Stai, fată, nu te enerva! Cu ce ți-a greșit muzica?! Dar noi, noi ce vină avem?!
Eu m-am bucurat sincer că Diana Belbiță a câștigat duelul și își continuă aventura în fermă. Mie mi-e simpatică. Dar mi-a rămas bucuria în gât când am auzit-o pe Otilia (cum care?! Bilionera!!) spunând că într-un fel se bucură că pleacă acasă pentru că o așteaptă fanii, întreabă oamenii disperați de ea, o cheamă muzica afară și la final a promis că va scoate un cântec mult mai bun decât „Bilionera”. Ascultând-o cu câtă convingere vorbește, imaginația mea a luat-o razna. Am început să văd o grămadă de oameni plângând pe străzi și strigând în gura mare: „Oh, tu, Bilionera vino să ne luminezi drumul că suntem pierduți fără tine”… Dramatic!
Mihaela Rădulescu a felicitat-o pentru cele peste 240.000.000 de vizualizări, și uite așa am aflat și eu cu ce se ocupă fata asta de fapt. Acum că am ascultat și cântecul (nu știu dacă mai are și altul, abia am rezistat să-l ascult pe ăsta), pe lângă faptul că mă bucur că am fost pe cealaltă jumătate a planetei, mă gândesc serios că puteau să o mai țină ocupată în „Fermă”. Poate îi dă ProTV-ul un wild card și o bagă înapoi în concurs. Dacă nu, va trebui să mă întorc pe partea întunecată a planetei, acolo unde „bilionerele” nu pot ajunge.
- Psihologul Muzical (ediția 1233 – 6.06.2026): Jul Baldovin, Top Nonconformist „Cei mai buni chitariști străini” (partea a doua) - iunie 11, 2026
- Tabloul complet al Cupei Mondiale de fotbal 2026 - iunie 10, 2026
- „Harta lui Elian”, primul spectacol din România dedicat copiilor cu dislexie și dificultăți de învățare, va avea trei reprezentații speciale la Teatrul EXCELSIOR (11 și 12 iunie) - iunie 9, 2026






































