Peste 17.000 de islandezi au semnat o petiţie pentru boicotarea Eurovision 2019 din Israel

0
24

eurovision song contest aArticol preluat din Adevărul

Peste 17.000 de persoane au semnat o petiţie care face apel la televiziunea publică islandeză RUV să boicoteze concursul Eurovision şi să nu participe la ediţia din 2019 care va fi organizată în Ierusalim, potrivit „Iceland Monitor“.
Victoria cântăreţei israeliene Netta Barzilai a provocat furie din cauza situaţiei politice critice în care se află Israelul şi Palestina şi a controversatei mutări a ambasadei SUA la Ierusalim, care s-a soldat cu moartea a zeci de palestinieni în Fâşia Gaza în timpul protestelor împotriva deciziei liderului american Donald Trump. În textul petiţiei se afirmă: „Având în vedere modul în care Israelul a încălcat drepturile omului în raport cu poporul palestinian, prin violenţa la care şi-a supus vecinii,m nu există niciun argument pentru care Islanda să participe la o competiţie cum este Eurovisionul. Statul israelian a ucis zeci de oameni în ultimele luni din simplul motiv că protestau faţă de această situaţie.“ Petiţia vine după ce directorul de programe al televiziunii publice islandeze, Skarphéðinn Guðmundsson, întrebat fiind dacă Islanda va participa la Eurovision 2019,
a răspuns: „Ne aşteptăm să participăm la fel ca în fiecare an. În acest moment analizăm situaţia, locaţia în care se va desfăşura competiţia şi costul participării, precum şi alţi factori. Islanda va anunţa în această toamnă decizia finală şi până atunci vom discuţa şi cu reprezentanţii celorlalte naţiuni nordice poziţia noastră faţă de acest conflict.“
Pe de altă parte, organizaţia Islanda-Palestina a criticat Europa pentru că nu a sprijinit drepturile omului şi a votat pentru reprezentanta Israelului în finala Eurovision 2018.
Puteți citi articolul în întregime aici:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here