EXCLUSIVITATI

NAPALM DEATH – "Hai mandrutz-o sus in deal, sa facem un grindcore metal" (12 ianuarie 2009)

decembrie 2, 2012

171

Cronică de Diana Pană
Inainte de a incepe cronica propriu-zisa, voi face o scurta descriere a formatiei Napalm Death, pentru necunoscatori.
Trupa a luat fiinta in anul 1981, intr-o localitate de langa Birmingham (Anglia), din initiativa lui Nicholas Bullen si Miles Ratlegde, a schimbat mai multi componenti ai trupei, pentru ca in prezent sa ramana Mark „Barney” Greenway – Vocal (1989–1996, 1997–prezent), Shane Embury – Bass (1987–prezent), Mitch Harris – Chitara (1990–prezent), Danny Herrera – Tobe (1991–prezent).
Napalm Death sunt considerati cei care au definit genul grindcore prin imbinarile de post-punk, hardcore punk si metal ce se regasesc in compozitiile lor.
Din 1981 si pana in prezent, formaţia a lansat 14 albume, la inceputurile trupei aceasta suferind diferite modificari de componenta si inregistrand piese fara insa a fi incluse pe un album propriu-zis. Primul album a aparut in anul 1987 – Scum. Dupa aceea i-au urmat: From Enslavement to Obliteration – 1988, Harmony Corruption – 1990, Utopia Banished – 1992, Fear, Emptiness, Despair – 1994, Diatribes – 1996, Inside the Torn Apart – 1997, Words from the Exit Wound – 1998, Enemy of the Music Business -2000, Order of the Leech – 2002, Leaders Not Followers, Pt. 2 – 2004, The Code Is Red…Long Live the Code – 2005, Smear Campaign – 2006.
In 2009, pe 2 noiembrie vor lansa in Marea Britanie, Time Waits for No Slave, album ce contine 14 piese si pastreaza acelasi stil grindcore, la care se adauga si death metal.
Dintre piesele celor de la Napalm Death, s-a remanrcat piesa You Suffer, de pe primul album al formatiei, acestia fiind inclusi in Cartea Recordurilor pentru cea mai scurta piesa compusa vreodata – dureaza 1.316 secunde si contine versurile „You suffer, but why?”.
Ei bine, consider ca este suficient din istoria trupei, asa ca voi trece la cele intamplate aseara la Becker Brau.
Am ajuns in jur de ora 20.00 acolo, moment la care se presupune ca ar fi trebuit sa inceapa show-ul. Se anuntasera Taine si Warganism in deschidere. Dintre cei veniti, putini s-au aratat interesati la inceput de prestatia celor doua formatii, din pricina faptului ca inauntru nu se fuma (doar afara), lumea abia venea, se salutau unii cu altii, mai schimbau o vorba o impresie. Spre sfarsitul recitalurilor, mai toti erau incalziti (din pricina berii care se vindea la bar – cam scumpa ce-i drept- sau a atmosferei placute din sala unde a fost amenajata scena) si pregatiti pentru aparitia celor pe care venisera sa-i vada.
Trupele romanesti au cantat pana in jurul orei 21.30, iar pana la 22.30 (aproximativ) s-a facut schimbul de chitari, tobe s.a.m.d. De ce o fi durat atat, nu-mi pot imagina, ca n-au avut atat de multe, dar in fine, asta-i un minus tipic romanesc pe care-l atribui concertului de seara trecuta.
Asa cum spuneam, in jurul orei 22.30 au aparut pe scena si cei de la Napalm Death in aplauzele fanilor infocati. Inca de la prima piesa cei adunati au inceput un pogo de toata frumusetea (ma intreb cati si-au dislocat umeri, maxilare, si cu cate vanatai au ajuns acasa), pogo ce a continuat pe toata durata show-ului. Am fost surprinsa atata entuziasm chiar si din partea unei doamne mai in varsta venita sa-i vada pe britanici.
Despre prestatia trupei parerile vor fi impartite. Eu consider ca s-au descurcat onorabil avand in vedere problemele care au existat cu sunetul si as spune lipsa de mobilitate a staff-ului. O ora intre recitalul trupelor romanesti si Napalm Death mi s-a parut destul de mult.
Mi-a placut ca solistul a stiut sa comunice cu publicul si nu doar o data ci de mai multe ori. Barney a tinut chiar sa transmita prin telefon „Hello there, wherever you are!” („Salutare, oriunde te-ai afla!” , cand a vazut ca un tanar din public tinea telefonul ridicat si avea la capatul celalalt al liniei o alta persoana. Britanicul a mai facut ceva comentarii legate de ceea ce se intampla in lume, in viata, religie si politica.
Cand ceasul a inceput sa se apropie de ora 23.30 Barney a rostit catre public „We’ve got a few more songs left for you”(„Mai avem cateva piese pentru voi”), fanii aratandu-se dornici de cat mai multe piese din partea favoritilor. Show-ul a mai continuat pret de cateva minute bune, Napalm Death revenind pe scena la cererea publicului nu doar o data. S-au cantat piese atat vechi, cat si piese de pe noul album al grupului „Time waits for no slave”, iar la sfarsit solistul trupei a coborat mai aproape de fani pentru a da mana cu cei doritori, asta dupa ce in urma cu ceva timp isi aratase nemultumirea ca organizatorii lasasera destul de mult spatiu intre fani si trupa.
In concluzie, a fost un concert care mi-a depasit asteptarile, asta in ceea ce priveste prestatia celor prezenti pe scena. Locatia a fost buna, la fel si paza care a avut de lucru cu energicii dornici de pogo, dar multi s-au aratat nemultumiti de preturile de la bar (si nu au fost lasati sa intre nici macar cu sticle de apa). Se putea si mai bine. Recomand celor care vor mai avea ocazia sa vada Napalm Death intr-un viitor apropiat sa mearga si sa vada cat inca mai e ceva de vazut.
Pentru necunoscatorii genului s-ar putea sa fie mai mult decat surprinzator, asa ca de preferat ar fi sa asculte inainte cateva piese ca sa stie cu ce vor avea de-a face.
Bafta! S-auzim de bine!