RowmaniaFest, un festival de tradiție la Tulcea

0
30

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 aduce la Tulcea, înperioada 29-31 august,cea de-a patra ediție a Festivalului RowmaniaFest, consolidând astfel o tradiție care începe să se contureze din ce în ce mai puternic: Tulcea este orașul care trebuie vizitat în fiecare an la începutul toamnei!
 
Festivalul pune la dispoziția doritorilor un weekend cât o vacanță, pentru că vine cu noutăți (ateliere pentru copii, o aventură de două zile de tip quest prin oraș, demonstrații de SUP – Stand Up Paddling), dar nu renunță la niciuna dintre activitățile deja consacrate: competiții de vâslit peDunăre și pe lacul Ciuperca, concerte live, expoziții de fotografie pe Faleză și la Teatrul Jean Bart, proiecții de film în aer liber la Piața Civică, o dezbatere pe tema dezvoltării durabile a Deltei și comunităților județului Tulcea, un târg de meșteșuguri tradiţionale , o defilare cu cai de rasă și, mai ales, cea de-a doua ediție a Delta Rowmania Triathlon – etapă în circuitul național de triatlon.
 
La fel ca în fiecare an, Ivan Patzaichin îi va întâmpinape oaspeți și va fi amfitrionul celor trei zile.
„Tulcea este un orașcupersonalitate, în care întotdeaunam-amsimțit bine. Am fost cu atât mai onorat atunci când, de curând, am devenit cetățean de onoare, și sper să pot contribui, prin acest festival, la ridicarea profilului său. Mi-aș dori ca Tulcea să devină, cu adevărat, o destinație anuală, de neratat la începutul toamnei, atunci când e vremea mai blândă și tocmai bună de plimbare. Iar plimbările cele mai frumoase, dacă mă întrebați pe mine sunt cele pe apă!“ a declarat Ivan Patzaichin, inițiatorul Festivalului și a mișcării Rowmania.
 

Program:

 

Vineri, 29 august

 
Deschiderea oficială a festivalului (Faleză-Ponton)
 
19:00 19:30                Defilarea cailor de rasă ai Clubului Hipic Real Racing din Tulcea (Faleză-Ponton)
 
19:00 20:00                Intermezzo – Jazz Duo – Harcsa Veronika și Gyémánt Bálint (Faleză-Scenă)
 
20:00 – 20:30          Parada campionilor olimpici români ai sportului cu vâsle – Ivan Patzaichin, Vasile Dîba și Toma Simionov, alături de sportivi ai CSM Danubius și SupAcademy etc, pe Dunăre
Cuvânt de deschidere (Faleză-Scenă)
 
20:30 – 23:00                Concerte Rock`n Row (Faleză-Scenă)
 Byron
Celelalte Cuvinte

 
Delta Dunării, perspective noi – expoziție de fotografie Rewilding Europe și WWF-România (Piața Civică)
Blue Danube / Green Delta – expoziție de fotografii realizate de Dragoș Lumpan (Faleză-ARBDD)

 

 

Sâmbătă, 30 august

 
10:00 – 10:30                Deschiderea oficială a Târgului Artizan Eco Delta (Faleză, ARBDD)
Participă producători și meșteșugari tradiționali din comunitățile din Delta Dunării.
Târgul va fi deschis în perioada 30 – 31 august, 10:00-18:00 și va avea inclusiv ateliere educative pentru copii
 
10:30 11:30                Concert de Fanfară (Faleză-Ponton)
 
10:30                              Descoperă Tulcea Quest – lansarea concursului de aventură urbană (Faleză, ARBDD)
Concursul se desfășoară timp de 2 zile
 
11:30 12:30                Competiţia pescărească “Ivan Patzaichin” – concurs de vâslit în canotcă, pe Dunăre, între echipe de pescari din localităţile Deltei
(Plecare: Faleză Ponton, Startul: Mila 36, Sosire: Faleză Ponton)
 
12:30 13:00                Festivitatea de premiere a câştigătorilor Competiţiei “Ivan Patzaichin”  (Faleză-Scenă)
 
13:30 – 17:30                Descoperă ROWmania – Concurs de vâslit în canotci de 10+1 locuri – COMPETIȚIE ECHIPE TULCEA (lac Ciuperca)
12:00 – 13:00 – înscrierea echipelor, completarea declarațiilor pe proprie răspundere
13:15 – 13:30 –  ședința tehnică, tragerea la sorți
13:30 – acomodarea cu ambarcațiunile, START concurs serii de câte 3 echipe
 
16:00 – 18:00                Întâmpinarea participanţilor la Tour International Danubien (TID) (Faleză – Ponton)
                                                Peste 100 de participanți la TID sosesc sâmbătă la Tulcea. De aici vor pleca în cea mai spectaculoasă etapă din tur (Tulcea / Murighiol / Sfântu Gheorghe). TID este un proiect internaţional demarat acum 58 de ani. Echipe din ţările riverane Dunării şi din alte colţuri ale lumii vâslesc aproximativ 2516 km, de la izvoare până în Deltă.
 
17:30 – 18:00                Spectacolul Comunităţilor Locale – Moment artistic cu Ansamblul „Odyssea” al  Tineretului Elen Tulcea (Faleză-Scenă)
Promovarea diversităţii etnice, lingvistice şi culturale din Dobrogea de Nord.
 
18:00                               Festivitate de premiere (Faleză – Scenă)
Descoperă ROWmania – Concurs de vâslit în canotci de 10+1 (Competiţia Tulcea)
Tour International Danubien (TID)
 
19:00 – 20:30                Vernisajul expoziţiei de fotografie Bridges – Ages – Budapest (Teatrul Jean Bart)
Expoziție itinerată de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti
Concert de pian
Vin d’honneur
 
20:00 – 23:00                Concerte Rock n` Row (Faleză-Scenă)
  Aegyssus Aeternum
Robin And The Backstabbers

Pasărea ROCK
 
21:00 – 23:00            Proiecţie de film și Q&A (Piaţa Civică)
                                          București, unde ești? (România, 2014, 76’, documentar, Regia: Vlad Petri)
Bridges – Ages – Budapest Expoziție itinerantă de fotografie – povestea și istoria podurilor din Budapesta, din 1790 pînă în zilele noastre (Teatrul Jean Bart)
Expoziția de fotografie va fi deschisă în perioada 30 august – 15 septembrie 10:00-18:00
 

Duminică, 31 august

 
07:00 – 14:00                Delta Rowmania Triathlon, parte a Circuitului Național de Triatlon (Lac Ciuperca)

       (înot – Lacul Ciuperca, traseu bicicletă & alergare – Străzile Isaccei, Unirii, Babadag, Faleză)

                                          07:00 – 08:30 ridicarea kiturilor de participare
08:30 – 08:45 şedinţa tehnică
09:15 start MiniTRI, Supersprint și Ștafeta în Familie
10:00 start Sprint, Olimpic, Ștafeta Olimpică
16:00 festivitatea de premiere
 
12:00 – 13:30                Masă rotundă / dezbatere Soft mobility – Sustenabilitatea transportului și turismului de-a lungul Dunării (Hotel Esplanada)
 
14:00 – 15:30                Descoperă ROWmania – Concurs de vâslit în canotci de 10+1 – FINALA NAȚIONALĂ (lac Ciuperca)
13:00 – 14:00 – înscrierea echipelor, acomodarea cu ambarcațiunile
14:00 – 14:15 – ședința tehnică, tragerea la sorți
14:30 – START concurs serii de câte 3 echipe
 
16:00 – 17:30                Festivitate de premiere (Faleză-Scenă)
Delta Rowmania Triathlon
Descoperă ROWmania – Concurs național de vâslit în canotci de 10+1
Descoperă Tulcea Quest concurs de aventură urbană
 
17:30 – 18:00                Spectacolul Comunităţilor Locale – grup de dans TUNA (Dunăre) și grup vocal KAYNANALAR (Soacrele) / Uniunea Democrată Turcă din România – Filiala Tulcea
Promovarea diversităţii etnice, lingvistice şi culturale din Dobrogea de Nord (Faleză-Scenă)
 
20:00 – 23:00                Concerte Rock`n Row (Faleză-Scenă)
Zona Zero
                                          Victor Solomon & Florian Stoica (CONEXIUNI)
                                          Cristi Minculescu & Nuțu Olteanu Super Grup
                                               
21:00 – 22:30                Proiecţie de film (Piaţa Civică)
Marfa și banii (România, 2001, 90’, dramă, Regia: Cristi Puiu)
 
 
Luni – joi, 1 – 4 septembrie – Experimentarea turismului lent, în canotci de 2 sau 11 locuri
 

Etapa “Delta„ din Tour International Danubien (TID)

 
Tur-maraton de la Tulcea la Marea Neagră, în canotci, alături de convoiul TID.
 

Luni, 1  septembrie

 

Destinaţie – km pe Dunăre – mal – km parcursi
MURIGHIOL – km 64 – (D) – 54/37* km/zi

 

Marţi, 2  septembrie

 

Destinaţie – km pe Dunăre – mal – km parcursi
SF. GHEORGHE – km 4 – (S) – 60/44* km/zi

 

Miercuri, 3  septembrie

 

Destinaţie – km pe Dunăre – mal – km parcursi
INSULA SACALIN/MAREA NEAGRA – 8km/zi

 
Petrecerea de închidere oficială TID 2014 la Sf. Gheorghe
 

Joi, 4  septembrie

 
ora 7:00 – Plecarea cu vaporul înapoi către Tulcea
 
* în funcţie de traseul ales
 

Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here