Articol de Iulia Radu
Nimic nu se compară cu bucuria pe care o ai în suflet după ce iei parte la un concert susținut de un artist pe care nu l-ai mai văzut live, și care te cucerește din momentul în care pășește pe scenă. Când am văzut miercuri dimineață, 28 februarie, postarea de pe Facebook a lui Caro Emerald, o fotografie din mașina care înainta prin zăpadă, am avut o strângere de inimă. Recunosc, m-am temut puțin că nu va ajunge la timp (nu de alta, dar știu cât fac eu din Băneasa până în centrul Bucureștiului), probabil și ea avea emoții. Gestul de a comunica deschis cu fanii pe Facebook este o dovadă că știe să își țină susținătorii aproape și în alertă. De Caro Emerald am aflat în urmă cu 9 ani. Încă mă mai „urmărește” amintirea perioadei în care piesa „A Night Like This” era în heavy-rotation la toate posturile de radio. Piesa mi-a plăcut, încă îi mai știu versurile, așa că nu e de mirare că în holul Sălii Palatului, o fredonam în gând. Era ora 19.45 și teoretic, mă despărțeau 15 minute de debutul evenimentului. M-am așezat confortabil pe scaun și, dorind să-mi reîmprospătez memoria, am căutat info despre artistă. O cheamă Caroline Esmeralda van der Leeuw, s-a născut pe 26 aprilie 1981 la Amsterdam, a lansat primele două single-uri în 2009 („Back It Up” și „A Night Like This”) care au intrat pe locul 1 în topul din Olanda. A lansat albumul de debut („Deleted Scenes from the Cutting Room Floor”) în 2010, care a stat timp de 30 de săptămâni pe locul 1 în Olanda (s-a vândut în peste 350.000 de exemplare), iar la nivel mondial a înregistrat vânzări de peste 1,4 milioane de exemplare. Până în prezent, a lansat două albume de studio, unul live și un EP („Emerald Island” în 2017 pe care l-a și promovat la București).

Lectura mi-a fost întreruptă brusc, la ora 20.00 când s-au stins luminile și pe scenă a pășit cu grație Irina Rimes și trupa ei. Pe Irina o mai văzusem ocazional, invitată pe la diverse evenimente unde a cântat fie în duet, fie o piesă-două din repertoriul propriu, dar niciodată într-un recital mai mare. Așadar, am avut parte de două premiere în aceeași seară. Din păcate, Irina Rimes a fost o dezamăgire pentru mine. Cu greu găsești un artist mai inexpresiv. Rămâne un mister pentru mine de ce a fost aleasă să cânte în deschiderea concertului Caro Emerald. Cert este că au fost cele mai lungi 30 de minute pe care le-am trăit vreodată. Mi-a mai venit inima la loc când, pe la jumătatea recitalului, cineva din sală a strigat „O vrem pe Caro” – așadar, nu mi se părea plictisitoare doar mie prestația artistei. Faptul că Irina n-a reacționat în niciun fel, mă face să cred că n-are nici umor, nici prezență de spirit. A prezentat cântecul „Bandana” ca fiind unul „foarte controversat pentru unii, foarte simplu pentru alții”. În mod normal, nu aș fi zăbovit asupra acestui detaliu, dar mă surprinde faptul că generația tânără de artiști nu știe nici măcar să semene controverse, nu mai zic să le și întrețină. Desigur, pentru asta trebuie să ai și vorbele la tine. N-am înțeles nici în timpul concertul și nici după ce am ajuns acasă și am citit versurile care era marea controversă, aș zice mai degrabă că-i un text stupid. În 2018, mai este controversată o trimitere la droguri, la sex? Oare?! Dar mai bine citiți și dacă înțelegeți voi care-i controversa, vă rog să-mi spuneți și mie:
Sunt Cosmos, tu-mi dai Cosmos
Cand ma privesti sunt pe jos in Cosmos
Ma tragi de ate si ma intorci pe dos
Am ameteli cand ma minti frumos
Snurul care ne tine e prea ros
Simt ca se rupe, nu-i cale de intors
Simt ca se rupe, intram in haos
Ma taie dragostea pana in Laos
Ma bate, ma rupe, am sufletul stors
Simt durere si multa placere
Am aschii pe inima, tu mi le-ai scos
Eu m-am pierdut si tu m-ai intors
Eu am cazut si tu m-ai strans de pe jos
Tu m-ai strans de pe jos
Eu am cazut si tu m-ai strans de pe jos
Taci, nu zi nimic, nu e nevoie, stii ce vreau sa zic
Da’ taci, nu zi nimic, nu e nevoie, stii ce vreau sa zic
Ti-am purtat si haina, ti-am purtat bandana
Ti-am purtat mirosul de marijuana
Ti-am purtat si haina, ti-am purtat bandana
Ti-am purtat mirosul de marijuana
Ti-am purtat bandana
Ti-am purtat si haina
Ti-am purtat bandana, ti-am purtat mirosul de marijuana
Eu iti dadeam Cosmos si vreau s-o fac iar
Eu am o duma baby
Am invatat, dar parca uit subit
Ca tre’ sa ma iubesc, sa fiu iubit
Fac pe dracu’ in patru fix si ma ridic
Ca si-n noapte simt un aer linistit
Pier indata ce ma iei in brate, baby
Mirosul pielii noastre dupa sex
Ore, ore cand stau in umbra
Adormeam cu bandana ta la gura
Tu adormeai cu bandana mea la piept
Simteam cum unele momente nu mai trec
Adulmecam mirosul, inghiteam in sec
Gustul pielii tale in gura mea e perfect
Nimic nu ne leaga, nimic ne desparte
Te simt, esti aproape si mai mult cand esti departe
Mai mult cand esti departe
Ti-am purtat si haina, ti-am purtat bandana
Ti-am purtat mirosul de marijuana
Ti-am purtat si haina, ti-am purtat bandana
Ti-am purtat mirosul de marijuana
Ti-am purtat bandana
Ti-am purtat si haina
Ti-am purtat bandana, ti-am purtat mirosul de marijuana
După ce Irina Rimes și-a încheiat recitalul, o voce din off a anunțat o pauză de 20 de minute, iar sala a oftat zgomotos. Sala Palatului a fost aproape plină, aproximativ 2.500 de spectatori răspunzând prezenți la întâlnirea cu artista olandeză. Recunosc că m-a surprins puțin să văd în sală multe persoane trecute de a doua tinerețe. Media de vârstă a fost între 35-40 de ani. Cele 20 de minute anunțate s-au transformat pe nesimțite în 30. Dar nu-i bai! Am uitat de oboseală, frig, curent, plictiseală la ora 21.00 când Caro Emerald și-a început recitalul. Transmite, energie, bucurie, poftă de viață, dansează și zâmbește mult, este foarte expresivă, comunică foarte ușor atât cu publicul cât și cu membrii trupei, care dansează în permanență antrenându-i și pe spectatori în „nebunia” lor. Toți cei 7 instrumentiști au parte de momente în care sunt puși în evidență, toți zâmbesc, toți dansează, toți comunică din priviri, gesturi, solo-uri cu publicul. După prima piesă, Caro a mărturisit că se bucură că se află la București (de altfel și pe site-ul ei a subliniat faptul că își dorea de multă vreme să cânte în Europa de Est) și ne-a promis că ne vom distra împreună pe insula ei. I-a convins mai greu pe spectatori să se ridice de pe scaune, să danseze, să se dezlănțuie, deși muzica îmbia încă de la început la așa ceva. În a doua parte a show-ului, însă, s-a încins sângele latin din români și s-a dansat în voie. Caro a primit de la cineva din public un mărțișor, așa am aflat că știa despre această tradiție și a mulțumit pentru cadou. Mi-a plăcut foarte mult piesele „Never Ever” și „Whatchugot” (ambele de pe EP-ul lansat anul trecut). „Nature Boy” (cover după Nat King Cole), pe care l-a cântat la bis, a fost un alt moment care m-a impresionat.
Finalul a fost puțin umbrit de o întâmplare bizară. Caro Emerald a spus că una dintre cele mai înfocate fane ale ei este din România și a avut doar cuvinte de laudă la adresa ei, spunându-i chiar și numele: Nicoleta. A strigat-o, a întrebat dacă se află în sală (ea era convinsă că Nicoleta nu putea lipsi) dorind să o invite să cânte alături de unul dintre colegii ei de trupă și să-i mulțumească pentru devotament. Numai că Nicoleta nu și-a făcut apariția. Puțin dezamăgită, Caro a trecut peste acest moment spunând că oricum se gândește la ea. Nu știu dacă chiar nu a fost în sală (lucru ciudat pentru un super fan) sau dacă era prea emoționată pentru a răspunde invitației făcute de Caro. Cert este că n-a fost prea plăcut pentru artistă.
A fost o seară minunată și m-am bucurat să descopăr un artist adevărat. Dacă va reveni în România vă recomand cu căldură să mergeți să o vedeți live pe Caro Emerald. Nu veți regreta! Mulțumim Emagic pentru invitații și pentru un concert de neuitat!
Setlistul l-am luat de pe setlist.fm.
-
Riviera Life
-
Back It Up
-
Tangled Up
-
The Maestro
-
Stuck
-
Dr. Wanna Do
-
Tahitian Flies
-
Tahitian Skies
-
The Ghost of You
-
Quicksand
-
Never Ever
-
Caravan
-
Absolutely Me
-
You Don’t Love Me
-
Just One Dance
-
Liquid Lunch
-
That Man
Encore:
-
Nature Boy (Nat King Cole cover)
-
A Night Like This
-
Whatchugot
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
- Remember Julieta Szönyi. Articol de Gàlfi Akos - aprilie 18, 2025
- Dan Turturică nu ne vrea la #Eurovision și jignește creatorii pop rock din România - aprilie 17, 2025