
De asemenea, în forma inițială era prevăzut că nu trebuie să poarte mască angajatul singur în birou sau dacă sunt „minimum 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor”. Acum, excepție fac doar angajații singuri în birou.
Cine este exceptat de la purtarea măștii de protecție:
- Angajatul este singur în birou
- Persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare
- Persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută)
- Prezentatorii TV şi invitaţii acerstora, cu condiţia păstrării unei distanţe de 3 metri între ei
- Vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri faţă de public şi a prezenței a cel mult 16 persoane
- Copiii cu vârsta sub 5 ani
Ordinul prevede că „pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă prevăzute în aenxa” care face parte din ordin.
Pe durata stării de alertă, se instituie „obligativitatea instituţiior publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor”.
Ultimele postari ale lui Iulia Radu (vezi toate)
- Victor Pițurcă l-a sunat pe Dan Udrea, după editorialul anti-Valentin Ceaușescu: „Ai scris urât, dar adevărul e altul. Vi-l explic eu…” - martie 20, 2025
- Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc? Nostalgicii comunismului să ne scutească de o astfel de corvoadă! - martie 20, 2025
- TOP CEI MAI BUNI CHITARIȘTI STRĂINI. PROPUNERI - martie 20, 2025