Au început filmările la Cerbul de Aur 2020 #GENERAȚII

0
139

Anul acesta, proiectul special dedicat  Festivalului Cerbul de Aur este un omagiu adus artiștilor români – compozitori, textieri și vedete, un grandios spectacol de televiziune care va reaminti publicului istoria bogată a festivalului și va promova noua generație de artiști.
Va fi un program de televiziune strălucitor în care atât tinerii cât și cei nostalgici vor avea ocazia să asculte muzica românească a tuturor generațiilor.

Înregistrările emisiunii Cerbul de Aur 2020 #GENERAȚII au loc într-unul din studiourile TVR în zilele de 28, 29 și 30 iulie.

În acest timp, din respect pentru spectatori și din dorința de a păstra calitatea producțiilor la nivelul cu care și-a obișnuit publicul, precum și pentru a evita aglomerația în incinta TVR și a menține siguranța tuturor participanților, s-a decis întreruperea proiectului „Teatru în TVR”.

Din 31 iulie însă, teatrul va fi din nou la el acasă în Grădina TVR, proiectul „Teatru în TVR” continuând până pe 13 septembrie.

Biletele achiziționate pentru spectacolul „Călătoarea și Shakespeare” al Teatrului Dramaturgilor Români, programat în acest interval, rămân valabile pentru oricare dintre reprezenațiile ulterioare ale companiei, iar cei care nu pot participa la acestea au posibilitatea de a primi contravaloarea biletelor cumpărate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here