EXCLUSIV!! INTERVIU CU AL DI MEOLA: „Publicul este foarte uşor de manipulat, iar casele de producţie ştiu foarte bine acest lucru şi îl exploatează la maximum” (21.04.2011)

decembrie 23, 2012

236

Articol și interviu de Iulia Radu

În 2011, am avut ocazia stăm de vorbă cu Al Di Meola înainte de concertul de la Sala Palatului. Aveți mai jos interviul și povestea întâlnirii cu unul dintre cei mai buni chitariști din lume.
Am avut o grămadă de emoţii ieri. Iniţial îi trimisesem întrebările pe mail, dar Andreea Andreescu (Events – organizatorul evenimentului, le mulțumim!) m-a sunat şi mi-a spus că Al Di Meola nu a mai avut timp să răspundă în scris, aşa că voi face interviul face-to-face. La Sala Palatului, înainte de concert. Ieri, am ajuns un pic mai devreme decât ora stabilită (16.00). Mai erau alţi 4 colegi din presă. Eu am intrat penultima. Cât timp am aşteptat să ajungă şi artiştii, parcă emoţiile s-au amplificat… M-am mai liniştit după ce l-am văzut pe Al di Meola. Foarte calm, foarte amabil. Din când în când mai ieşea din „camera de interviuri” pentru a-şi lua puţină apă. Singurul om agitat din culise era tour-managerul lui. Întârziaseră puţin aşa că zorea pe toată lumea pentru a putea face repetiţiile, probele de sunet.
După ce am văzut cât de încântaţi erau colegii de presă după discuţia cu Al Di Meola, am căpătat încredere în mine. M-a impresionat modestia acestui mare artist, căldura, calmul cu care vorbeşte, faptul că încearcă să ofere răspunsuri cât mai amănunţite, umorul lui. Eu aş fi stat să-l ascult vorbind ore întregi.
Puteți citi cronica de concert aici: http://andreipartos.ro/al-di-meola-la-sala-palatului-21-04-2011/

10 minute în compania lui Al Di Meola

1. Vorbeşte-mi puţin despre „rădăcinile” tale muzicale şi despre cine te-a influenţat să alegi o carieră în muzică.
În tinereţe, îmi plăcea muzica pop, The Ventures, The Beatles. Primea mea amintire cu un tip care cântă cu chitara şi cu vocea este: Elvis Presley. Am avut şansa să primesc o chitară la o vârstă foarte fragedă şi a fost „dragoste la prima atingere”. Aşa că am început să iau lecţii, aveam vreo 9 ani, şi am avut noroc că profesorul era un muzician de jazz. Profesorul meu a fost un model pentru mine. El m-a învăţat lucrurile de bază pe care trebuie să le ştie un muzician de jazz. În paralel cu lecţiile de jazz, am crescut cu muzica pop. Aceste două laturi m-au format ca artist. Întotdeauna mi-am dorit să fac muzică, să cânt, iar chitara mi s-a părut mereu un instrument fascinant.
2. Care este percepţia ta astăzi asupra unor termeni ca „fusion” şi „world music”? Cum i-ai descrie?
Fusion este un termen care defineşte o perioadă de timp, în anii 1970, când, pentru prima dată, noi am alăturat cu succes elemente din jazz şi rock. Când aud cuvântul „fusion” mă gândesc la un sunet limitat: baterie, chitară electrică, keyboards –toate la volum mare, interpretare rapidă. „Fusion” nu include şi alte instrumente, cum ar fi acordeonul, sau elemente folk. Asta ţine deja de „world music”. Din punctul meu de vedere, „fusion” este un termen limitat care ţine de o perioadă de timp când erau alăturate doar elemente de jazz, rock şi poate ceva din clasic.
„World music” a apărut în momentul în care magazinele de muzică au devenit mai mari şi au început să importe albume din diferite ţări. Şi dintr-o dată, am avut acces la o paletă mare de muzică, de sunete, de elemente folk din toată lumea. „World music” este un termen nou care poate aparţine oricărui gen de muzică: fie că este rock, jazz… atâta vreme cât se regăsesc acolo elemente din muzica lumii.
Pentru mine muzica lumii este o bună sursă de inspiraţie. În toate călătoriile mele îi rog pe oamenii pe care îi întâlnesc să-mi trimită înregistrări cu muzica lor, cu artiştii lor. Sunt un avid ascultător de muzică din diferite culturi.
3. De-a lungul carierei tale ai trăit două „vieţi” la chitară: „viaţa acustică” şi „viaţă electrică”. Poţi descrie aceste două experienţe?
Pentru mine sunt două moduri diferite de expresie. Sunt un alt om când cânt la chitara electrică. Sper ca într-o zi să pot reveni aici şi să când electric. Acum nu se poate pentru că suntem într-un turneu care exprimă doar sunetul acustic. Chitara electrică se află şi pe cel mai recent album al meu, Pursuit of Radical Rhapsody, jumătate este electric, jumătate acustic. În turneul pe care l-am susţinut în SUA, am putut să folosesc şi chitara electrică şi pe cea acustică, exact aşa cum este pe disc. Şi apoi am cântat electric şi piese mai vechi, pe care sunt sigur că oamenii vor să le asculte.
4. Cum a fost procesul de scriere al albumului Pursuit of Radical Rhapsody? Pentru tine, formatul instrumental al unui album este eliberator sau restrictiv – sau ambele?
Am un loc al meu unde compun. Am o casă, cu un studio de compus, undeva pe plaja din Miami. Acolo scriu toate piesele. De multe ori sunt influenţat de mediul înconjurător sau mai pot fi influenţat şi de muzica pe care o ascult în acel moment. De fiecare dată merg acolo singur. Am o vedere extraordinară la ocean. Eu acolo găsesc cea mai potrivită atmosferă pentru a crea. Ultimele mele 7 albume au fost compuse acolo. Deci, procesul de creare al unui album începe pe plaja din Miami şi durează cam o lună sau două. În tot acest timp, este posibil să mai susţin şi câteva concerte.
Pentru mine formatul instrumental al unui album, evocă cele mai adânci sentimente pentru a putea cânta această muzică. Poţi fraza melodia în aşa fel încât este aproape imposibil să o cânţi cu vocea. Sunt atât de multe sentimente înfăşurate acolo, încât e foarte greu să le redai vocal.
5. Cum te împaci cu aspectele digitale ale înregistrării moderne? Care este viziunea ta despre cum pot fi integrate cel mai bine computerele în procesul creativ?
Aspectul digital este o „problemă” care se dezbate intens. Eu găsesc încă o anumită căldură şi frumuseţte în analog. Digitalul nu îţi oferă aceste lucruri, dar îţi dă voie, de exemplu atunci când lucrezi cu Pro Tools, să faci mai multe lucruri deodată. De asemenea, un solist sau un instrumentist care nu este atât de talentat, are şansa să se „corecteze” cu aceste unelte.
E drept că sunt şi unele avantage pentru digital. Poţi lucru mai uşor, Sunetul nu îşi mai pierde din calitate, aşa cum se întâmpla atunci când ascultai de prea multe ori o casetă…
De obicei, eu folosesc computerul după ce am compus o piesă. Nu-mi place să-l folosesc atunci când compun. Prefer sunetul aşa cum este el scos de instrument.
6. Este succesul bazat pe „spălarea creierului” publicului? Crezi că cu cât ai mai mult acces la publicul mare, cu atât îţi este mai greu să rămâi tu însuţi?
Nu ştiu… trebuie să rămâi fidel muzicii care îţi place. E important să faci ceva ce te reprezintă, cel puţin pentru mine. Eu nu scriu pentru a cuceri cât mai mult public. Asta fac muzicienii din pop. Dar făcând chestia asta, ei devin mai puţin interesanţi din punct de vedere muzical. Nu zic că trebuie să fii complicat, să ai o muzică elaborată, ci doar să faci ceea ce îţi place. Dacă tu te simţi bine pe scenă, atunci vei transmite acest lucru şi publicului. Şi să-ţi mai spun ceva: dacă ai o dată un public bun, devii dependent de acest lucru. Vei dori să primeşti mereu aplauze! Şi e valabil pentru orice ai face: fie că eşti artist sau nu. Dacă primeşti aprecierea celor din jur, vei căuta mereu acest lucru. Vei dori mereu să primeşti confirmarea faptului că ceea ce faci tu este apreciat de ceilalţi.
Publicul este foarte uşor de manipulat, iar casele de producţie ştiu foarte bine acest lucru şi îl exploatează la maximum. Până la urmă, contează enorm să ştii ce vrei. Producătorii vor să facă bani, iar unii artişti vor faimă cu orice preţ, indiferent cât de trecătoare este aceasta. Iar publicul „consumă” ce i se dă. Consumă la fel de bine şi calitatea şi kitschul.
7. Care a fost primul disc pe care l-ai cumpărat?
Dumnezeule… Cred că a fost… ceva cu The Rascalls.
8. Ce fel de muzică asculţi când eşti în maşină? Ce ai pe iPod?
(Îşi ia iPod-ul în mână şi începe să caute) Am… Astor Piazzola… am şi câteva piese de-ale mele, să ştii că ascult şi piesele mele nu pentru că sunt un îngâmfat, ci deoarece pentru mine este important să îmi placă şi mie ceea ce am făcut, nu doar publicului. Ce mai am pe aici?… solişti, trupe din Brazilia necunoscute publicului larg… am şi The Byrds! Poţi să crezi asta?! Un basist din Franţa, nu e nume cunoscut… mai am şi pe Leonardo Garcia…
9. Îţi place sportul? Care este echipa ta favorită?
Da, îmi place baschetul foarte mult. Obişnuiesc să mă uit la meciuri. Nu pot spune că sunt fanul unei echipe anume… le cam schimb. Atunci când juca Michael Jordan am ţinut cu Chicago Bulls, dar acum nu mai ţin cu nicio echipă în mod special. Îmi place să mă uit la meciurile de campionat în general, şi în special la meciurile echipei Lakers în speranţa că vor pierde. (începe să râdă)