„Cu pop-ul său rafinat, Rufus Wainwright, va urca pe scena de la Sanremo”, anunţă un comunicat oficial trimis de organizatori.
Dar faptul că acest cantautor apare uneori pe scenă crucificat, precum şi textul unei dintre piesele sale, „Messiah Gay„, nu este pe placul multor credincioşi catolici (şi nu numai). Protestele s-au intensificat pe Facebook şi Twitter, oamenii fiind nemulţumiţi că televiziunea publică RAI cheltuieşte bani pentru aducerea unui asemenea personaj, devenit cunoscut şi pentru poziţia sa radicală faţă de credinţă. Pe reţelele de socializare, numeroase persoane au îndemnat la boicotarea festivalului.
Şi europarlamentarul Sergio Berlato s-a declarat deranjat de prezenţa artistului la Sanremo: „Aici este vorba despre respectarea drepturilor telespectatorilor, care sunt catolici, în marea majoritate. Piesele artistului canadian şi show-ul lui reprezintă o propagandă împotriva valorilor, a familiei tradiţionale. Consider că este un act de sfidare a telespectatorilor. Le cer preşedinţilor televiziunii RAI să suspende momentul lui Rufus”.
Rufus Wainwright s-a arătat surprins de reacţiile apărute în Italia: „Mă surprind reacţiile conservatorilor catolici după ce a fost anunţată prezenţa mea la Sanremo. Toate aceste lucruri mă mâhnesc. Cred că presa ar trebui să rectifice lucrurile pe care le-au spus despre mine în ultimele zile. Piesa Messiah Gay nu este o blasfemie. Eu nu mă refer la Iisus, este o metaforă… este vorba despre lumea în care trăim, este vorba despre faptul că persoanele homosexuale ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi ca cele heterosexuale”, a declarat Rufus.
- Remember Julieta Szönyi. Articol de Gàlfi Akos - aprilie 18, 2025
- Dan Turturică nu ne vrea la #Eurovision și jignește creatorii pop rock din România - aprilie 17, 2025
- PRIMELE MULȚUMIRI ÎN 2025! - aprilie 15, 2025
[…] *Il Giornale a publicat ieri un articol al vescovului di SANREMO-VENTIMIGLIA, monsegnior ALBERTO MARIA CARREGIO care este indignat de alegerea RAI de a invita un cantaret ca RUFUS WAINWRIGHT cunoscut pentru textele blasfemice… el insa nu va canta “GAY MESSIAH”, ci va aduce un omagiu formatiei BEATLES. Cam asta e atmosfera! […]