POVESTE ADEVĂRATĂ

iulie 25, 2017

Nu prea mai dau din casă pentru că m-am prins că ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Totuși țin minte că am scris cândva despre zgomotul teribil făcut de vecina de sus, la orele cele mai nepotrivite. De la mers pe gresie cu tocuri, la televizor dat tare, la reparații perpetue, bocănit, am avut de toate. Ieri m-a sunat și mi-a cerut scuze pentru că duminică ar fi făcut zgomot teribil. Eu, politicos și corect, i-am spus că n-am auzit nimic, pentru că eram cu cel mic, că vedeam filme, că ne jucam. Atunci a ținut să precizeze că făcea zgomot, bocănea, că țipa deliberat pentru că căzuse în cadă și nu se putea ridica. Spera să aud și să ce? Să chem 112 sau pe cine? Nu puteam să sparg ușa, iar singur nu puteam ridica (dacă prin absurd pătrundeam în apartament) pe cineva cu ceva peste 150 kg…Cert e că luni a scăpat din situația grea în care s-a aflat, venind femeia de serviciu a blocului, care are cheia de la apartament. A crezut, săraca femeie, că va muri acolo, de unde a tras concluzia că nu mai merge la baie ever fără telefon. E un sfat bun pentru oricine locuiește singur! Vedeți cum e? Auzi atâtea zgomote încât cele cu semnificații umanitare trec pe lângă tine! Seamănă cu povestea aia cu ”vineeee lupul!” pe care i-am citit-0 lui Andrei chiar sâmbătă seara înainte de culcare. Sper că n-am dat prea multe elemente din casă, dar mi se pare o poveste din care se poate învăța!