De fapt, cât de mult susțin muzica și cultura ROMÂNEASCĂ, festivalurile mari și mijlocii?!

0
242

cât de mult susțin muzica și cultura ROMÂNEASCĂ, festivalurile mari și mijlociiÎn episodul al doilea din epopeea „industria muzicală românească vs pandemia și guvernul”, am ales să vorbesc puțin despre festivalurile mari și mijlocii din țară. De ce? Pentru că artiștii s-au ofuscat abia după ce guvernul a anunțat că intenționează să sprijine „sectorul cultural printr-o schemă de ajutor de stat de 100 de milioane de euro”. Pe scurt, organizatorii de evenimente urmează să primească un ajutor. Habar n-am ce înseamnă „sector cultural” din punctul de vedere al guvernului. Chiar poți să pui Untold în balanță cu un târg de carte sau o librărie?! Și nu mă refer acum doar la numărul de bilete vândute, ci chiar la conținutul cultural. Bun, dar să lăsăm asta deoparte, până la urmă statul trebuie să îi sprijine pe toți cei afectați.

Sunt alte aspecte pe care vreau să le punctez în acest articol.

  1. În primul rând m-am întrebat: de fapt, cât de mult sprijină festivalurile mari și mijlocii muzica și cultura românească? Veți găsi în încheierea articolului câteva „rețete” propuse în anii trecuți de marile noastre festivaluri. Uitați-vă pe afișe și vedeți cam care este procentul de muzică românească vs muzică străină. Uitați-vă cam cât de diversă este paleta de genuri muzicalecare sunt numele de artiști care se tot repetă (am impresia că în curând Armin Van Buuren va plăti el ca să fie la Untold). Mă miră că artiștii români nu spun nimic despre aceste aspecte (și nu au făcut-o mai deloc în ultimii ani, cu mici excepții), dar sar în sus doar când e vorba despre sume de bani acordate altora. Foarte puțini sunt dispuși să vorbească despre problemele de fond. Din păcate… pentru ei.
  2. M-aș bucura să aflu cu cât contribuie la bugetul de stat industria muzicală din România. Asta pentru că văd trimiteri dese la ceea ce se întâmplă afară. Că în alte țări guvernele au dat ajutoare încă din luna martie. Normal că au dat! În țările respective (UK, Franța, Germania, etc), industria muzicală este una puternică, guvernul știe exact cu cât contribuie acest sector la bugetul statului și e normal să îi sprijine. La noi?! Păi, la noi statutul artistului nici măcar nu este bine definit. Statul habar n-are câți artiști independenți există. Cum ar putea să îi ajute?! Pe drepturi de autor?! Păi, și eu lucrez pe drepturi de autor, asta mă face artist?! În alte țări există sindicate care au grijă de artiști, de asemenea, există legi clare. Ai noștri fac petiții și vâlvă pe Facebook și apoi… tăcere. Cam asta este diferența.
  3. Revin puțin la festivaluri. Îmi vine acum în minte un exemplu pozitiv: Gărâna Jazz Festival. Este un eveniment de tradiție care, în ultimii ani, a creat și un festival de folk (cu artiști români) și unul de blues (unde vin și artiști români, eveniment care a creat special pentru acele ediții niște super-grupuri senzaționale cu artiști autohtoni – care au fost aur pentru iubitorii de muzică). Dar Gărâna nu e chiar un festival mare… Eu m-aș fi bucurat să văd că marii organizatori de festivaluri din România se implică în susținerea muzicii și culturii românești. În ultimii 10 de ani (ca să fiu drăguță, să nu zic mai mult), s-a implicat vreunul în inițierea unor festivaluri de CREAȚIE și INTERPRETARE (pop, rock, blues, jazz, folk, etc)? Cum altfel ar putea să crească piața muzicală, interesul publicului și implicit industria? Doar din „recolta” de la Vocea României și X-Factor?! Mă amuză să citesc pe Facebook, opiniile unor artiști care nu dădeau doi bani pe Cerbul de Aur (un festival de interpretare, cu un potențial mare de a sprijini industria și turismul). Dispariția Festivalului de la Mamaia (de CREAȚIE și INTERPRETARE) nu i-a impresionat pe artiștii români. N-au existat petiții, nu a fost subiect de discuție pe Facebook sau în prime-time la Pro TV. Paradoxal, toți se uită cu jind la italieni și suspină și oftează că nu avem și noi un Festival ca cel de la Sanremo… Dragi minunați muzicieni români, nu sunteți interesați, pe bune, să aveți platforme solide pentru a vă promova CREAȚIILE? Îmi amintesc de declarația lui Tudor Chirilă la Vocea României privind artiștii de coveruri și importanța actului creator (ce supărați au fost artiștii pe acea declarație)… Păi, poate inițiază încă o petiție și îi îndeamnă pe marii organizatori de concerte și festivaluri să facă ceva pentru a stimula CREAȚIA ROMÂNEASCĂ. Apropo, Uniunea Compozitorilor e bine, intră salariul?
  4. Atenție mare la comunicatele de presă trimise de organizatorii de evenimente. Uitați-vă cât de mult se concentrează pe prezentarea trupelor/artiștilor români față de cei internaționali. În ultimii ani au renunțat cu totul la conferințele de presă care erau un bun prilej de a-i aduce în fața presei și implicit a publicului, în primul rând pe artiștii români prezenți în festival. Numărăm pe degete ocaziile în care organizatori de festivaluri ne-au propus să facem interviuri cu artiștii români pe care i-au inclus în line-up. Deci artiștii români nu au parte nici măcar de o expunere serioasă în presa națională. De regulă, sunt băgați la sacrificiu, în deschidere când nici publicul, nici presa nu a ajuns ca lumea. Așa că… întreb încă o dată: ajută sau nu în mod real marii organizatori de festivaluri industria și artistul român?! M-aș bucura să îmi poată răspunde cineva.
  5. Să presupunem că au venit banii de la guvern. Cum vor fi împărțiți? Poți să îi pui pe picior de egalitate pe Delia/Smiley/Carla’s Dreams etc cu Adrian Daminescu, Marina Voica, Mirabela Dauer, Mircea Vintilă, Dinu Olărașu, Vasile Șeicaru, Ilie Stepan, Ada Milea etc? Nici din punct de vedere al veniturilor, nici al valorii…

Să ne înțelegem, pe mine nu mă deranjează că am șansa să văd artiști internaționali. Ba chiar mă bucur! Dar am vrut să punctez anumite lucruri pe care observ că în special cei implicați direct în industrie, se feresc să le evidențieze.

Dacă ați ratat primul articol scris pe această temă, îl puteți citi aici (click!): În loc de scrisori lacrimogene și inutile, n-ar fi mai bine ca „industria muzicală românească” să înceapă să VÂNDĂ ceva (orice)?!

Poate vreți să citiți cât au câștigat unii din concerte în 2018 (apoi citiți din nou lista semnatarilor acelei scrisori deschise):

Ștefan Bănică jr: 500.000 de euro

Delia: 400.000 de euro

Smiley & band: 350.000 de euro

Carla’s Dreams: 300.000 de euro

Voltaj: 300.000 de euro

Loredana: 300.000 de euro

Direcția 5 : 300.000 de euro

Andra & band: 300.000 de euro

Holograf: 250.000 de euro

Brenciu & HB Orchestra: 250.000 de euro

Fuego: 250.000 de euro

Inna: 250.000 de euro

Lidia Buble: 200.000 de euro

Lora: 200.000 de euro

Vama: 150.000 de euro

3Sud Est: 150.000 de euro

Alex Velea & band: 150.000 de euro

Connect-R & band: 150.000 de euro

Găsiți articolul în întregime aici:

https://www.libertatea.ro/entertainment/topul-castigurilor-din-muzica-in-2018-2493636

Sau în 2017:

LOCUL 1: Voltaj = 400.000 de euro

LOCUL 2: Delia, Andra, Lidia Buble și Direcția 5 = 300.000 de euro fiecare

LOCUL 3: Carlas Dreams, Loredana, Holograf, Ștefan Bănică jr = 250.000 de euro fiecare

LOCUL 4: Smiley, la egalitate cu Fuego = 200.000 de euro fiecare

LOCUL 5: 3 Sud Est, Lora, Dorian Popa, Ștefan Hrușcă, Elena Gheorghe Band = 150.000 de euro fiecare

Puteți citi articolul aici: https://www.libertatea.ro/entertainment/cantaretii-care-au-castigat-cei-mai-multi-bani-2017-2113196

 

Untold 2015 – Line-up

 

Untold 2016 – Line-up

 

Untold 2017 – Line-up

 

Untold 2018 – Line-up

 

Untold 2019 – Line-up

 

NEVERSEA

2017 2018 2019

 

SUMMER WELL

2011 2012 2013 2014
2015 2016 2017 2018

2019

 

ELECTRIC CASTLE

2013 2014 2015 2016
2017 2018 2019

 

ARTMANIA FESTIVAL

2006 2007 2008 2009
2010 2011 2012 2013
2014 2015 2016 2017

2018

2019

 

ROCK THE CITY

2009 2010 2011 2012 2013
2016 2018 2018 2019

 

AWAKE FESIVAL

2017 2018 2019

 

GĂRÂNA JAZZ FESTIVAL

Pentru line-upuri mai vechi vizitați această pagină: https://en.wikipedia.org/wiki/G%C4%83r%C3%A2na_Jazz_Festival

2016 2017 2018 2019

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here