic n-a ținut! Refuză cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună să mărturisească ce-a făcut.

Văzând că nu o scot la capăt nicicum, am pus mâna pe telefon și am sunat la Orange. Era trecut de ora 21.00, așa că apelul era taxat. Mi-a răspuns o domnișoară drăguță. I-am spus că am impresia că am pierdut telecomanda și am întrebat-o ce e de făcut în astfel de cazuri. Așa am aflat că ar fi bine să fac tot posibilul să o găsesc deoarece este echipament închiriat și dacă vreau una nouă va trebui să o plătesc. „Cât costă?”, întreb eu cu naivitate. „Vreo 20 de euro”, îmi răspunde fata amabilă. Nu-mi putea spune exact deoarece nu mai aveau program cei de la departamentul tehnic și nu avea pe cine să întrebe.

Am încheiat convorbirea și am început să caut din nou: în spațiul dintre pat și perete, sub masă, după dulap, în șifonier, la baie, în uscător. NIMIC! În tot acest timp, Sony mă privește de sus. Am impresia că se amuză pe seama mea. O întreb dacă realizează că 20 de euro reprezintă hrana ei pe vreo două luni. În loc de răspuns, Sony cască plictisită, se spală pe un picior, se încolăcește, închide ochii, doarme și toarce.

Asta e! Deocamdată sunt „înțepenită” pe ProTV. Misterul telecomenzii dispărute rămâne… Au mai rămas două posibilități: fie domnul electrician care a reparat un bec din cameră, a băgat din greșeală în trusa lui cu scule și telecomanda (oricum nu are ce să facă cu ea), fie șifonierul meu este o ușă spre Narnia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here