Blues și rock în Deeper Club cu Marius Roșiu (4.12.2014)

Articol de Iulia Radu
În ultima vreme am ajuns din ce în ce mai rar în cluburi. Din două motive: 1. Suport greu fumul de țigară. 2.Nu mă încântă distanța pe care trebuie să o parcurg în miez de noapte până acasă (cred că termenul corect este comoditate, deși mă tot feresc de el). Și atunci… ce m-a determinat să trec peste toate acestea joi seară (4 decembrie)? Păi, e foarte simplu, nu puteam refuza o seară de blues și rock în compania unui chitarist de clasă: Marius Roșiu.
 

Pe Marius nu l-am mai văzut din 2007. Pe atunci era cu Trupa Veche, și între noi fie vorba, am îndrăgit pe loc această formație datorită chitaristului. Mi-a dat și un CD (pe care își dorea să-l lanseze, dar din păcate nu s-a mai întâmplat acest lucru) cu piese instrumentale (în mare parte), pe care l-am ascultat intens într-o vreme. Numele lui mi-a mai trecut prin fața ochilor (într-un comunicat de presă) atunci când a demarat proiectul „Mozart Rocks”. Apoi, tăcere. N-am mai auzit nimic de el până săptămâna trecută când am aflat de concertul din Deeper Club. Vestea m-a bucurat așa că am pornit în căutarea clubului cu pricina. Locul nu m-a încântat, un spațiu mic, ca un fel de beci, rece (poate nu și-au plătit căldura!), întunecat. Destul de neprietenos. În schimb, concertul a fost excelent! Alături de Marius au urcat pe scenă Radu Cartianu (bas) și Alex Gomez (keyboards și backing vocals). În club l-am reîntâlnit și pe Onu Pavelescu, un vechi prieten al lui Marius. Cei doi se cunosc din liceu, ba mai mult decât atât au și înființat o trupă împreună în acea vreme. De altfel, Onu a urcat pe scenă și a cântat alături de Marius piesa Ploaia de rubin.
 
 

M-am bucurat sincer să-l revăd pe Marius Roșiu. Este la fel de expresiv și la fel de intens în modul în care cântă la chitară. A cântat atât compoziții proprii cât și câteva coveruri. Trebuie să vă spun că el cântă doar în limba română. Seara a debutat cu un tribut Stevie Ray Vaughan iar apoi ne-am bucurat de piese precum Ploaia de rubin (cover Purple Rain), O fereastră în paradis (cover Knocking On Heaven’s Door, despre care mi-a mărturisit că nu este tocmai mulțumit de traducerea și adaptarea textului), Jogging, Venus, Geaca de motor, Albatros și multe altele.
 
M-a impresionat faptul că piesele lui instrumentale sunt extrem de… vizuale. În timp ce le asculți, în minte, se derulează un film întreg. Sunt atât de expresive încât imaginile te izbesc pur și simplu în față. După două ore de muzică bună, pot spune că mi-am încărcat bateriile pentru o săptămână întreagă. Nu pot să închei această scurtă relatare fără… muzică. Așa că vă las în compania lui Marius Roșiu.
Enjoy!