Am stat , ca alte milioane de oameni de pe Glob, la meciul Italia- Germania. Am comentat cu prietenii de pe Facebook. Am avut o ușoară preferință pentru italieni pentru felul în care au jucat primele două meciuri din Franța. Germania, campioana mondială, n-a arătat că e cea mai bună și totuși s-a ajuns la prelungiri. Ceva nu e în regulă cu gândirea fotbalistică. Joci tactic 90 de minute în speranța… că ce? Dai un gol din întâmplare și gata? Apoi te chinui încă 30 de minute ca să ce? Nu ataci, nu-l sufoci pe adversar, dar speri să ajungi la lovituri de departajare ca să ce? Să leșini când tragi la poartă, să nici nu nimerești poarta aia imensă? Ca la juniori? Ca la începători? E spectaculos, vor spune unii! După 120 de minute de semi-plictis, să ai 10 minute de adrenalină, nu-i o afacere. Desigur, televiziunile câștigă din prelungiri! Poate e o înțelegere, un aranjament, dar pentru un iubitor de sport e o decepție. Nu poți gândi atât de strâmb fotbalul încât să cauți să ajungi la un deznodământ pe care nu-l stăpânești! Spunea cineva că ar trebui să se bată loviturile înainte de joc, ca să fie partida mai dinamică, dar e o aiureală emisă de un Federal tulburat. Păi dacă o echipă cîștigă la 11 metri, s-ar apără 90 de minute ca să-și păstreze avantajul. E nevoie de reguli noi, dar inteligente. Fotbalul riscă să devină un fel de șah. Miile de spectatori minunați de pe stadioane merită mai mult, merită goluri, faze spectaculoase…poate ca-n America Latină unde se înscriu zeci de goluri…Revin la Italia. A făcut un C.E. remarcabil, dar cu jucătorii, pe care-i are acum nu putea aspira la mult mai mult. Dacă nu pica cu Germania, urca în semifinală…Dacă îndrăznea mai mult poate nu ajungea la 11 metri, dar , trebuie să accept, că Germania e mai puternică…Chiar dacă mie nu-mi place! A fost o noapte grea, cu multă înghețată și câteva Eugenii…deci memorabilă! 🙂
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024