Sanremo 2026: Laura Pausini, de la Ariston în lume și înapoi: „Sanremo este destinul meu”

Articol tradus din La Stampa

februarie 24, 2026

156

Cântăreață și prezentatoare: „Voi face tot posibilul să fiu la înălțimea acestei scene care rămâne cea mai importantă pentru mine”

Stârnește o anumită duioșie să o revezi astăzi pe Laura Pausini la prima ei apariție pe scena Teatrului Ariston. Să reasculți acel „grazie” rostit cu accentul specific din Faenza, la finalul prestației din prima seară. Era 23 februarie 1993.

Pe 24 februarie 2026, Laura revine la Festival în rol de gazdă. Alături de Carlo Conti va fi co-prezentatoare în toate cele cinci seri, pe scena care a încoronat-o la 18 ani, când era cea mai tânără concurentă din Festival, cu „La solitudine”, povestea unor adolescenți cântată de o adolescentă. Era vremea dinaintea telefoanelor mobile, dinaintea rețelelor sociale, dinainte de toate: când o iubire la distanță devenea de neatins, „distanțe enorme par să ne despartă”, „cine știe dacă te vei gândi la mine”, o îndoială firească în absența WhatsApp-ului. Talentul era deja evident.

Pausini cânta cu o siguranță și un control al vocii impresionante pentru o fată tânără, încă neșlefuită, dar perfectă în felul în care stăpânea scena. Inclusiv în felul în care ținea microfonul, pentru că pe atunci nu exista autotune și nici nu îți auzeai propria voce prin cască – un ajutor deloc neglijabil: Pippo Baudo a subliniat atunci experiența aproape instinctivă, specifică marilor artiști, de a doza spontan vocea, apropiind și îndepărtând microfonul la nevoie. Prezentator și director artistic în 1993, în anii celor cinci ediții consecutive în care a dat Festivalului amploarea pe care o păstrează și astăzi, Baudo a avut o revelație în privința Laurei, intuind imediat potențialul viitoarei vedete pop care avea să cucerească lumea. Iar când a premiat-o, clasată pe primul loc la secțiunea „Noi Propuneri”, nu a omis să sublinieze că verdictul era susținut și de orchestră. Singura cu adevărat dezorientată era chiar ea.

Avea să povestească ani mai târziu ce s-a întâmplat imediat după premiere: „Nu-mi văzusem încă părinții și lângă mine era Pippo Baudo, iar eu i-am spus: «Dar cum le spun părinților mei că am câștigat?». Pentru că nu mi-a trecut imediat prin minte că eram la televizor.” Consacrarea are loc tot pe scena Ariston, un an mai târziu: locul al treilea, de această dată la categoria artiști consacrați, cu „Strani amori”. Firul roșu rămâne iubirea dintre tineri, tot în acea epocă în care „îl aștepți la telefon, certându-te că linia e ocupată” – un vers care astăzi ar trebui explicat unui adolescent, aproape de neînțeles. Și de data aceasta funcționează, iar podiumul e doar un detaliu: Pausini îi va depăși pe toți în vânzările de după Sanremo, pornind apoi într-o cucerire triumfală a piețelor internaționale cu albumul „Laura”. Va cutreiera lumea, va vinde discuri pe tot globul, dar nu va mai reveni în concurs la Festival. Va reveni însă ca invitată specială.

Prima dată se întâmplă în noul mileniu: în 2001, la singura ediție prezentată de Raffaella Carrà. Laura urcă pe scenă și interpretează „La solitudine” într-o versiune mai șoptită, mai matură, dar e doar începutul unui medley cu marile sale succese. Este deja o artistă cu istorie, iar Raffaella o celebrează drept ambasadoare a muzicii italiene în lume, în timp ce Pausini urează „mult succes, mai ales tinerilor”, ea însăși trecută prin emoția și așteptarea competiției. Revine la Ariston în 2006, la ediția prezentată de Giorgio Panariello. De data aceasta, pe lângă piesele sale, Laura se lansează într-un duet cu Eros Ramazzotti pe „Nel blu dipinto di blu” – unul dintre acele momente demne de pus în ramă în istoria Festivalului, reunind doi artiști născuți pe scena Sanremo, foarte tineri, și plecați apoi să cucerească lumea.

Trec zece ani până când drumul Laurei o aduce din nou pe Riviera. De această dată, prezentator este Carlo Conti, iar celebrarea e originală și emoționantă: Pausini cântă în duet cu ea însăși, purtând aceeași jachetă din 1993, oferită de Conti, în timp ce pe fundal rulează imagini de la prima ei apariție. Tot despre duete: un alt moment de colecție are loc în 2018, când Claudio Baglioni este prezentator și director artistic. Împreună cântă „Avrai”, piesa din 1981 pe care Baglioni a scris-o pentru fiul său Giovanni, aflat în sală. Tatăl îi mulțumește pentru inspirație, iar Laura nu își poate ascunde emoția de fan adevărat al cântărețului roman. În 2021, Pausini revine pe valul unui triumf internațional fără precedent: interpretează „Io sì (Seen)”, piesă câștigătoare a premiului Golden Globe, scrisă împreună cu compozitoarea Diane Warren pentru filmul „La vita davanti a sé” al lui Edoardo Ponti, care a marcat revenirea pe scenă a Sophiei Loren. E ediția marcată de pandemie, fără public în sală, dar cu aproape toată Italia în fața televizoarelor, ascultând-o, introdusă de un medley al lui Fiorello care merge de la „La solitudine” la „Bohemian Rhapsody” a trupei Queen.

Un alt duet în 2022, de această dată cu Mika, alături de care va prezenta câteva săptămâni mai târziu Eurovision Song Contest de la Torino. Și ajungem la acest an, cu noutatea absolută a rolului de co-prezentatoare, într-o ediție care va fi prima din istoria Festivalului fără Pippo Baudo.

„Sanremo – sunt cuvintele Laurei – este destinul meu. Zâmbetul meu. Tentația mea. Teama mea. Primele dăți nu se uită niciodată și, ca atunci când oferi primul sărut, mă simt emoționată. Voi face tot posibilul să fiu la înălțimea acestei scene care rămâne cea mai importantă pentru mine.”