EXCLUSIVITATI

STEVE VAI LA SALA POLIVALENTĂ (8.12.2010)

decembrie 21, 2012

183

Cronică de Iulia Radu
Când Steve Vai a fost întrebat la conferinţa de presă dacă este un extraterestru, artistul a răspuns cu zâmbetul pe buze: „Secretul meu este bine păzit”. Ei bine, aseară s-a dat de gol. E clar că omul nu e de aici… Mă uit la fotografii şi parcă tot nu-mi vine să cred că am fost martoră la un astfel de eveniment.

Am ajuns devreme la Sala Polivalentă. Trebuia să mă întâlnesc cu câştigătorii invitaţiilor. O bună parte dintre ei aşteptau deja pe scări. „Bântuim prin parc de la ora 16.00. L-am aşteptat pe Robby şi am venit direct aici”, zice Marius (din grupul metaliştilor). „Eu nu mai dorm ca lumea de când m-ai sunat şi mi-ai zis că am primit şi eu o invitaţie, am aşa nişte emoţii de parcă eu urmează să mă urc pe scenă”, zice Cristina. „Aşa eram eu înainte de concertul lui Ozzy! Acum mă enervează că sunt atâţia în deschidere, nu o să am răbdare să îi ascult ca lumea… şi oricum Proconsul nu-mi place deloc!!”, completează Simona.
Le-am dat invitaţiile şi ne-am luat rămas bun. Eu am mai rămas pe afară ca să îi aştept şi pe ceilalţi.

Parcarea din faţa sălii se aglomera din ce în ce mai mult. Dar nimeni nu se grăbea să intre. Se fuma mult şi se discuta despre concertele din acest an. Bişniţarii mişunau printre jandarmi, ba chiar stăteau şi de vorbă cu ei. Le explicau oamenilor legii că cei care stau afară, de fapt, nu au bani să intre. Nimic mai fals! Sala a fost aproape plină, în jur de 4.000 de persoane. Iar publicul a fost unul avizat, cald, atent la gesturile chitaristului american, pe scurt, exact aşa cum şi-l doreşte a fi orice artist!

Mi-am găsit un loc bun, şi culmea, nu a venit nimeni să mă ridice de pe el (fiind acreditată nu aveam loc pe scaun, ni s-a spus că putem să ne aşezăm dar că există riscul să fim daţi laoparte). Era 20.10 când Alexandra Velniciuc a urcat pe scenă şi ne-a vorbit puţin despre Festivalul Music Contamination (în cadrul căruia era inclus şi acest eveniment). Între noi fie vorba, prezenţa Alexandrei Velniciuc pe scenă nu mi s-a părut a fi inspirată. Pe lângă faptul că a spus Steve Vai (a se citi „Vei”) de câteva ori, apoi Stevie Vai, când în sfârşit a aflat cum se pronunţă corect numele oaspetelui nostru, a dat-o din nou în bară când a pronunţat Joe Satriani cu cel mai fals şi stupid accent american. Inutil să vă mai spun reacţiile celor din sală. S-a râs copios şi s-a glumit mult timp pe tema asta.

Seara a fost deschisă de Proconsul. „Din cauza voastră mergem acasă pe jos”, a zis cu amărăciune în glas, un băiat care stătea în spatele meu, după ce Bodo & Co şi-au încheiat mini-recitalul.

A urmat George Baicea Blues Band. La un moment dat, George a făcut schimb de instrumente cu colegul lui, trecând astfel, la bas. Au avut un recital apreciat de public, care a durat în jur de 30 de minute.

Recunosc, pe măsură ce ne apropiam de începerea recitalului lui Steve Vai, răbdarea mea dădea semne de oboseală majoră. Am stat ca pe ace la recitalul italienilor de la Magnetofono. Tot ce-mi doream era să se încheie şi să vină Steve. Dar nu pot să nu vă spun că italienii au fost foarte bine primiţi de publicul român. La ei am auzit primele aplauze sănătoase. Merită să îi vedeţi dacă aveţi ocazia! La final, Alexandra Velniciuc ne-a spus că îi putem vedea în câteva cluburi, apoi ne-a trimis pe internet să aflăm unde, când, cum şi de ce. Mă gândesc că, dacă tot a amintit acest lucru, putea da informaţia până la capăt.

În fine… 21.20. Evolution Tempo Orchestra este pe scenă. Eu sunt cu ochii în patru în încercarea de a vedea pe unde intră Steve Vai. Prin dreapta. Zâmbeşte. Îşi ia chitara. Publicul e în delir. Începe prin a dirija orchestra, pe care o provoacă la un „dialog”. Apoi provoacă publicul la acelaşi gen de comunicare. Câteva acorduri la chitară şi spectatorii le imită întocmai. Toate îi ies de minune. Eu nu mai sunt om după un asemenea concert! Nici nu am cum. A fost cea mai intensă oră şi jumătate din viaţa mea. Când în conferinţa de presă a vorbit despre „naturaleţe”, n-am înţeles prea bine la ce se referea. Acum ştiu. Nimic din ceea ce face pe scenă nu este forţat. Este atât de sincer şi modest şi degajă o atitudine pozitivă cum rar vezi! Uitaţi-vă pe fotografii. Veţi vedea fiecare acord al chitării întipărit pe faţa lui, veţi ghici sunetele în gesturi. E ca o nălucă. Se unduieşte, pluteşte pe ritmul muzicii. Are umor o şi căldură aparte în glas!

A dedicat o piesă memoriei lui John Lennon. Ne-a povestit că în urmă cu 30 de ani era în turneu cu Frank Zappa, se aflau în Santa Monica când au primit vestea asasinării lui Lennon.
A trecut cu eleganţă şi umor peste un moment dificil. În timpul piesei For The Love Of God, i-a ieşit cablul din pedală. Steve Vai era transpus în muzică, pierdut undeva pe griful chitării, trăia fiecare notă când s-a întâmplat nenorocirea. Iniţial a vrut să o repare chiar el, dar a sfârşit prin a-şi pune mâinile în cap în semn de neputinţă. Totuşi, zâmbea. Imediat a venit cineva care l-a ajutat, introducând la loc cablul buclucaş.

Habar n-am când s-a făcut 22.20. A fost rechemat pe scenă. A plecat din nou, dar publicul a insistat. Nu mai avea ce să cânte cu orchestra, aşa că a cântat doar cu bandul de muzicieni rock: Marcel Moldovan (byron), Adorjani Tamas (Grimus), Adrian Ciuplea (Viţa de Vie), Călin Grigoriu, Fernando Drăgănici (Krypton). A părăsit din nou scena, dar publicul nu l-a lăsat să plece aşa uşor. Când a venit din nou în faţa publicului a întrebat ce vrem să interpreteze. Toţi au răspuns într-un glas: „For The Love Of God”!! „Cred că o voi cânta şi la înmormântarea mea”, a zis Steve cu umor. A reluat piesa adăugând: „dacă tot am avut probleme la acest cântec, îl reiau şi sper ca de data asta să nu mai iasă cablul”. A fost perfect. Poate prea scurt concertul. Eu aş mai fi stat vreo două ore! Am primit şi playlistul de la organizatori:
1. Intro – Frangelica, pt.1
2. Kill The Guy With The Ball
3. The God Eaters
4. The Murder Prologue
5. The Murder
6. Lotus Feet
7. Answers
8. I’m Becoming
9. Salamanders In The Sun
10. For The Love Of God
11. Liberty
12. For The Love Of God

La final, am auzit doar comentarii bune. De mult n-am mai văzut oameni atât de încântaţi de show, de prestaţia unui artist, de sonorizare. „Zeu al chitării”, „extraterestru”, „impecabilă prestaţie artistică”, „un adevărat guitar God”, „măiestrie”, „în mâinile lui chitara pare a fi fermecată”, „să fiu al dracu dacă nu zici că vorbeşte chitara în mâna lui” sunt doar câteva dintre cuvintele care circulau pe buzele tuturor!
Au fost pe scenă dirijaţi de George Natsis:
EVOLUTION TEMPO ORCHESTRA
VIOARA 1
1. Diana Jipa
2. Radu Chisu
3. Alexandra Stoica
4. Nicole Stoica
5. Gherman Alexandru
VIOARA 2
6. Lavinia Catana
7. Iulia Bandila
8. Dima Porcescu
9. Vlad Campean
VIOLA
10. Madalina Penciu
11. Bogdan Cristea
12. Calin Vasile
CELLO
13. Violeta Loredana Dumitru
14. Lucian Nicolescu
CONTRABAS
15. Razvan Popescu
DRUMS
16. Marcel Moldovan
PERCUTIE
17. Emil Simion
18. Laszlo Bakk Atila
19. Adorjani Tamas
BASS ELECTRIC
20 Adrian Ciuplea
CHITARA ELECTRICA
21. Calin Grigore
SINTHY
22. Fernando Draganici
PIAN
23. Sorin Dragos
FLAUT
24. Nicoleta Angheloiu
25. Gabriela Petecila
BASSON
26. Cristian Buciumas
SAXOFON
27. Marian Constantin
28. George Baltaretu
29. Marcel Pascu
30. Octavian Mardari
31. Mihai Sebastian
CORN FRANCEZ
32. Dumitru Dumitrescu
33. Gavril Gasca
TROMPETA
34. Ionut Scripcariu
35. Razvan Valeriu Branza
36. Bogdan Ionescu
TROMBON
37. Dan Virgil Tomescu
38. Mihai Adrian Cojocaru
TUBA
39. Marius Hoghi