TRADIȚII, TEHNOLOGIE SAU TRĂIRE?

0
64

thank you aDacă anii trecuți veneau SMS-uri în voioșie, cu sutele, din acelea scrise o singură dată și distribuite la 100-200 de oameni, acum schema s-a diversificat. Pe lângă tag-uri nenumărate (pe care le dezactivez imediat ce dau de ele), au apărut urări animate, clipuri care nici nu mai au nevoie de cuvinte scrise, care vin prin mesaj privat, GIF-uri. Dar nu e privat, pentru că și acolo ești pe o listă cu alții. Unele ingenioase, frumoase, altele banale. Foarte puține sunt urările personale, cu stare, cu direcție. Mă bucur pentru ele. Pe cele mai spectaculoase (foarte puține) le-am dat mai departe, le-am ”foruardat” unor prieteni, ca să se bucure și alții de imagini.  Am rămas cu deformația de a le mulțumi tuturor, dar simt, știu, că dispare sentimentul din aceste urări.  Acel băiețel din Maramureș cu urări, care mai aduce tradiția pe teritoriul românesc, l-am primit de peste 100 de ori, deși îl postasem și eu ( la vedere) pe pagina mea. Era să uit de WhatsApp care e și el cu filmulețe, clipuri, imagini. Sunt și urări preînregistrate cu vocea baritonală a unui domn, cu fundal de pian. Prima oară am crezut că e chiar expeditorul. La a 10-a m-am prins că și asta e conservă! Se ajunge la automatisme de nu mai știi de ce, cu cine, când…Cineva spunea că și urarea de ”Crăciun fericit”s-a banalizat! Sigur, nu oferea o alternativă mai deșteaptă…cerem diversitate, dar ne uniformizăm, ne înregimentăm…Mai e una nouă! Mulțumești pentru urare după care te trezești cu mulțumiri pentru mulțumire. Politețea și amabilitatea au atins grade nebănuite. Când le scriu unora ”La mulți ani!” de ziua lor, nu primesc răspuns, deși e un eveniment strict individualizat. Acum s-a ajuns la contra-urări, contra-mulțumiri! E o feerie a bunelor maniere. Pe bune! Așa să rămânem forever! Luați de aici urare dublă fără ”fericire”: MULȚUMESC! CRĂCIUN MINUNAT ȘI AN NOU BOGAT! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here