TENIS EROIC!
Încep prin a taxa mitocănia unor jurnaliști care au născut , din mintea lor prea odihnită, un top al veteranelor active în tenis. Până și la Pro-Arena, specialistul C. Marica a analizat jocul Simonei,s-a referit la acest clasament jignitor, a analizat situația sportului românesc. O sărăcie de cuvinte sinucigașă, depășită doar de gazda emisiunii. Așadar Simona Halep ar conduce într-un clasament cretin al ”jucătoarelor active” din Top 50 WTA cu vârsta peste 30 de ani. Azi noapte am văzut cum Emma Răducanu a trecut de Serena Williams (41 de ani în septembrie). A fost un joc trist cu al doilea set încheiat cu 6-0 pentru britanica româno-chineză. Rămân la părerea că e o artă să știi când te retragi.
Tot la Cincinatti a jucat Simona Halep cu A. Potapova (a împlinit 21 de ani în martie). Aceleași probleme cu serva pentru Simona, dar apare ploaia. Jucătoarele sunt ținute acolo aproape 10 minute, deși era clar că nu se putea juca. De ce? Pentru că oamenii nu au prelată, nimic, să acopere terenul.Cu greu au decis să le permită jucătoarelor să meargă la vestiar. O abordare rurală a sportului și lipsă de respect față de sportive. Era 2-2. La un moment dat s-a reluat jocul. Habar n-am când. Simona a câștigat primul set. Apoi l-a pierdut pe al doilea. Au apărut problemele fizice.Au intervenit medicii. După maratonul de la Toronto, nu-i de mirare. Potapova e ambițioasă, mai tânără, dar tot atât de nervoasă ca Simona.
Am admirat faptul că Simona n-a abandonat, deși era clar epuizată. La 4-3 a avut un schimb fantastic, câștigat cu o lovitură din săritură. Publicul nu era total de partea Simonei, dar ea s-a ambiționat și a câștigat într-un decisiv dramatic. Vocalizele celor două, m-au ținut treaz până la final. La capitolul winners, Simona a avut mai puține ca adversara (17 la 28). S-a apărat însă fantastic și a avut erori neforțate mai puține decât rusoaica. Spre final nici nu mai avea energie pentru a se enerva. N-am văzut-o niciodată pe Simona atât de obosită după un joc, fie și de trei seturi. Este în TOP 10 din nou, așa că și-a atins obiectivul.
- NOSTALGII BUNE ȘI RELE, FINAL DE AN ZBUCIUMAT - ianuarie 2, 2025
- Despre audiențele TV din noaptea de Revelion - ianuarie 2, 2025
- M-A IMPRESIONAT! 28.12.2024 - decembrie 28, 2024