La mine e simplu: dacă încep să am dureri (de spate, de articulații, de cap, de mâini, de picioare, etc), atunci ceva nu se leagă! Și aseară (n.r. – 13 mai), nu s-a legat! Cel puțin, pentru mine! Yngwie Malmsteen a fost așa cum îl știți: rapid (timp de două ore i-au „alergat” degetele pe chitară mai ceva ca Bolt la cursa de 100 m), capricios, cusurgiu (s-a supărat pe un spectator care făcea fotografii și filma în fața scenei, i-a cerut să plece și a amenințat că părăsește și el scena dacă se mai repetă), rece, energic, câteva fandări, un mae geri în stânga (lovitură de picior, pentru cei care nu au practicat arte marțiale), un mae geri în dreapta, a învârtit chitara de multe ori în jurul trupului, a aruncat-o în sus, a târât-o pe jos, pe monitoare, pe amplificatoarele Marshall, a cântat cu limba, ba chiar și cu fundul (la propriu, pentru că nu mi-aș permite să o spun la figurat) și modeeeeest (colegii de trupă nu l-au „scos” din „Maestro”, iar basistul ne-a spus în repetate rânduri că este cel mai mare chitarist din toate timpurile, atât de mare încât se vede și de pe Lună, iar ca tacâmul să fie complet ne-a asigurat că dăm dovadă de un bun-gust muzical extraordinar venind la acest concert).
Iar peste toate aceste giumbușlucuri au fost „floricelele”. Multe „floricele” înșirate pe griful chitarei. O „grădină” întreagă. Lui Malmsteen îi place să pozeze. Este un star rock în adevăratul sens al cuvântului, are atitudinea și gesturile potrivite, așa că a fost în elementul lui pe scenă.
Nu a vorbit prea mult cu noi (a salutat la început, a mulțumit pentru prezență și la final a spus de vreo 10 ori „Mulțumesc! La revedere!”), basistului i-a revenit sarcina de a antrena publicul, de care s-a achitat cu brio.
Am tresărit când am auzit numele lui Ronnie James Dio, m-a emoționat sincer gestul lui Yngwie Malmsteen de a-i aduce un tribut lui Dio, mai ales că pe 16 mai se împlinesc 5 ani de la decesul lui. M-a amuzat apariția unei doamne care a șters cu mopul podeaua (deh, când folosești prea mult fum de scenă, se face condens, iar podeaua devine alunecoasă) în mijlocul unei piese. Nu am înțeles de ce a avut nevoie de negativ (ceilalți trei colegi ai lui au părăsit scena pentru câteva minute), acel moment a picat ca nuca în perete!
Publicul (vreo 3.000 de spectatori) a fost de nota 10! L-au primit cu căldură, l-au aclamat, l-au aplaudat, au cântat alături de el, au interacționat pe tot parcursul show-ului cu Yngwie, urmărindu-i toate mișcările, minunându-se de solo-urile năucitoare și savurând fiecare notă. Le-am auzit vocile puternice în special la piese precum Rising Force și Seventh Sign. Un lucru e cert: au oferit mult mai multă căldură decât au primit! Am văzut în sală oameni de toate vârstele: de la 7-8 ani până la 70 de ani! Toți entuziaști: și la venire și la plecare, semn că le-a plăcut ceea ce au văzut!
Alături de Malmsteen au urcat pe scenă: Nick Marinovich – solist, keyboards, Ralph Ciavolino – bass, backing vocals, Mark Ellis – baterie.
Trooper a cântat în deschidere, iar băieţii merită felicitări din plin. Recitalul a fost scurt, dar extrem de plăcut și antrenant! Este bine de ştiut că nu au putut face probe de sunet (Malmsteen a făcut probe peste 5 ore!!!). Lipsa probelor de sunet nu s-a simțit în concert, iar asta dovedește încă o dată profesionalismul celor de la Trooper!
Având în vedere că „furtunosul” Malmsteen a trecut pe lângă mine mai ceva ca rapidul printr-o haltă, mă opresc aici cu „considerațiile” mele. Nu-mi rămâne decât să mă bucur de fotografia făcută alături de el, deoarece am auzit că după concert a refuzat să mai facă poze. În încheiere, le dau cuvântul unor persoane avizate, care chiar au înțeles despre ce a fost vorba pe 13 mai.
Puteţi citi cronică de Andrei Partoş click aici!

Andrei Bălașa (chitarist, compozitor, PhenomenOn)
Toti cei care am venit la concertul lui Yngwie Malmsteen, am venit cu anumite asteptari. Eu nu cred ca cineva se astepta de la marele chitarist sa cante note lungi. Cu totii vroiam sa il auzim cum canta rapid si asta am si primit. Singura problema, din punctul meu de vedere, este ca aproape numai asta am primit.
Concertul mi s-a parut ca a devenit dupa a treia piesa destul de plictisitor. Deasemenea, nu am apreciat faptul ca basistul lui il tot lauda si spunea ca avem gusturi bune. Ca aspecte pozitive, toti cei patru muzicieni mi s-au parut extraordinari si au emanat energie pozitiva tot timpul pe scena.
Vlady Cnejevici (keyboards, Pasărea Rock, Pasărea Colibri)
L-am descoperit in anii ’80 cand a scos primul album solo. A fost o senzatie atunci. Dar si dupa atatia ani a dovedit aseara ca e la fel de bun. L-am vazut pentru prima oara live si m-a emotionat. El a influentat o intreaga generatie de chitaristi si nu numai. Din locul meu din loja 4, s-a auzit acceptabil, dar multi prieteni care au stat jos au spus ca sunetul nu a fost grozav. Am inteles ca a venit fara sunetist… Mi-a placut concertul. M-a bucurat sa vad sala aproape plina.
Tica Valentin (INTERVAL)
Desi nu vreau sa par cârcotașul de serviciu am plecat cu un gust amarui aseară si sincer este primul concert de la care am plecat in timpul marelui Bis! Am asteptat atatia ani sa il vad, sunt sigur ca e prima si ultima dată! Sunet gen concertele Interval din Preoteasa. Si ok, tehnica de chitara cat cuprinde, dar nu cred ca totul se rezumă in muzica la arpegiile cantate in mare viteză. Si aplicate in orice piesă. In rest lumea a fost multumita ca a aruncat pene de chitara in sala… Cu deosebit respect!
Cristi Teodosiu
Sala Palatului aproape plina… Public tricolor…domino… Un concert bifat, dar senzational de prost ca sunet. Mare pacat. Pareri: Figurant total Yngwie Malmsteen. Trei sferturi din scena boxe, statii Marshal, fum, un sfert de scena (pe stanga cum te uiti), trupa servila de acompaniament: un pitic la clape cu o voce buna. un basar barbos si vorbaret intre piese, un tobar exact, care a avut si un solo. N-au fost prezentati.
Baietii de la ‘paza’ vinjosi si plini de elan dobitocesc fata de fotografi si de public. De poveste atitudinea ‘suedezului’ care i-a coordonat de pe scena pe ‘svatii de la ordine si disciplina’ sa-l inlature pe un fotograf!!! Am vazut de curind un DVD cu Y.M. in State si publicul era la 1/2m de scena fara ‘garizii de protectie’..Ce misto… asa e in comuna Rominica.
Set-listul a fost ok, in mare din primele 2/3 discuri solo ale lui Malmsteen. Exchibitiile cu chitara au prins la vizionarii ce zbierau la fiecare solo, noroc cu ‘pedalierul’ cit un troliu, care a fost de un real folos. Bun si baietul din culise care alerga ba sa ia stativul cu acustica, ba sa prinda din zbor Fenderul cu coarde rupte.. Senchiu MR. Malmsteen.
Marcel Platon
Când am văzut pe scenă 15 Marshall 4×12 și 25 de Marshall heads am zis că vom decola cu forțaj din Sala Palatului. Dar în afara faptului că a fost tare, a fost un sunet plat și rece, cu inexactități și microfonii! Noroc că la anumite execuții ale virtuozului eram atât de fermecat, că uitam cum sună. Și sincer să fiu, cred că unele dintre Marshall-uri erau doar de formă, la cât de infantil e suedezul.
Pentru fotografii profesioniști (că de cei cu ”savoniere” m-am săturat, nu fac decât să încurce și să deranjeze) luminile de pe scenă au fost intenționat prost echilibrate, atât ca intensitate, cât și cromatică. Am avut parte de culoare roșie 70% și albastru 30%, dar ce contează detaliile, atunci când tu vrei să le ascunzi?
Din punct de vedere a primei veniri în România setlistul a fost corect, exceptând faptul că a cântat cam puțin pentru repertoriul lui generos! (…)
Cred că dacă îl vedeam pe viking în anii 80 aș fi fost nu extaziat, ci copleșit de game și arpegii, de pattern-urile de exerciții de vioară și de împletiturile de moduri frigiene, ioniene, lidiene sau mixolidiene, ca să pomenesc numai câteva… Așa, acum am rămas destul de detașat, văzându-l axat doar pe demonstrații tehnice, care dau bine în concert și mai puțin pe compozițiile care chiar transmit, ce-i drept și datorită muzicienilor din trupă și vocaliștilor pe care i-a avut (Jeff Scott Soto, Mark Boals, Joe Lynn Turner, Michael Vescera, Doogie White și mai nou Tim “Ripper” Owens).
Și a mai fost o problemă: l-am văzut cu acești băieți – Nick Marinovich – vocal, keyboards, Ralph Ciavolino – bass, backing vocal, Mark Ellis – drums- care nu sunt răi, dar nici niște minuni. Și m-am mai convins de vorba aia care circulă printre chitariști: arta în chitară nu se măsoară cu metrul, dar nici cu vitezometrul.
Apropos de ai noștri chitariști din sală: ei au fost fericiți după acest concert, i-am văzut, iar cu unii am și vorbit! Îi înțeleg perfect și îi respect pentru ceea ce fac! Dar eu aș fi vrut să cânte, așa cum a făcut-o în alte concerte melodii Hendrix sau Blackmore (două nume majore pentru formarea lui ca muzician), si nu numai influențe și arpegii delirante de la Niccolò Paganini.Am fost totuși mulțumit de părțile acustice cântate pe Ovation. Puteți citi textul în întregime aici!
Corrado Sgandurra (profesor de chitară, compozitor)
Am să spun și părțile bune și cele proaste. Primul lucru care m-a impresionat a fost reacția foarte bună, caldă a publicului. Malmsteen trebuie să mulțumească României pentru că el nu reușește să strângă mai mult de 400 de spectatori în America, iar în România Sala Palatului a fost aproape plină.
În plus, în America nu poate să cânte singur, trebuie să mai aducă un chitarist mai cunoscut. Așadar, el este un chitarist care în SUA strânge 400 de oameni la un concert cu bilete care costă 20$, iar în România, unde condițiile economice sunt mult mai slabe, iar biletele au avut prețuri mai piperate, a strâns câteva mii de oameni. Asta trebuie subliniat.
Eu l-am cunoscut pe el în 1998 – 1999, la o petrecere unde au luat parte foarte mulți chitariști: Paul Gilbert, Ritchie Kotzen și mulți alții. la petrecerea respectivă, am observat la că toată lumea îl evita pe Malmsteen. Țin minte că eram la masă, iar Ritchie Kotzen venea spre noi cu mâncare în mână, iar când l-a văzut pe Malmsteen s-a întors ca să-l evite. Eu am vrut să mă duc la el pentru că m-am gândit că am 20 de ani și e păcat să ratez șansa să vorbesc cu el. Așa că m-am dus la el și i-am spus că după primele lui 3 albume, modul de a cânta la chitară a fost revoluționat, s-a schimbat complet.
El s-a uitat la mine, avea ochelarii de soare, deși eram înăuntru, și-a dat ochelarii jos și m-a întrebat cine sunt. I-am spus cum mă cheamă și el m-a întrebat de ce mă aflu acolo. I-am explicat cum am ajuns acolo, el a zâmbit, mi-a mulțumit pentru vorbele frumoase și apoi a început să vorbească, să-mi povestească timp de 45 de minute, fără ca eu să-l întreb nimic. La vremea respectivă nu erau telefoane cu cameră video, iar el a rugat-o pe soția lui, April, să-mi arate o fotografie. Ea și-a deschis geanta și a scos de acolo ecografia și Malmsteen mi-a spus: „Acesta este fiul meu: Antonio Vivaldi Malmsteen”.
Și a început să-mi povestească despre copilul lui. Apoi mi-a spus despre pasiunea lui pentru mașinile Ferrari. Mi-a mai spus că este supărat pe primarul din orașul Pasadena, care nu i-a dat voie să își mărească garajul. Având în vedere că April urma să nască, Malmsteen și-a cumpărat un Volvo și a fost nevoit să vândă una dintre mașinile Ferrari ca să îi facă loc în garaj.
Acum să vorbim despre ceea ce nu mi-a plăcut la concert. Sigur că vreau să îi mulțumesc pentru că m-a pus pe lista de invitați. Ceea ce nu mi-a plăcut, și aici nu are el nicio vină, este managerul american. N-am văzut niciodată un artist care să refuze să facă o fotografie cu fiul organizatorului. Malmsteen s-a închis în culise pentru că era conștient că nu a cântat la potențial maxim, iar el suferă când i se întâmplă asta.
Atunci când ceva nu merge așa cum trebuie, el se închide în sine, este foarte schimbător. Yngwie nu e o persoană constantă, așa cum este de exemplu, Michael Angelo Batio, Steve Vai, care sunt zâmbitori tot timpul. Miercuri, Malmsteen a făcut câteva greșeli. Așa cum probabil ați observat, el este plictisitor ca stil, pentru că, din punct de vedere muzical, progresia de acorduri și game este doar minor-armonică. După două-trei piese totul sună la fel.
Cred că Malmsteen e conștient că a început să se copieze, să se repete. El a creat un stil și a influențat modul de a cânta la chitară din ultimii 30 de ani, dar el se repetă non-stop, și tot ce propune el este de pe primele trei albume. Au trecut deja 30 de ani de când le-a lansat. El și ținuta o are tot ca-n anii ’80. Și luminile de scenă sunt tot ca-n anii ’80. El încearcă să retrăiască acea perioadă, parcă revezi „Live In Leningrad”.
Doar că el nu conștientizează că nu se mai poate mișca așa cum o făcea pe vremuri. El nu înțelege că nu mai are 20 de ani și mai arată bine în haine de piele mulate pe corp. Foarte urât a fost și faptul că nu i-a prezentat pe muzicienii care au fost alături de el pe scenă. Așa face mereu, de aceea au și plecat toți cu care a colaborat.
Să nu uităm că Mike Terrana, unul dintre cei mai buni toboșari din lume, a pus bețele pe tobă în mijlocul concertului și i-a spus să se descurce singur. Toți au plecat supărați pe el. Se știe că e o persoană dificilă. Din punct de vedere moral, Malmsteen m-a dezamăgit! Joe Satriani și Steve Vai caută muzicieni foarte buni pe care îi plătesc bine și sunt foarte atenți cu el.
Malmsteen suferă de egocentrism! Andrei, fiind psiholog, l-ar putea ajuta
Faza cu spectatorul care filma a fost deplasată. Dacă te uitai prin sală erau 200 de persoane care făceau același lucru. El ar trebui să se bucure că cineva îl filmează. Bănuiesc că evită să fie filmat pentru că are complexul că e public puțin și nu-l bagă nimeni în seamă. Colegii lui, Vai și Satriani, fac săli pline oriunde se duc.
Malmsteen s-a purtat ca un milițian japonez din al doilea Război Mondial! În 2000 l-am văzut în Italia, iar din poziția în care eram vedeam și ce se petrece pe scenă și în culise. Atunci a avut o prestație slabă, iar oamenii au început să arunce cu bere în el, erau maxim 100 de spectatori la concert, asta e cota lui în Italia. Și atunci el a spus la microfon: „Nu puteți să îi faceți asta lui Yngwie Malmsteen” și a amenințat că pleacă de pe scenă. Rezultatul a fost următorul: trei sferturi din public a plecat. El a ratat foarte multe ocazii din vina caracterului lui.
Răzvan Lapi Lupu (pe FB)
Am fost si eu la concertul lui Yngwie Malmsteen de la Bucuresti.Bine am facut.Am revazut,cu bucurie,chipuri cunoscute mie din vremea in care ma hraneam,lacom,cu rock,din toate partile,nefortat de nimeni si nimic.
Asa e cu rockul,e sincer.Am reusit sa fac abstractie,in toti acesti ani,de cotiturile multiple si sinuoase prin care viata m-a dus,muzical vorbind,si mi-a ramas,multumesc Domnului,setea de rock,vie si parca ,mai puternica decat altadata.Nu se poate explica.Rockul e viu,si nu apartine niciunei perioade,el nu poate fi invechit sau demodat.
Am trait un recital al unuia dintre ultimii mohicani ai rockului,al unui copil mare ce se bucura de fiecare nota scoasa din ghitara,cum nimeni altcineva nu o face,am simtit pe viu o energie complet neinlocuibila cu nimic altceva,cei care canta pe scene mari,in acte artistice de main stream stiu la ce ma refer,am vibrat puternic din toti rarunchii,mi-am amintit de ce mi-a placut de mic rockul,neconditionat.
Fiindca te ia pe sus,pur si simplu nu poti sa te opui,e sincer.E ca o bataie de inima.Am reusit sa trec si peste conditiile tehnice nu excelente ale concertului,si am surprins esenta,cantarea,emotia,atitudinea si compozitiile acestui maestru al muzicii,Yngwie Malmsteen.Asa cum pot eu….Am auzit,prin public,tot felul de pareri,cum ca ar fi invechit,manierist,cineva spunea ca a simtit puternic anii ’80,ca e acelasi lucru,si tot asa…E ca si cum ai vrea sa-l vezi pe Elvis Presley cantand modern,poate ca Inna….Sau pe The Eagles cantand ca Foo Fighters..
Aici vorbim,de fapt,despre oameni unici,cu creatii unice,multe dintre ele mari,cunoscute la nivel mondial.Bucuria de a-i vedea si auzi pe viu,pe artistii unici cu creatiile lor,trebuie sa fie mai mare decat dorinta meschina si egoista de a-i cataloga si eticheta,cu pareri de „avizati”….Daca am fi noi in locul lor,pe scena,oare am reusi sa facem atata lume sa fie atenta la ce avem de spus?A fost fulminant,el,Malmsteen,dupa mintea mea de consumator de rock,si de muzician profesionist,cu o experienta de scena de treizecide ani.Sunt mai bogat,deja…
Setlistul concertului:
- Rising Force
- Spellbound
- Razor Eater
- Damnation Game
- Repent
- Overture / From a Thousand Cuts
- Arpeggios
- Seventh Sign
- Never Die
- Badinerie / Adagio / Far Beyond the Sun
- Acoustic Paraphrase
- Dreaming / Into Vallhala
- Rarouque N’Roll / Masquerade
- Trilogy / Guitar solo / Magic City
- Fugue / Guitar solo / Drum solo
- Heaven Tonight
- Black Star / Cherokee Warrior
- I’ll see the Light Tonight
- MEMORIA FACEBOOK POATE FI UTILĂ! - februarie 3, 2025
- Va reuși Ilie Bolojan? - ianuarie 23, 2025
- NOSTALGII BUNE ȘI RELE, FINAL DE AN ZBUCIUMAT - ianuarie 2, 2025
[…] fi scris cronică de concert pentru că avem una corectă şi diversă pe site. A scris Iulia impresii personale. A adunat opinii de la oameni de muzică. Unele entuziaste, altele critice. Aşa este normal. Aşa […]