Articol preluat din Click
Au dispărut fără urmă o parte din donațiile făcute pentru victimele tragediei din Colectiv. Este vorba despre banii strânși într-un eveniment caritabil organizat de Andreea Marin și Angela Gheorghiu. Ultima oară, banii erau la firma care s-a ocupat de vânzarea biletelor, însă de două luni patronii nu mai sunt de găsit, iar victimele încă așteaptă ajutorul promis.
„Marea noastră soprană Angela Gheorghiu a avut ideea acestui spectacol la Ateneul Român, cu vânzare de bilete, pentru că fiecare bilet în parte însemna o donaţie. Banii intrau în fundaţia „Preţuieşte viaţa” după ce veneau la noi de la distribuitor, cei cunoscuţi ca fiind biletoo.ro. Nu doar că banii nu au ajuns la noi, dar promisiunile au fost multiple. La momentul acela i-am crezut pe oameni, că nu au intrat banii de la magazinele care au vândut direct biletele, că au o poprire pe cont şi au încercat să facă plata – trimiţându-ne chiar ordin de plată ca dovadă, dar banii nu au ajuns niciodată la noi””, a declarat Andreea Marin, pentru Digi24.
Firma nu e de găsit la sediul social. Pe site-ul unde vând bilete și la alte evenimente apare un număr de telefon, dar nu răspunde nimeni. Singura cale de comunicare este Facebook și schimbul de emailuri.
„Precizăm că întârzierile menţionate au survenit datorită unor probleme birocratice şi financiare. Facem eforturi să rezolvăm situaţia în cel mai scurt timp. Ne cerem scuze celor afectaţi de acest incident”, au spus reprezentanții biletoo.ro într-un comunicat de presă.
„Andreea Marin, campanie cu miros de ţeapă. Vă daţi seama cum îţi este afectat numele. Aşa că avocaţii noştri lucrează la acţiunea legală împotriva acestui distribuitor. Să ne dea banii!”, a adăugat Andreea Marin, pentru sursa citată.
Pe link puteți urmări și video preluat de la Digi24:
http://www.click.ro/vedete/romanesti/andreea-marin-nu-mai-gaseste-banii-donati-pentru-victimele-din-colectiv
- MAI CONTEAZĂ SIMBOLURILE NAȚIONALE SAU NU? - mai 20, 2022
- EBU explică de ce a eliminat juriul din România de la Eurovision - mai 19, 2022
- Compozitorul Vangelis a murit la 79 de ani. R.I.P! - mai 19, 2022