1 DECEMBRIE – ZIUA ROM(ÂNIEI) ÎN PIAŢA CONSTITUŢIEI

0
8

Rom publicitateArticol de Iulia Radu
Azi am fost la Parada Militară. Vremea a fost frumoasă, aşa că mi-am zis să nu ratez ocazia. Este a doua oară când mă duc. Şi ultima! De ce? Păi, în primul rând pentru că nu am văzut nimic. Rectific. Am văzut doar avioanele, elicopterele, vârfurile steagurilor care aparţineau diverselor regimente, capetele ofiţerilor de la Cavalerie, soldaţii care se aflau pe tancuri sau alte maşini mai mari şi în rest, multe capete de oameni înalţi, copilaşi purtaţi pe umerii taţilor, mamelor, bunicilor. Oare era atât de greu să fie amplasate nişte tribune ca să vedem şi noi ceva? Sau nişte ecrane uriaşe care să preia imaginile oferite de televiziuni?! Cer chiar atât de mult?! Dacă tot am luat decizia de a sta în vânt, de ce să nu mă pot bucura şi eu de Parada Militară?! În fine, oricum nu voi primi răspuns. Data viitoare, stau acasă!
Dar nu este singurul inconvenient al acestei zile. În drum spre Piaţa Constituţiei, am primit un steguleţ şi un pachet de biscuiţi cu rom. Erau două persoane (o fată şi un băiat) la Piaţa Unirii care împărţeau tuturor steguleţe alături de celebra ciocolată ROM sau biscuiţii ROM (deduc că este un produs nou al acestei firme). Am mulţumit pentru cadou şi mi-am văzut de drum. După câţiva paşi, am constatat că pe o parte a steguleţului scria: „Autentic  ROM”. Hai, pe bune?! Cum adică?!  Cum poţi să-ţi faci reclamă, de Ziua Naţională a României, în aşa mod?! N-am nimic cu ciocolata cu ROM (între noi fie vorba, o ştiu de când eram mică, dar nu a fost niciodată pe gustul meu), dar să pui aşa ceva pe steagul României, mai ales acum când în toată Europa sunt probleme cu „romii”, iar noi suntem asociaţi cu aceştia, mi se pare de prost gust! Eu nu sunt „autentic rom”… Nu ştiu cine le-a permis aşa ceva, dar aş fi foarte curioasă să aflu. Sigur, veţi spune că este „produs românesc” şi bla, bla, bla… În cazul acesta, hai să punem pe drapel şi slănina de porc, mămăliga, jumările, cârnaţii sau mai ştiu eu ce alte produse tradiţionale! Măcar astea ne-ar reprezenta cumva (suntem un neam care consumă astfel de produse în cantităţi uriaşe), dar să punem pe steag sintagma „Autentic Rom”, e prea de tot!

Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here