La Miami avem iar câteva jucătoare în care ne punem, sau nu, speranțe. Patricia Țig a început foarte slab, era condusă cu 2-0 și credeam că se termină repede partida cu Watson. Și-a revenit, a egalat, a luat setul la tie-break, apoi a câștigat clar al doilea set. Simona Halep a jucat modest, dar a luat primul set cu japoneza Osaka cu 6-4. Setul doi l-a pierdut cu 6-2. A fost o întrerupere de aproape 15 minute din cauza ploii. Simona s-a enervat că nu s-au acordat 3 minute de încălzire. Și la 2-5 tot despre asta vorbea cu antrenorul. E clar că fata are probleme de echilibru psihic. Se enervează prea des. Comentatorul spunea că acum se vede că nu are jocuri, că n-a intrat în formă. Când juca mult se spunea că e obosită și e accidentată. Nu e treaba noastră, dar când jucătoarea spune că se simte bine, că-și dorea să revină la Miami, e firesc să ne dorim clipe de bucurie. A fost o nouă întrerupere din cauza ploii. Pînă acolo două erori de arbitraj au iritat-o iar. S-a reluat jocul de la 4-3, cu serva la Simona. Ultimele puncte Simona le- a jucat aproape de nivelul ei. 6-3 și victorie, calificare în turul trei! Felicitări fetelor!
Sorana Cârstea a cîștigat, Patricia Țig a trecut de Mladenovici. A făcut un joc entuziasmant. Numai Irina Begu a pierdut , după ce a fost la un pas de victorie.
- Despre trupa FiRMA, anulare de concerte, „cenzură”, Calin Georgescu (Pacientul) - februarie 28, 2025
- LANSARE PSIHOLOGICĂ (25.02) - februarie 25, 2025
- Sanremo, un festival socialist? - februarie 18, 2025