RICCHI E POVERI LA SALA PALATULUI (17.03.2013)

0
43

 
ricchi-e-poveri aArticol de Iulia Radu
Am rămas datoare cu o cronică. Duminică (17 martie) am schimbat registrul: alt concert, alt public, altă atmosferă. Mi-am reamintit (dacă mai era cazul) de ce îmi sunt atât de simpatici italienii. Sunt „lipicioşi”, comunică foarte uşor cu publicul, zâmbesc mult fără să pară falşi şi sunt foarte prietenoşi.
Ricchi e Poveri au cucerit publicul din momentul în care au păşit pe scenă. Cei 4.000 de spectatori au cântat alături de ei chiar şi piesele noi, pe care nu le cunoşteau! În sală, entuziasmul şi bucuria erau aproape palpabile.
Concertul a început la ora 20.10 cu piesa Ciao ItalyAngela a trimis bezele în stânga şi în dreapta, în timp ce Franco (aşezat la clape) şi Angelo („ţintuit” lângă un microfon cu stativ pentru că din când în când cânta la chitară) au zâmbit cald tuturor. La finalul primei piese, Franco a venit în buza scenei pentru a strânge mâna unui băiat de 7-8 ani care stătea în primul rând alături de părinţi. Tânărul i-a scuturat mâna cu putere. „Eşti frumuşel foc, când eram eu mic nu eram atât de simpatic”, a zis Franco.
A urmat Acapulco. În spatele meu, o doamnă avea ochii umezi de fericire: „Îmi retrăiesc toată tinereţea”, spunea ea. O fetiţă ajunge pe scenă şi oferă flori Angelei, solista le primeşte cu bucurie, apoi o ridică pe micuţă şi cântă un refren dansând cu ea în braţe. „Are şi voce şi condiţie fizică”, a observat un domn din spatele meu.
„O să vă cântăm acum o piesă pe care ne-a scris-o bunul nostru prieten Toto Cutugno. Am prezentat-o la Sanremo. Să vedem dacă voi o ştiţi…”, a zis Angela cu o uşoară îndoială în glas. Şi au cântat Canzone D’amore. Ultimul refren le-a aparţinut în totalitate spectatorilor!
A urmat un moment special în care Angela (ea a vorbit cel mai mult) a chemat pe scenă „toţi copiii din sală”. Au venit foarte mulţi, de la 2 la 12 ani. Abia încăpeau pe scenă. Angela i-a rugat să îi imite gesturile întocmai. Când s-au auzit primele acorduri ale piesei Voulez-Vous Danser, sala a explodat. A fost o reală plăcere să îi urmăresc pe cei mici: erau cu ochii pe Angela şi încercau să îi imite gesturile întocmai, balansau mâinile stânga dreapta şi cântau de mama focului.
Pentru a le da timp copiilor să părăsească scena, cei trei ne-au povestit cum şi-au petrecut ziua. „Este aici în sală ambasadorul Italiei la Bucureşti. Vrem să îi mulţumim pentru tot! Am petrecut o zi excelentă la Ambasadă”, a zis Angela. „Da, am mâncat tot de acolo. Nu a mai rămas nimic. Mare minune dacă nu se va închide Ambasada”, a completat Franco. Piesa Come Vorrei a fost dedicată tuturor îndrăgostiţilor şi judecând după reacţia entuziastă a sălii, erau multe cupluri acolo.
După Piccolo Amore a urmat o piesă nouă: Perdutamente Amore. M-a surprins în mod plăcut reacţia celor din sală: au aplaudat la fel de bucuroşi şi au fredonat alături de artişti câteva versuri din refren.
La Hasta La Vista, Angela, Franco şi Angelo au lansat o provocare spectatorilor şi totodată au făcut un pariu între ei. Băieţii au ţinut să îi demonstreze Angelei că bărbaţii din sală cântă mai tare decât doamnele. Confruntarea a fost simplă: un refren doamnele (susţinute de Angela) şi un refren domnii (susţinuţi de Angelo şi Franco). Acum… s-a văzut cine merge mai des pe stadion… au câştigat bărbaţii deşi erau în inferioritate numerică. Dar Angela nu a vrut să recunoască înfrângerea: „Oricum femeile sunt întotdeauna mai bune”, a zis ea în aplauzele doamnelor.
Sara Perche Ti Amo a ridicat sala în picioare! Când era sala luminată am profitat pentru a studia publicul. Am văzut doar feţe vesele, persoane radiind de fericire şi mâini ridicate în aer.
A urmat La prima cosa bella, piesă cu care au participat pentru prima dată la Sanremo. Am văzut multe doamne oftând sau ţipând pur şi simplu la auzul vocii cristaline a lui Angelo.
Franco ne-a povestit cum s-a născut piesa M’innamo di te: „Eram în turneu în Germania şi am compus-o într-un restaurant când luam cina”.
Amore Odio este cea de-a doua piesă nouă din setlist. Publicul a primit foarte bine şi această noutate!
Dar poate una dintre cele mai aşteptate piese a fost Cosa Sei. N-am mai văzut de mult timp publicul vibrând la auzul vocii unui solist. Angelo le-a cucerit pe doamne fără să dialogheze prea mult cu sala. Dar vocea lui merge direct la „casa sufletului”.
La melodia Che sara publicul s-a ridicat din nou în picioare. „Am prezentat această piesă la Sanremo alături de Jose Feliciano”, ne-a spus Franco.
Una dintre piesele mele preferate din acest concert a fost Penso A Te. Spre ruşinea mea eu nu o ştiam. Dar am plecat spre casă fredonând-o.
Atmosfera s-a încins la piesa Made In Italy (Oh Cherie). Nu cred că mai stătea nimeni pe scaun!
Angela ne-a oferit şi piesa Stasera Canto (muzica şi versurile îi aparţin). A interpretat-o singură şi a smuls ropote de aplauze la final.
Recitalul s-a încheiat cu Mamma Maria. Iar spectatorii au dat năvală în faţa scenei pentru a obţine autografe sau o simplă strângere de mână. Să nu vă închipuiţi că au fost lăsaţi să plece cu una cu două. Au revenit la bis şi au cântat din nou Sara Perche Ti Amo.
Nici nu ştiu când au trecut aceste două ore! Am plecat de acolo încărcată pozitiv! Angela mi-a plăcut din prima. Este nucleul formaţiei! Ea vorbeşte cel mai mult, salută în stânga şi în dreapta şi e toată un zâmbet. Pe Angelo l-am remarcat abia atunci când a cântat. El vorbeşte cel mai puţin dintre cei trei. Dar atunci când cântă lasă urme adânci în suflet.Franco… e o mare figură. El dialoghează şi se „contrează cu Angela”, nu-i lipsesc nici replicile auto-ironice: „Sunteţi mulţi în seara asta! Mi-aş dori să ajung la toţi, dar sunt sigur că nasul meu ajunge până în ultimul rând din sală”, a zis el făcând aluzie la nasul lui mare.
La ieşire, am abordat câţiva spectatori. Iată ce am aflat:
Anca Merişoru (55 de ani): „Am întinerit în seara asta! A fost un spectacol minunat! Îi mulţumesc soţului că s-a gândit să cumpere bilete”.
Adriana Coman (61 de ani): „Un concert de excepţie! M-am simţit ca la 20 de ani şi mă bucur că, la vârsta mea, încă mai pot dansa fără probleme”.
Victor Stamate (63 de ani): „Mă bucur că am avut ocazia să îi revăd. Mi-era dor să mai trăiesc o asemenea bucurie. Mi-am adus aminte de toată tinereţea mea”.
Georgiana Zăvoi (33 de ani): „De mult nu m-am mai simţit atât de bine la un conert! Am dansat şi am cântat din tot sufletul. Sunt extraordinari”!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here