Cât de mult contează un „Re” 17.09.

septembrie 17, 2016

Articol de Iulia Radu
A fost o noapte specială la „Psihologul muzical”. În primul rând ne-am reîntâlnit cu Maria Magdalena Dănăilă, proaspăt întoarsă din China. Revederile cu prietenii buni sunt mereu frumoase, Maria este foarte îndrăgită și de ascultătorii emisiunii, iar acest lucru s-a simțit și în numărul mare de mesaje primite (pentru care mulțumim). A fost și o ediție cu peripeții.Vineri dimineață, am primit un mesaj de la Maria în care îmi spunea că va veni „cu Bibi”. Fără să „procesez” informația până la capăt, am intrat în panică: „aoleu! va trebui să fac rapid încă un bon de intrare în Radio… pentru Bibi”. Noroc că aveam cafeaua lângă mine și după vreo 3 înghițituri, am reușit să înțeleg corect mesajul: Maria venea la emisiune cu cealaltă chitară a ei, numită Bibi. M-am bucurat sincer că a ales această soluție (știam că lăsase în China chitara pe care o folosea de obicei) deoarece edițiile cu muzică live au un aer special. Bucuria nu a durat mult. După câteva ore, Maria mă anunța, cu părere de rău, că Bibi nu poate fi transportată. Așadar, nu ne puteam bucura de piese live. Aproape că mă împăcasem cu ideea, dar în drum spre Radio, Andrei mi-a spus că va cere sprijinul ascultătorilor: „îi rog să aducă o chitară la radio, să poată cânta Maria”. Ideea m-a entuziasmat pe loc. Știam că ne ascultă mulți artiști, deci era aproape imposibil să nu vină unul cu o chitară.
Ora 23.30. Am ajuns la Radio, unde ne aștepta deja Maria Magdalena Dănăilă. Andrei i-a împărtășit ideea, iar Maria a marșat cu entuziasm. Era ferm convinsă că va veni cineva cu o chitară, își dorea să cânte. Sus la etajul 3, ne-am întâlnit cu Ducu Bertzi și am crezut că problema s-a rezolvat. Ghinion, însă! „De obicei, am chitara în mașină, dar tocmai astăzi am lăsat-o acasă”, ne-a mărturisit, cu părere de rău, Ducu.
Ora 23.40. Andrei își amintește că are acasă o chitară acustică: „nu mai știu în ce stare este, nici dacă are tot ce îi trebuie, dar merită încercat”. Cum Andrei stă aproape de Radio, am luat cheile și am pornit-o în fugă. Nici când am dat BAC-ul n-am alergat cu atâta însuflețire! În 5 minute eram acasă la Andrei. Am luat chitara de pe șifonier, am șters-o de praf, i-am aruncat o privire pe fugă… părea „întreagă”. Fără să stau pe gânduri, am alergat înapoi spre Radio. Sincer, e prima dată când țin o chitară în mână, iar senzația e deosebită. Parcă aveam super-puteri… de altfel, cred că am și alergat mai repede. O țineam de grif și, la un moment dat, am avut impresia că spațiul dintre corzi este… prea mare. M-am oprit și m-am uitat la chitară. Îi lipsea o coardă. Dezamăgire. Dar eram deja în fața Radioului, așa că am urcat la etajul 3.
Ora 23.57. Intrarea mea în camera de protocol este primită cu urale de Maria Magdalena și Brândușa Balan (cea care a stat cu noi până la final, a filmat și a făcut fotografii). Cu părere de rău, le dau vestea: „îi lipsește o coardă”. Între timp, vine și Andrei în camera de protocol: „Care coardă îi lipsește?” Maria ne lămurește pe loc: „coarda Re”. „Nu-i nimic, îi rog pe ascultători să aducă ori o chitară, ori un set de corzi”, spune Andrei cu optimism în glas. „Mai bine, roagă-i să aducă o chitară, chiar dacă nici asta nu este dezacordată”, zice Maria.
Andrei a lansat provocarea chiar la începutul emisiunii. Sincer, eram convinsă că va veni cineva cu o chitară. Dar după prima oră de așteptare, se instalase deja scepticismul. Când ne apropiam cu pași repezi de ora 2.00, colega noastră din regia de emisie, Diana Croitorescu, a primit un telefon de la o persoană pe care nu o cunoștea: „Mai aveți nevoie de chitară?”, o întreabă respectivul. „Da!”, răspunde colega noastră. „Bine, în 20 de minute ajung la Radio”, spune el. În jurul orei 2.30 făceam cunoștință cu Mark Zucker care adusese, nu una, ci două chitare! „M-a sunat Cezar Petrovici și mi-a spus că aveți nevoie de o chitară… Eu nu ascultam emisiunea, dar când am aflat că este nevoie, n-am ezitat”. Mark este la rândul lui muzician și o cunoștea pe Maria Magdalena, așa că cei doi au cântat și în duet, dar și pe cont propriu până la ora 4.00, spre bucuria celor de acasă.
Nu ne rămâne decât să îi mulțumim lui Cezar Petrovici (care, deși se afla la Baia Mare, s-a gândit la o soluție pentru noi) și lui Mark Zucker pentru că a fost dispus să facă un drum în toiul nopții, să își împrumute chitara, dar a acceptat cu plăcere să și cânte pentru cei de acasă.
Iar noi va trebui să cumpărăm un set de corzi pentru a da „glas” chitarei de acasă și pentru a avea un backup în cazul în care o altă „Bibi” nu va putea fi transportată sau vreun invitat își va uita acasă „obiectul muncii”. 🙂