Jurnalistul George Stanca trece prin momente dificile şi nu pentru că ar avea probleme de sănătate, ci pentru că a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Cunoscutul publicist a fost găsit vinovat pentru că a plagiat „Jurnalul” lui Lev Tolstoi.
În luna noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat sentinţa dată de magistraţii Tribunalului Bucureşti, însă George Stanca mai are o cale de atac la Curtea Supremă. Dosarul publicistului este fără precedent. Jurnalistul este singurul caz de plagiat pentru care a fost dată o sentinţa de condamnare la închisoare. Procurorii au arătat că Stanca a plagiat o traducere a cărţii „Jurnalul”, scris de Lev Tolstoi, şi apoi a semnat lucrarea cu pseudonim. „În drept, fapta inculpatului Stanca Gheorghe, pseudonim literar G.S., constând în însuşirea în mod ilicit a unei traduceri anterioare din limba rusă în limba română a operei ‘Jurnal’ – L.T. efectuata de partea vătămată, traducătorul, prin prezentarea acestei traduceri ca fiind propria sa operă de creaţie intelectuală în lucrarea ‘Memorii’ sub pseudonimul ¬G.S.”, editată, tipărită şi publicată de Editura A. H., intruneste elementele constitutive ale infracţiunii de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere’, se arată în rechizitoriul procurorilor.
sursa: SpyNews
- JUNALUL MEU HOLBAT DIN 30.10 – AMINTIRI, BUGET NOU, SPORT… - octombrie 30, 2026
- JURNALUL MEU 29. 10- ”TRICK OR TREAT ” - octombrie 29, 2026
- JURNALELE MELE DIN 15-16.10.- VOM AVEA SAU NU GUVERN ROȘU? - octombrie 16, 2026




































