EXCLUSIVITATI

8 DECEMBRIE-ÎNCĂ UN MOTIV PENTRU A ŢINE MINTE ZIUA

decembrie 21, 2012

Cronică de Andrei Partoş

Încărcătura specială a zilei de 8 a contat! Voi încerca sî nu reiau cele scrise foarte bine de Iulia şi Ştefana (fiecare prin prisma experienţelor personale şi a percepţiilor corespunzătoare). Ziua Lennon (culmea e că în astfel de cazuri reţinem data morţii şi nu a naşterii !) a fost mereu aparte din 1980 încoace. Şi a fost şi acum. Dealtfel şi Bodo s-a referit la Lennon, aşa cum a făcut-o şi Steve Vai, care i-a dedicat o piesă, dar şi întregul recital. A menţionat şi momentul de acum 30 de ani, când era pe scenă cu mentorul său, Frank Zappa şi au aflat vestea tristă. Şi Jim Morrison a venit pe lume pe 8… Tot pe 8.12 ar fi împlinit 60 de ani Nicu Vladimir, dacă mai trăia… un alt creator de geniu…
FAZE, AMINTIRI…
N-am vrut să ajung la ora începerii… Nu mă prea interesează deschiderile, din principiu. Când sunt trei, devin suspicios. Am şi spus-o. Aşa că m-am străduit să trec de 20,30… N-am prea reuşit, pentru că taxiul a mers mai rapid decât altă dată… Concertul a început la 20,15… O întârziere nefericită pentru cei, care aveau de prins maşini, tramvaie, metrouri la plecare… La intrare se mai găseau bilete, oamenii stăteau la şuete şi cozi… Unii nu ştiau că existau produse şi în incinta sălii, pentru că nimeni nu le-a spus! L-am întâlnit pe Vivi Repciuc, chitarist orădean, venit special pentru Steve Vai. Mi-a oferit un afiş, dintr-un teanc uitat pe jos de cineva. Soţii M&M Platon, Berti Barbera, colegi de breaslă de la diferite posturi de radio erau acolo, prin hol… Când am ajuns la locurile primite de la Ernesto Bianchi (mulţumesc şi de aici), l-am găsit pe Hanno şi pe ai săi de la Nightlosers. Nu ne-am certat, băieţii au ocupat locuri în apropiere… Erau multe figure cunoscute în sală, de la Emil Grădinescu şi Carmen Trandafir, la sociologul Mircea Kivu cu soţia, la Cristi Ioniţă de la Metrock, Minel Stoica sau Nana şi Vlady Cnejevici (datorită lor am ajuns acasă, aşa că mai am un mulţumesc!)… desigur oamenii din TVR erau peste tot… La ieşire l-am întâlnit şi pe Ioniţă din Clejani, care vine la concerte pentru că fiul său a devenit rocker. Mi-a explicat Vlady că e pasiune mare…
DESCHIDEREA
Şi iată că se aude vocea Alexandrei Velniciuc… Sala era jumate goală… A anunţat primul recital… Despre ea nu voi spune multe. Nu se potrivea cu evenimentul, dar şi-a făcut treaba rezonabil. Cu scăpările amintite mai sus. E asimilată imaginii emisiunii, pe care o prezintă alături de Horia Moculescu şi era evident că nu va fi ovaţionată… Cred că a fost expusă inutil de TVR2. Se putea rezolva cu o voce masculină din off, cu informaţii, cu tot ce era necesar până se schimbau sculele, cablurile… Dar am apreciat atitudinea publicului şi-n cazul ei. Spun asta, pentru că de mult n-am văzut un PUBLIC ATÂT DE DECENT, DE ÎNŢELEGĂTOR ŞI DE ENTUZIAST, CÂND A FOST CAZUL. Cei care s-au nimerit din greşeală în sală, în baza unor invitaţii primite de la sponsori, au plecat după primele piese cu Steve…
Proconsul a sunat bine, a cântat câteva piese ştiute şi s-a dus. Parcă au semnat condica. George Baicea şi elevul său de numai 20 de ani, Alex Davidescu, au arătat că avem chitarişti rafinaţi şi talentaţi. La plecare George a vorbit, dar microfonul de lângă el a rămas închis… Reacţia sălii la un recital instrumental a fost foarte bună. Au urmat italienii de la Magnetofono. Mie mi-au plăcut. Au umor, au sunat bine… Sigur că într-un club, pe cont propriu pot crea o atmosferă mult mai caldă, dar şi aşa publicul a apreciat ce a primit. În fond eram la un Festival cu diverse forme de exprimare artistică… Muzica italiană veche mi-a plăcut mereu şi se pare că nu sunt singurul… Am văzut şi ce înseamnă să ştii să antrenezi publicul fără prea mare efort, fără strigături inutile.
SALA PLINĂ
Despre Steve Vai, despre colaborarea sa cu George Natsis şi orchestra noastră, despre supergrupul de tineri instrumentişti numai cuvinte bune. I-a lăudat toată lumea. Vai ştie să relaţioneze cu publicul, îl simte, se joacă, dansează, cunoaşte toate trucurile, simte muzica (deşi unii susţin că e tehnic şi rece). N-a vorbit mult, dar a comunicat cu noi cât era necesar. S-a prins imediat că are în faţă un public educat, informat cu simţ muzical (aşa cum a povestit şi Iulia). Nu toţi chitariştii sunt şi inteligenţi. Nu tot omul talentat are şi darul comunicării cu semenii. S-a descurcat perfect după mica defecţiune (care s-a produs strict din cauza lui) şi a ştiut să acorde bis fără să facă efort suplimentar. Mi-a plăcut cum a sunat singura piesă abordată numai cu micul band românesc. Marcel (de la byron) de la tobe, e fiul lui Cornel Moldovan de la primul Compact din istoria grupului clujean. Foarte talentat tânărul! Ştiu de la Vlady. Mi-a plăcut sunetul în ansamblu, din locul în care am stat. Lateral dreapta faţă de scenă. N-am prea auzit critici la adresa sonorizării întregii seri. Echipa de la Stage Expert condusă de Claudiu Ionescu merită sincere felicitări (i le-am adresat la plecare). Rar a sunat astfel un concert, fără tehnicieni străini la pupitrul de mixaj. Steve Vai şi-a adus un singur om, un tehnic de scenă, cel care a intervenit când i-a ieşit firul de la pedale…
Sigur că ne doream să cânte mai mult, dar cred că a fost exact cât a fost necesar. Dacă nu avea deschideri, atunci resimţeam acut, eram şi eu frustrat… Astfel s-a născut dorinţa unei reveniri, certitudinea unui nou succes. Poate data viitoare vine cu chitara lui personală, poate cântă vreo 90-100 de minute, poate-i aduce pe colegii din 3G (oricare ar fi ei)… Am voie să visez, nu? Aşa păţesc când am parte de o seară memorabilă!
P.S. Pentru cine l-a văzut pe Jimi Hendrix, cântatul cu limba la chitară nu e o noutate. De la noi cel mai tare a fost Doru Tufiş. Spun a fost, pentru că nu l-am văzut recent.
PS2. Faza relatată, cu pudoare, de Stefana m-a amuzat. El cu ea, la un pas de fericirea fizică… S-a deschis brusc uşa şi totul s-a năruit… A ieşit din priză, exact ca acel cablu de pe scenă… Mulţi băieţi au păţit asta, dacă nu s-au asigurat că uşa e închisă cu cheia.