O iubire roșu-albastră….

0
81

O iubire roșu-albastră....Echipa Steaua București este strâns legată de viața mea. De când mă știu am fost „stelistă”. M-au împins pe acest drum unchiul și bunicul meu care urmăreau meciurile de fotbal cu religiozitate. Bunicul meu era mai tăcut, mai liniștit, dar eu cu unchiul meu cântam, încurajam echipa, ne enervam când ne simțeam furați de arbitru (se întâmpla destul de des) și, evident, urlam când dădea Steaua gol. Știam o grămadă de cântece (fără înjurături) și le intonam pe toate în cele 90 de minute. Practic, tot cartierul știa când joacă Steaua.

Una dintre activitățile mele preferate era să îi „torturez” pe prietenii unchiului meu care țineau cu Dinamo și cu Rapid. Aveam în repertoriu toate glumele bune, ba chiar inventam unele noi.

Eram atât de devotată echipei Steaua București încât în copilărie eram convinsă că sângele meu nu e doar roșu, este roșu albastru. Eram în clasa a doua când am primit cadou o șapcă pe care scria „Hai Steaua!”. Am purtat-o cu mândrie oriunde am mers (inclusiv la școală). Doi ani mai târziu, am primit un tricou („înotam” în el, atât era de mare), un fular și un fes pe care scria „Steaua București”. Am dormit câteva nopți cu toate pe mine, pe lângă mine…. Mai mult decât atât, le-am spus alor mei că atunci când o să mă căsătoresc, o să port un tricou și un fular cu Steaua București, nu o rochie albă. Toți au râs și m-au enervat la culme pentru că, deși aveam doar 10 ani, eu vorbeam foarte serios!

Nu o să uit niciodată momentul în care unchiul meu a început să mă tachineze spunându-mi că eu m-am născut în Giulești. Eram ferm convinsă că mă minte. N-avea cum să fie adevărat! După câteva zile am avut ocazia să vorbesc cu mama la telefon și am profitat să o întreb… Șoc și groază! Era adevărat, chiar mă născuse în Giulești. „Ce ai căutat acolo???”, o întreb eu disperată. „Păi… acolo e maternitatea…”, zice ea nevinovată. „Și nu puteai să te duci în Ghencea, în fața stadionului, să aștepți salvarea și să mă naști acolo???”, întreb eu… Informația asta mi-a stricat zenul o bună bucată de vreme. Din punctul meu de vedere, ce mi se întâmplase era o blasfemie!

Ca orice copil, uneori mai întârziam seară la joacă cu prietenii. Dar asta nu se întâmpla niciodată în zilele cu meciuri. Atunci intram în casă cu precizia unui ceas elvețian. Nu conta ce activități aveam cu prietenii, ce jocuri jucam, ce frumoasă era atmosfera… mă ridicam, îmi luam la revedere și dusă eram. Nu era loc de niciun fel de negociere când juca Steaua (indiferent dacă meciul era transmis la tv sau la radio!).

Pe toate caietele mele de școală scriam numele tuturor jucătorilor de la Steaua. Mama era disperată și mă implora să nu le mai mâzgălesc… Ceea ce mă scotea din minți pentru că, din punctul meu de vedere, erau niște opere de artă.

Am crezut sincer că o astfel de pasiune nu mă va părăsi niciodată! Și, într-un fel, nu m-a părăsit pentru că Steaua va fi mereu o parte importantă din mine. Dar, faptul că nu îmi place deloc de Becali, schimbarea numelui și procesele stupide ale lui Talpan, și mai ales scăderea evidentă a nivelului de joc, mi-au mai tăiat din elan.

Ce mi-a venit de am scris acest text?! Am urmărit azi meciul FCSB – Dunajska Streda și mi-a plăcut foarte mult atmosfera din tribune. Am avut din nou tresăriri la atacurile noastre, m-am enervat teribil la unele ratări de curtea școlii și m-am bucurat ca-n copilărie de calificare. O singură mirare am la final de meci: de ce e îmbrăcată în negru galeria FCSB?! Ține doliu pentru Dinamo?! Sau a luat Talpan și culorile clubului?!

În fine, am avut o seară frumoasă mulțumită FCSB-ului! Pe lângă bucuria calificării, mai este și cea a regăsirii unor amintiri dragi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here