MOJO MUSIC MAGAZINE: OZZY OSBOURNE – INIMA ÎNTUNERICULUI: „Mereu am judecat cât de bune erau piesele după modul în care mi se ridica părul pe mână când le ascultam”

0
77

Articol tradus de Iulia Radu din Mojo Music Magazine (2010)
ozzy osbourne 1La 31 de ani, Ozzy Osbourne a fost dat afară din Black Sabbath, grup al cărui frontman a fost timp de un deceniu, aceasta fiind şi singura formaţie care i-a venit mănuşă. Chitaristul Tony Iommi şi basistul Geezer Butler i-au lăsat bateristului Bill Ward dificila sarcină de a-i spune solistului lor că, din cauza faptului că lua prea multe droguri, trebuia să părăsească Sabbath. „Mi-a sfâşiat inima”, îşi aminteşte Bill. „Din toată trupa, Oz era prietenul meu cel mai bun, dar cel mai rău lucru este că luam cu toţii droguri, fiecare stătea în camera de hotel cu câte un bol de cocaină şi dădeam vina unii pe alţii. Să-i spun lui Oz că trebuie să plece a fost prea mult pentru mine. Mi-au trebuit ani ca să-mi revin din asta”.
În ceea ce-l priveşte pe Ozzy, faptul că a fost dat afară din trupă a stârnit în el un puternic sentiment de nedreptate, care s-a transformat în rutina unei auto-distrugeri care implica: trezirea după-amiază, comandarea provizilor – băutură (gin, bere, cognac, Mateus Rose), cocaină şi, în cele din urmă, mâncare (de cele mai multe ori pizza). „Trăiam un adevărat coşmar”, admite Ozzy. „Credeam cu adevărat că totul s-a sfârşit pentru mine. Tatăl meu murise cu câţiva ani înainte, nu pusesem nici un ban deoparte… menajera renunţase de mult să mai vină să facă curat, aşa că trăiam într-o mizerie de nedescris”.
„Zilele trecute m-am întâlnit cu Iggy Pop. Nu-l mai văzusem de câţiva ani de la Premiile MOJO, dar acesta e chiar un om ciudat”, spune Ozzy cu accentul său simpatic de Birmingham. „Mi-a spus că părul meu miroase frumos. I-am răspuns că asta se întâmplă atunci când îl speli”.
ozzy osbourne black sabbathSpre deosebire de alcoolicul şi persoana dependentă de droguri din 1979, Ozzy de astăzi reprezintă imaginea unui om sănătos de 61 de ani. „Sunt curat, nu mai iau droguri, dar sunt departe de a fi sănătos”, subliniază el. „Am capul plin de demoni. Când tehnologia va permite, vă invit să petreceţi o oră în mintea mea. Vă garantez că în câteva minute vă veţi rostogoli afară pe nări”.

„Oamenii au prejudecăţi în ceea ce mă priveşte şi multe dintre ele nu au nicio legătură cu Ozzy cel din viaţa de zi cu zi. Poate show-ul The Osbournes a mai schimbat ceva”. Acest reality-show l-a transformat pe Ozzy dintr-un personaj ieşit din iad în mult mai liniştitul şi umanul „rock dad”, adesea succesul acest show i-a eclipsat cariera (de-a lungul căreia a vândut până la 60 de milioane de albume). Succesul emisiunii este comparabil cu cel al show-ului Beatlemania on LSD, iar Ozzy a admis că a luat aproximativ 42 de pastile diferite pe zi pentru a trece peste anxietatea şi stresul cauzate de filmări. Acum aceste zile au luat sfârşit. E mult mai uşor să se ocupe de promovarea noului său album, Scream (al 10-lea material discografic de studio din cariera solo).

„Există două albume foarte importante pentru mine: Blizzard Of Ozz (cu care am debutat în 1980) şi Diary Of A Madman (1981). Fără acestea eu nu aş fi aici acum. Eu chiar trăiam precum Prinţul Întunericului când le-am făcut, apoi l-am întâlnit pe Randy Rhoads…”
Ozzy a decis să organizeze un casting pentru a-şi găsi o nouă trupă. Randy i-a fost prezentat de prietenul său, basistul Dana Strum.

Randy Rhoads
Randy Rhoads

„Mă îngrozea ideea acestei audiţii pentru că eu nu mai cântasem decât într-o singură trupă până atunci, şi eram cu toţii prieteni acolo”, admite Ozzy. „Eu eram doar un solist, habar n-aveam să cânt la alte instrumente! Mi-amintesc că am ascultat 5 baterişti unul după altul şi îmi spuneam: Să mă ia dracu’ dacă îmi dau seama care dintre ei bate mai bine! Apoi, Dana mi-a spus că ştie un chitarist pe care ar trebui să-l cunosc şi să-l ascult. I-am spus că nu pot pentru că sunt terminat”. Dar Strum a insistat, şi cum Ozzy refuza să părăsească camera de hotel, l-a adus pe Rhoads, în vâtstă de 23 de ani pe atunci, acolo.

„Dana a venit cu un tip care arăta ca o păpuşă”, spune Ozzy. „Şi i-am zis: ăsta e gay! Iar Randy a răspuns, cu o voce afectată: Eşti un ciudat! Dar a promis că va reveni a doua zi”.
„Au revenit a doua zi, dar nu prea am dat atenţie la ceea ce făceau ei, aşa că Randy a spus: Mă simt ca un bufon să stau aici, ce vrei să cânt? Nu prea îmi păsa aşa că i-am spus să cânte orice vrea. Nu ştiu exact ce a cântat, dar nu-mi venea să cred ce aud. Dar încă n-am cântat ceva anume, a spus Randy. I-am spus să mai vină a doua zi şi am leşinat pe canapea”.
În ciuda personalităţilor lor diferite, Rhoads a fost de acord să îl urmeze pe Ozzy în Anglia. Line-up-ul trupei lui Ozzy a fost completat cu basistul Bob Daisley şi bateristul Lee Kerslake. „Le-am spus băieţilor: OK doar cele mai bune idei vor merge mai departe, şi aşa am lucrat”.
Pe 22 martie 1980, trupa a început să lucreze cu producătorul Chris Tsangarides, şi apoi cu Max Norman. „Mereu am judecat cât de bune erau piesele după modul în care mi se ridica părul pe mână când le ascultam”, spune Ozzy. „Iar modul în care cânta Randy în studio, avea acest efect asupra mea”.
Din punct de vedere muzical, LP-ul Blizzard Of Ozz arăta stilul inovativ al lui Randy Rhoards, în piese precum Goodbye To Romance (scrisoarea lui Ozzy către foştii colegi din Sabbath), piesa eco Revelation (Mother Earth), şi piesa acustică Dee (un tribut pentru mama lui, Delores). Din punct de vedere al versurilor, piesele au accentuat personalitatea lui Ozzy.

În timp ce Ozzy a reuşit să adune în jurul lui o nouă trupă, foştii lui colegi din Black Sabbath îl cooptaseră deja pe solistul Ronnie James Dio, alături de care lansaseră albumul Heaven And Hell pe 25 aprilie 1980, la 6 zile după ce Ozzy terminase de înregistrat Ridge Farm. Heaven And Hell a intrat în Top 10 în Marea Britanie, dovedind faptul că Sabbath era încă o forţă în muzică, chiar şi fără ex-frontman-ul lor. „A fost cu siguranţă o rivalitate”, admite Ozzy astăzi. „Dar a fost ca un divorţ. Aşa se întâmplă mereu cu fosta-viitoarea ta soţie. Este o perioadă în care spui: tu iei pisica, eu iau câinele, şi apoi se ajunge la jigniri. Eu eram foarte speriat atunci. Picasem de pe piedestalul meu”. Nesiguranţa lui Ozzy s-a accentuat în momentul în care a trebuit să susţină primul său turneu fără Black Sabbath. „Nu eram difuzaţi la radio aşa că trebuie să ne promovăm prin concerte cât mai multe. Aşa am făcut şi cu Black Sabbath şi aşa am decis să fac şi solo, dar eram îngrozit”, recunoaşte el.
Iniţial Ozzy a vrut să numească trupa Blizzard Of Ozz, dar Sharon Arden l-a făcut să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă. „Sharon mi-a spus: Chiar vrei ca oamenii să se întrebe cine dracu’ sunt ăştia? Sau vrei ca spectatorii să spună: mergem să-l vedem pe Ozzy? Şi avea dreptate. Numele meu însemna ceva”. Ca urmare, Blizzard Of Ozz a devenit titlul primului album din cariera solo a lui Ozzy.
Sursa: Mojo, august 2010

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here