Eurovision: Shock… W(here’s) T(he) F(un)?!

eurovision cartoon aArticol de Iulia Radu

Tocmai când credeam că mai rău nu se poate, TVR-ul găsește o cale și ridică ștacheta penibilului. Este un mister cum reușesc cei din TVR să distrugă orice idee bună le pică în mâini! Merită felicitări pentru că s-au gândit să îi aducă pe cei 15 concurenți în fața publicului. Au decis să transmită evenimentul, încă o bilă albă și pentru acest lucru. Au ales Berăria H pentru acest show, un local spațios, generos, care are clienți fideli. Încă o bilă albă. L-au ales prezentator pe Dan Helciug, un tip charismatic, cu umor, care poate comunica cu publicul fără probleme. Bravo și pentru această idee. Apoi, se vede treaba că au gândit prea mult și au început să-și anuleze rând pe rând toate ideile bune prezentate mai sus.

Se știe că Berăria H este greu de sonorizat. TVR-ul a ales soluția playback, dar a uitat să îi anunțe și pe telespectatori. Corect era să afișeze pe ecran că se face playback. Parcă era și o lege în acest sens! Duminică, am asistat la un adevărat „campionat național al playback-ului” la finalul căruia ar fi putut să acorde și medalia pentru cel mai bun playback.

Oricine a mers măcar o dată la Berăria H, știe că publicul se strânge în local după ora 22.00, iar concertele încep pe la 22.30 – 23.00. TVR-ul a ținut morțiș să înceapă la ora 20.00 și să încheie pe la ora 22.30 (poate n-au vrut să sperie clienții fideli?!), așa că a avut sala goală. Mai mare rușinea, mai ales că intrarea a fost liberă! Apoi, s-a încăpățânat să filmeze de sus ca să vedem și noi mesele goale! S-a văzut încă o dată că artiștii nu au suficient fair-play pentru a face atmosferă în sală atunci când este un show transmis în direct pe postul public de televiziune. La Grammy-uri, la Oscaruri, deși sala e plină cu artiști, respectul față de colegii de breaslă care urcă pe scenă este real. Se aplaudă intens, iar cei din sală sunt atenți la ce spune / face cel de pe scenă. La Berăria H se mănâncă, se discută cu vecinul de la masă, se face orice altceva numai să nu fie atenți la ce se petrece pe scenă.

Pentru a anula prezența tonică a lui Helciug, i-au dat-o parteneră pe Ioana Voicu (fiica dlui secretar de stat la cultură, Mădălin), care n-are nici sare nici piper, nici prezență de spirit, nici umor, nici voce plăcută… Așa că a ieșit o prezentare „ștearsă”, plictisitoare, anostă (lista epitetelor rămâne deschisă), care a „îngropat” și mai adânc „show-ul”. Nu știu cine îi „alerga” pe cameramani, dar cadrele de sus, de jos, cadru strâns, cadru larg, toate succedându-se cu repeziciune, mi-au dat dureri de cap și mi-au provocat amețeli. Mi-am amintit că pe canalul TV Diva, înainte de a difuza filmul CSI: Miami, era dat un spot prin care telespectatorii care suferă de epilepsie erau avertizați că urmează un film în care imaginile se succed cu repeziciune și pot afectați. N-ar fi fost rău ca TVR-ul, din grijă pentru proprii telespectatori, să îi avertizeze că filmează „alergând”.

Dar poate cea mai mare curiozitate a serii a fost „show-ul” în sine. Cei 15 concurenți au urcat pe scenă și au cântat orice, mai puțin piesele cu care s-au calificat în prima fază a preselecției naționale Eurovision. Am ascultat melodii care au câștigat Eurovisionul de-a lungul timpului (de la Waterloo, Diva, Hard Rock Hallelujah până la Fairytale și My Number One). Firește, prezentatorii au fost degeaba acolo, nu au oferit nicio informație utilă despre piesele interpretate (anul în care au câștigat, țara, interpretul, compozitorul, orice alt detaliu atractiv pentru cel de acasă). Ba chiar am auzit și „Halo” (Beyonce)„Crazy” (Aerosmith), „I Drove All Night” (Celine Dion). Nu a explicat nimeni de ce au fost aceste piese în program. Ce legătură au cu Eurovisionul?! Din nou, TVR-ul nu a afișat numele compozitorilor pieselor interpretate. Nu pot să înțeleg ce face Uniunea Compozitorilor?! Nu le înțeleg sub nicio formă tăcerea, lipsa de reacție. Televiziunea Publică arată o lipsă de respect profundă față de creatori, iar compozitorii țării tac mâlc! Le-o fi rușine de rușinea TVR-ului?!

Până la urmă, a înțeles cineva rostul acestui show?! În afară de faptul că echipa TVR a vrut să petreacă o seară de duminică la Berăria H, a avut vreun sens acest simulacru de eveniment?! N-am aflat nimic despre cei 15 concurenți, despre compozitorii calificați în prima fază a preselecțiilor. N-am ascultat cele 15 piese din concurs. N-a existat niciun dialog cu interpreții care au urcat pe scenă. N-am aflat nimic despre concursul în sine. Dacă tot i-au adus în fața publicului, de ce nu au avut grijă să fie sala plină?! Cine a stabilit ce piese sunt interpretate?! Nu puteau alege hiturile, cele care sunt (re)cunoscute de cel puțin 2-3 generații?! A existat în echipa TVR măcar un om care să ia lista cu piesele care au câștigat acest concurs și să aleagă ce se va cânta pe scena din Berăria H?! Și dacă da, atunci cum de a ratat câteva hituri mari (mă refer la cele cântate de Johnny Logan, Brotherhood Of Man)?! Am ajuns totuși la ediția cu numărul 62!!Nu putea TVR-ul să invite măcar o vedetă care a participat în anii trecuți la Eurovision?! Mă gândesc că Johnny Logan, Bonnie Tyler, Engelbert Humperdinck, Bjork, Patricia Kaas (că tot urmează să vină în România – putea fi un promo bun și pentru concertul ei) ar fi putut fi abordați. Măcar un mesaj video dacă ar fi trimis, tot era ceva! Sau să fi invitat un artist care a fost deja ales să reprezinte în acest an o altă țară. TVR-ul putea să facă multe pentru a promova în mod real CREAȚIA românească, pentru a crește INTERSUL publicului larg pentru Eurovision (așa cum s-au angajat că va face) și pentru a-i face pe artiști să se simtă în centru atenției. Era atât de greu să le organizeze o sesiune de autografe cu spectatorii prezenți în sală?! Era atât de greu să le ofere celor din sală stegulețe inscripționate cu logo-ul Eurovision?! Foarte frumos că le-au dat câtorva norocoși câte o șapcă și un tricou (dacă răspundeau corect la o întrebare legată de concurs), dar pentru show-ul în sine, pentru atmosferă era frumos să vedem un public entuziast și bine dotat cu materiale promoționale. Și dacă tot știau că nu vor umple sala, de ce nu au adus „aplaudaci”?! Mă depășește total lipsa de viziune a „oamenilor de televiziune” din TVR!

Seara s-a încheiat cu Dan Helciug care a interpretat alături de Cristina Cioran piesa „Tango For One” și a anunțat apariția pe piață a albumului „HeArt”. Apoi Dan a interpretat singur piesa „Același nesimțit”. Din nou, nu văd legătura cu Eurovisionul!

Săptămâna viitoare (26 februarie), avem prima fază a preselecției naționale. Va vota doar juriul. Vor merge mai departe 10 piese. Apoi, va alege publicul, prin televot, cine ne va reprezenta la Kiev. Mai țineți minte când ați ascultat ultima oară cele 15 piese înscrise în cursa pentru Eurovision?! Înțeleg că TVR-ul a studiat piața și a aflat că cel mai bine este să ne fie dor de piese!

Articole pe aceeași temă:

TVR-ul a scos „viziunea” din Eurovision (articol de Iulia Radu): http://andreipartos.ro/tvr-ul-a-scos-viziunea-din-eurovision/

OPINII DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ PLINĂ (articol de Andrei Partoș): http://andreipartos.ro/opinii-dupa-o-saptamana-plina-1/

Eurovision 2017. Semifinala 1. Partea intai (articol de Florentin Milcof): https://milcof.blogspot.ro/2017/02/eurovision-2017-semifinala-1-partea.html

Interpreti OK! Creatori YOK! – Eurovision Romania 2017 (articol de Florentin Milcof): https://milcof.blogspot.ro/2017/02/interpreti-ok-creatori-yok-eurovision.html

Aveți mai jos comentariile scrise pe Facebook de Dana Dorian, Andrei Partoș, Berti Barbera:

3 Responses to Eurovision: Shock… W(here’s) T(he) F(un)?!

  1. ASeară am asistat la un bâlci penibil… TVR pe banii publici au pus-o de o petrecere cu mici si bere! Iuhuu! Multumim ptr play back, fizze si promovarea fetei lui tata Madalin si a concertului lui Helciug. Totul pe banii oamenilor!

  2. La semifinala DOAR JURIUL decide cine merge mai departe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


7 − six =

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>