Articol de Iulia Radu
În urmă cu o lună, pe 16 iunie mai exact, eram în culmea fericirii. D&D East Entertainment anunța cu surle și trâmbițe a treia zi a festivalului Rock The City. Astfel, aflam cu bucurie că trupa Twisted Sister va cânta în Piața Constituției din București pe 31 iulie. Era vorba despre primul concert al trupei în România. Bucuria era cu atât mai mare cu cât era singura șansă să mai vedem această trupă live. „40 and F*ck It!” este ultimul turneu din cariera trupei Twisted Sister.
Generoși, organizatorii, au anunțat că prețurile abonamentelor rămân neschimbate, dar au scos la vânzare și bilete pentru cea de-a treia zi (162, 194,40 și 248,40 lei). De atunci și până astăzi (25 iulie), tăcere! Niciun cuvânt despre Festivalul Rock The City. Desigur, atitudinea lor nu m-a mirat. Să nu uităm că nici pentru concertul Scorpions nu s-au „omorât” cu promovarea. În afară de primul comunicat în care anunțau concertul, până pe 15 iulie a fost o tăcere de mormânt, iar trupele din deschidere au fost anunțate pe pagina lor de Facebook (D&D East Entertainment), pe 15 iulie, pe la ora 22.00. Mari profesioniști colaboratorii lui Marcel Avram!
Așadar, aveam două motive de maximă bucurie: Iron Maiden și Twisted Sister. Speram să aflăm de la organizatori și restul trupelor, nu de alta, dar de aceea l-au numit și vândut ca FESTIVAL. În ediția de vineri a emisiunii „Psihologul muzical”, unul dintre ascultătorii noștri ne-a întrebat dacă știm ceva despre concertele Twisted Sister și Volbeat. În edițiile trecute, Andrei Partoș difuzase piese cu Twisted Sister și anunțase festivalul cu cea de-a treia zi cu tot. A făcut-o din convingere că informația trebuie să ajungă la public, fără să fim parteneri media. Cum nu am mai primit niciun comunicat de presă, am intrat pe paginile de Facebook D&D East Entertainemt și Rock The City pentru a vedea dacă acolo au apărut ceva noutăți. Am găsit în schimb o grămadă de comentarii de la oameni revoltați care întrebau dacă Twisted Sister și Volbeat mai vin sau nu la București. Aveți mai jos o selecție a mesajelor:
Popescu Mihai-Sorin Pai spuneti odata cine sunt special guests, spuneti daca mai vine Volbeat sau nu, spuneti de ce ati anulat pe muteste Twisted Sister si ce facem noi, cei care ne-am luat abonamente ca sa vedem si TS sau cei care si-au luat bilet doar in ziua a 3-a cu Twisted! Si atunci vom vorbi civilizat, cand si voi va veti purta civilizat cu platitorii de bilete! Cei care va asigura existenta… Sau o faceti de placere, organizarea de concerte? Voi o tot dati cu Maroon5, cu Sia, cu Rihanna, cu Scorpions, nimic despre Rock the City!
Silviu Serdaru D&D East Entertainment niste noutati ceva despre Rock the City? Mai sunt mai putin de 2 saptamani si inca nu ati afisat line-up-ul oficial si nici n-ati mai comentat nimic de ziua a 3-a. Cand aflam si noi? Cu cateva ore inainte de concert (sau nici atunci)?!
Cristi Tiuca Twisted Sister si Volbeat au fost anulati?
Alina Ivascu Ce se intampla cu acel comunicat de presa pe care ni l-ati promis saptamana trecuta si care urma sa contina toate informatiile despre daca mai vin sau nu Twisted Sister, cum si unde putem returna abonamentele etc etc etc.? Nu e normal sa scrie fanii managementului trupei TS sa intrebe daca mai vin sau nu! Va mai bateti mult joc de public?
Bobo Rtmc VOLBEAT ? Va mai bateti mult joc de public ?
Dikla Eshel I’m flying specially to see the show of muse. Trying to pay for 2 tickets in the diamond circle in this website that you posted. There is no option of payment. Do you know this problem?
Laura Sorina Twisted Sisters, mai vin?
Silviu Serdaru Din pacate, nu… chiar daca nu au anuntat nimic oficial, management-ul trupei a zis ca s-a anulat concertul lor din a 3-a zi pentru ca nu le-a dat primaria acceptul… mda.
Gianni Ionescu Despre Twisted Sister… nimic? Nici o vorba? ….. organizare de toata jena…..
Catalin Oprica Au anuntat Volbeat cu 3 luni inainte….m-am mirat ca sunt in deschidere la Muse pentru ca Volbeat ar fi trebuit sa fie headline nu trupa de deschidere pentru altii. Astept un concert Volbeat la Bucuresti anu’ viitor ca anu’ asta nu mai e loc. Au fost in Bucuresti in 2009 parca dar atunci nu prea erau cunoscuti. Oricum, organizatori de mare kkt care nici nu raspund la intrebarile de aici.
Rebecca Sîrbu Eu spun din perspectiva mea de o persoana de 17 ani care are niste parinti acasa ce se ingrijoreaza, pentru ca e firesc. Ei ma intreaba de ora, durata, cu ce ma intorc acasa, s.a.m.d. Ce raspund eu?”N au postat inca pe site, desi mai sunt cateva zile”
În fața unei astfel de avalanșe de mesaje, D&D Est Entertainment a preferat TĂCEREA. Niciun răspuns, niciun comunicat, nicio explicație. C-așa-i în România! Ce atâtea explicații?! Ce contează că oamenii vor să știe programul? Ce contează că unii au cumpărat bilete doar pentru a treia zi?! Să fie sănătoși! Având în vedere că D&D East Entertainment și Marcel Avram sunt în silenzio stampa, m-am adresat direct managementului trupei Twisted Sister. Le-am cerut un interviu cu Dee Snider. Am considerat normal să aflu de la ei ce s-a întâmplat și m-am gândit că oamenii se vor bucura să-l audă pe solistul de la Twisted Sister. Răspunsul a venit sec de la managementul lor:
The Romania Festival CANCELED this day. Unfortunately its the day TWISTED SISTER were to play on. We will NOT be doing any press.
Deși le înțeleg supărarea, mi-aș fi dorit să acorde un interviu, ar fi fost un cadou frumos pentru fanii lor din România.
În urmă cu o oră, marele promoter din România a postat pe Facebook următoarele anunțuri:
The Raven Age in deschiderea concertului Iron Maiden.
FiRMA, EYEDROPS si Birth of Joy in deschiderea concertului Muse!
Din nou, niciun cuvânt despre Twisted Sister și Volbeat. Același dispreț afișat pentru publicul PLĂTITOR. Câtă vreme avem astfel de „organizatori” nu putem emite pretenții pentru nimic. Dacă după concertul lui Robbie Williams s-a lăsat cu plângeri la OPC, cred că și de data aceasta cei care AU PLĂTIT BILETE au tot dreptul să fie revoltați. Nu se poate să anulezi o întreagă zi de festival fără să sufli o vorbă despre asta. Nu pot să nu remarc faptul că nici partenerii lor media nu și-au făcut datoria așa cum trebuie. Dragilor, dacă tot v-ați „înhămat” la promovarea unui eveniment ar fi trebuit să fiți primii care anunță anularea unei întregi zile de festival. Din respect pentru PUBLICUL VOSTRU! Îmi amintesc că după concertul lui Robbie Williams, sponsorii principali ai evenimentului au luat poziție împotriva aceluiași organizator, D&D East Entertainment. Deci, poate exista și o atitudine normală!
Astfel de situații nu trebuie tolerate! Mai sunt 4 zile până când începe Rock The City și noi încă nu știm cine va urca pe scenă până la urmă! Așadar, dragi „organizatori” aflăm și noi ceva? Vă organizați și voi mai cu talent?
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024
Aceeasi durere in dos au aratat-o si cand a fost vorba de concertul Scorpions. Au dat prea putine detalii si nu au fost punctuali. Conform posterului, Scorpions erau programati sa intre la 20:00 si au intrat cu o ora si ceva mai tarziu.
Marcel Avram si D&D Entertainment, desi aduceti niste trupe bune, va meritati rating-ul de pe facebook. Sa va fie rusine, profitori nenorociti. Sa dati voi 8 lei pe o bere pe timp de canicula.