De ce chinuite? Pentru că am încercat să ocolesc temele cu turcii care pedepsesc mii de puciști (de ce oare s-au închis 1000 de școli private?) , cu teroristul singuratic din Germania, cu accidentele de la noi, cu dezvăluiri senzaționale, cu parașute siliconate, cu mirese, cu femeile lui Guță ș.a.m.d.
La TVRHD am prins un excelent portret Luminița Dobrescu. Bine construit și înpănat cu interviuri cu cei care o cunosc. Firește că au fost multe relatări ale solistei care a plecat în anii 70 în Germania apoi s-a mutat în Italia (locuiește acum la Streza).M-a amuzat să aud foarte multe piese de succes din repertoriul internațional cântate în limba română. Foarte puțină lumea știa ale cui sunt. Acum se face același lucru, dar cu alt scop! Au comentat Horia Moculescu, Mihaela Mihai, Sergiu Nicolaescu, Marius Tucă, Gabriela Galanda (prietenă din copilărie),Dan Mihăiescu…Vreo 20 de ani nu s-au auzit piese cântate de ea, pentru că nu era voie. Au fost multe secvențe din emisiuni de după 1990. Mi-a plăcut mult duetul cu Bebe Fugaru! Felicitări pentru Mariana Bădan, realizatorul documentarului!
* Am văzut o nouă emisiune la RealitateaTV în care s-a discutat aprig despre cuplurile gay, despre parteneriat, adopții, căsnicii. Erau două tabere. Firește că era și Remiu Cernea, deputat independent. Lângă el era o tânără ușor nevrotică și un june gay. Pe partea cealaltă era o domnișoară isteață și articulată în expunere, un nene care nu era capabil să încheie nicio frază, dar trimitea mereu la logică și sociologie, mai era și o avocată zâmbitoare și confuză, fostă colaboratoare a lui G. Becali. Ei bine, n-am înțeles de ce era nevoie să se apeleze la G. Becali pentru acest subiect. E specialist în drepturile omului, e specialist în legislație? Urletele lui pline de ură, intoleranța lui sunt știute, iar acum câteva zile a avut un atac suburban la adresa lui Cernea la B1TV. Rareș Bogdan l-a lăsat, l-a stimulat cu întrebări. Bun, majoritar românii nu vor recunoașterea căsătoriilor între gay, dar pentru asta se poate face referendum…deși nu se face referendum pe tema drepturilor omului.
* Bogdan Ficeac e obsedat de Băsescu. La România TV se discuta despre abuzurile din penitenciarele din România. Păreri de la oameni care au trecut pe acolo, iar Ficeac îl taxa pe Băsescu pentru că nu s-a ocupat de acest subiect cât a fost președinte. Deci și asta era treaba lui!
* Șumudică la ora confesiunilor la DigiSport1. După ce era efervescent acum câteva zile, acum anunță că Săpunaru nu prea vine, că atacantul de la Dinamo, Esombe, nu-i mai place iar Budescu n-a luat încă o decizie.* Interesul părintesc pentru ce fac Astra, Dinamo sau Pandurii este în contradicție cu criticile zilnice adresate celor de la Steaua pentru orice.* Valerii Moraru a fost la DigiSport, a explicat cum salvează el Rapidul. Acum aflu că nu se poate face nimic. Alexa pleacă, vor pleca și puținii jucători rămași. Curtea de Apel a amânat verdictul pentru final de august, așa că Liga Profesionistă invită Timișoara în Prima Ligă. O echipă care ar porni cu minus 14 puncte la drum. Tot din motive financiare. Păi nu e tot aiurea?. În acest moment când etapa a început, nu se știe dacă Rapid e înăuntrul sau in afara competiției. Războiul dintre F.F.F. și LPF e deschis. * Astra -Dinamo 1-4 ! Ar putea fi o surpriză dacă nu vedeam partida. Echipa lui Șumudică nu arată ca o campioană cu pretenții.
*Fetele noastre au jucat lamentabil la handbal. Turneu amical cu Norvegia, Spania și Franța. Spania a câștigat două partide. Ale noastre au pierdut categoric două. Fără Cristina Neagu avem o echipă bătrânică, lentă, fără nicio schemă tactică în atac sau apărare. Nimic! La un moment dat era 10-0 pentru Franța!!! Cam 17 minute fără să dai gol? Poate în liga școlară! J.O. se apropie și nu e bine pentru speranțele noastre! În ultimul joc al turneului România a terminat la egalitate cu Spania.
* Lia Olguța Vasilescu e transformată în eroină, în luptătoare pentru democrație și adevăr în emisiunea lui Radu Tudor de la A3. Dacă o asculți, aproape că-i dai dreptate. Din partea DNA nu aud pe nimeni dându-i replică!
* Printre numeroasele burtiere de la România TV citeam pe una ”Avem documente direct de la procurori”! N-ar fi cazul să meargă și ăștia puțin la munca de jos, la o suspendare mică? La procurori mă refer. Ei ”vând” constant subiecte către presă!
* Unele meciuri din Prima Ligă de la noi sunt transmise de trei posturi tv: DigiSport, DolceSport și LookTv. Vă dați seama ce audiențe mari pot avea? Important e că au ce face trei ori doi comentatori!
* Votul prin corespondență a eșuat, dar buba e la Lege, afirmă specialiștii. Ocazie bună pentru Adrian Năstase să declare că Diaspora a dispărut, să se întrebe ironic, ”unde sunt indienii”? Foarte mulți români lucrează la negru, dar au drept de vot, alții nici nu știau că trebuie să se înscrie undeva pentru a vota.Sunt peste 4 milioane de români în afara granițelor dar s-au înscris peste 3000! Interesant e că Năstase a vorbit la Antena 3, dar era citat de 10 ori pe zi pe B1TV, un fel de Antena 4? * Și T. Băsescu a criticat Legea votului prin corespondență, așa cum a ieșit el din Parlament.* La România TV, în emisiunea lui Ciutacu, Alina Bica în studio, a beneficiat de apărarea telefonică a lui Băsescu. Acesta a vorbit despre stilul mafiot al celor din SRI și DNA.A spus că vrea să fie martor în procesul doamnei Bica, dar n-a fost lăsat!
*Fl. Bichir e foarte supărat pe Vlad Voiculescu de la Sănătate. Mircea Marian, gazda prea alunecoasă a emisiunii, nu e capabil să-l tempereze cu argumente simple. De când e omul ministru? Când putea să facă schimbări Voiculescu? Ce proiecte să facă omul abia venit în funcție? Dl. Bichir știe exact cum e cu Sănătatea. Zice că Voiculescu e introvertit, că nu discută cu nimeni ș.a.m.d. Despre Bichir am mai scris bune și rele, dar M. Marian e ciudat rău. Scrie mult mai acut, mai acid pe FB. De ce nu se rezumă la asta? Bichir are dreptate totală privind slăbiciunea autorităților din Germania.Lipsa de reacție a poliției, intimidată de politic, duce la violuri, crime, agresiuni stradale…Ziceam că nu zic, dar am zis și despre astea. De-asta sunt holbările chinuite!
- HOLBĂRI ADUNATE ÎN WEEKEND. 28.05. - mai 29, 2023
- AROGANȚĂ DUREROASĂ DE CAMPION! 24.05. - mai 24, 2023
- GÂNDURI DE NEFANATIC 22.05. - mai 22, 2023