Elvis Costello și goana după Kevin Costner (3.11.2011)

0
46
Elvis Costello și goana după Kevin Costner (3.11.2011)
Elvis Costello la Sala Palatului

Articol de Iulia Radu
Ce? Vă miră titlul?! Nu vă condamn. Vă cer doar un pic de răbdare şi veţi afla totul… Mă încearcă un profund sentiment de frustrare şi revoltă când scriu aceste rânduri. M-am tot gândit în drum spre casă: până la urmă, rolul presei este să INFORMEZE sau doar să meargă moca la concerte? Pentru că încep să cred că „performanţa” de a nu strânge nici 1.000 de oameni la un concert (într-o sală de peste 4.000 de locuri!!!) aparţine în egală măsură şi colegilor din mass-media şi promovării slabe a unui eveniment.

Primul articol pe care l-am văzut tipărit într-un ziar despre venirea lui Elvis Costello, a fost la concertul Ten Years After când cineva s-a dus la Joe Gooch cu o revistă pentru un autograf: lângă articolul cu TYA era unul despre Costello… Nici în presa on-line nu am văzut prea multe ştiri… De ce oare?! Nu mai ştim să ne bucurăm când nume mari, importante din istoria pop-rock ne vizitează ţara? Orgoliul ne împiedică să ne facem datoria de a informa dacă nu suntem parteneri media şi nu beneficiem de anumite avantaje?! Pe asta nu am să o înţeleg niciodată!

De la Andrei am învăţat că informaţia trebuie să ajungă la public! Şi noi asta am făcut: Andrei a difuzat în fiecare ediţie câte o piesă-două cu Elvis Costello, am dat invitaţii oferite cu generozitate de organizatori, am scris aici pe forum, şi eu şi Andrei… Sunt sigură că dacă şi ceilalţi colegi ar fi făcut acelaşi lucru, atunci nu aş mai fi auzit în sală pe o doamnă spunând: „Ieri am aflat de acest concert, absolut întâmplător şi mi-am cumpărat bilet rapid” (stătea în primul rând, în sectorul A).

Elvis Costello merita o sală plină, nu spectatori care păreau că au fost aduşi cu forţa acolo şi care după 3-4 piese au început să plece în grupuri, lăsându-ne şi mai puţini în sală. Snobii nu au ştiut la ce vin! Iar motivul pentru care au plecat (cel puţin unii dintre ei) este cu atât mai revoltător: „Ăsta nu are pic de voce, nu ştiu cum se poate prezenta în aşa hal în faţa unui public plătitor”, mi-a spus indignată o cunoştiinţă care a fost în sală dar a plecat rapid şi cu care am vorbit în timp ce mă îndreptam spre casă.

Păi, cum să nu mă revolt la auzul unor astfel de cuvinte, când eu tocmai asistasem la unul dintre cele mai plăcute concerte din acest an. Şi nici măcar nu pot spune că sunt un fan al lui Elvis Costello. Ba mai mult decât atât, înainte de a afla că va cânta în România, ştiam că este un nume important în istoria pop-rock, dar îi cunoşteam vag repertoriul. Abia apoi am început să-l ascult cu mai multă atenţie şi să-l întreb pe Andrei despre el. Mi-a plăcut mult de tot cel mai recent album al lui, National Ransom. Mi-ar fi plăcut să aducă şi la noi „Roata”…. poate dată viitoare (dacă se va mai întâmpla).

Am citit multe lucruri interesante despre el pentru că urma să fac un interviu cu el. Iniţial trebuia să fie unul telefonic, apoi s-a decis că mai bine trimit întrebările pe mail, ceea ce am şi făcut. Într-un final, spre disperarea mea, el/ei a/au decis că e mai bine să se odihnească, să facă economie la curent, să nu-şi mai strice ochii în faţa calculatorului şi să nu mai piardă vremea pentru a răspunde întrebărilor. Păcat! Eu chiar m-am străduit să mă documentez şi să vin cu întrebări interesante…

Una peste alta, abia aşteptam această zi. Eram curioasă. După atâta documentare şi audiţii (atât la „Psihologul muzical” – unde evenimentul a fost dezbătut intens de ascultători, cât şi acasă pe cont propriu) era normal să aştept cu nerăbdare întâlnirea live cu acest artist.
Am ajuns la Sala Palatului cu 10 minute înainte de deschiderea uşilor. Bişniţarii erau la datorie. Am dat de ei şi prin parcul din apropierea sălii: „Nu vreţi să mergeţi la concert”? „Ce concert?”, întreb eu prefăcându-mă că nu ştiu. „Elvis… Presley… sau… stai că… nu ştiu… scrie aicea pe bilet”, zice el şi îmi bagă sub ochi tichetul. Faza mă amuză teribil, dacă nu ar fi fost atât de frig afară aş mai fi stat de vorbă cu omul.

Am fost a 8-a persoană care a intrat în sală. Ştiind că nu e sold-out, m-am aşezat în primul rând, oarecum central (din păcate am fost mutată câteva scaune mai încolo când s-a mai strâns lume). Cu câteva minute înainte de a ajunge la Sala Palatului aflasem „bomba zilei”: Kevin Costner urma să vină la concert. Frumos din partea lui, înseamnă că îi place muzica bună, m-am gândit eu. Apoi mi-am dat seama că habar n-am cum mai arată, dar, cum oricium nu-mi propuneam să fiu cu ochii după el, n-am considerat că e vreo problemă.

Prin sală mişunau câteva sute de persoane. Unii care veniseră special din Târgovişte, Buftea, Braşov, Marea Britanie (fani adevăraţi, dar şi puţin frustraţi pentru că „pe noi ne cam ocoleşte de la un timp şi a şi spus în interviuri că a pierdut legătura cu publicul britanic, aşa că dacă nu vine el la noi, mergem noi după el”) pentru a-l vedea pe Elvis Costello, alţii care nu ştiau decât piesa „She” din repertoriul lui, dar primiseră cadou câte o invitaţie şi unii care au ajuns din greşeală acolo şi au şi plecat în grabă!

Am studiat cu atenţie şi scena: 3 chitări, o orgă şi un scaun în faţa căruia era un microfon, dar care nu avea niciun instrument lângă el. Zăresc şi setlistul lipit de podea. Îmi vine ideea de a ruga pe unul dintre gardieni să meargă să facă o fotografie cu aparatul meu acelei hârtii. „Nu pot, acum nu mai am voie să mă mişc de aici, dacă aţi fi venit mai devreme…” Păi, când mai devreme că abia dăduseră voie spectatorilor înăuntru?!…

În fine… Mă duc în partea opusă a sălii, la celălalt gardian. Mult mai drăguţ şi mai cooperant: „Eu nu am voie să merg acolo, dar când văd pe cineva din organizare îi spun şi vă fac semn să veniţi”. Zis şi făcut. Omul vorbeşte cu o fată din organizare care vine glonţ la mine şi mă întreabă duios cu ce mă poate ajuta. Între timp mai veniseră colegi din presă şi, se pare, setlistul cu pricina era la mare căutare. Îi explicăm domnişoarei ce dorim: o fotografie a setlistului. „Nu se poate înainte pentru că trebuie să fie o surpriză… şi nu cred că se poate nici după”, ne spune ea… Păi, cum aşa?! Nici după???? „Va fi afişat într-o zi, după concert”. În care zi? Unde îl găsim afişat? „Păi… nu ştiu, dar o să mai întreb”… Bine, dar am fi vrut să scriem şi noi o cronică şi avem nevoie de titlurile exacte… „Dar dacă sunteţi fani le cunoaşteţi, dacă nu… oricum ele vor fi afişate”(?!?) Era clar că nu obţinem nimic, aşa că am renunţat. Culmea e că după concert, mult-râvnitul setlist a ajuns la o spectatoare şi uite aşa am reuşit şi noi să îi facem o fotografie!

Concertul a început la 20.05, când în sală erau aproximativ 800 de persoane. Atmosferă intimă, lumini puţine pe Elvis Costello care a comunicat permantent cu sala, iar cei prezenţi au răspuns cu căldură şi promptitudine îndemnurilor artistului de a ţine ritmul cu palmele, sau de a cânta refrenul pieselor. Au fost câteva momente în care artistul a venit în buza scenei şi a cântat fără microfon alături de public. El a centrat, el a dat cu capul…

„Următorul meu invitat sunt tot eu”, ne-a spus el cu umor, în timp ce schimba chitara.
În ultima parte a recitalului s-a aşezat la keyboards şi a adus cu el şi o porta-voce pentru una dintre piese. Este genul de artist cu care te „împrieteneşti” instantaneu. De la modul în care intră şi iese de pe scenă, în paşi de dans, alert, până la felul în care îşi aminteşte de începuturile carierei lui, când văzuse în vitrina unui magazin o chitară care îi aparţinuse lui George Harrison şi pe care şi-o dorea foarte mult.

„Dar la un moment dat s-a vândut. După 5 săptămâni a reapărut în vitrină, apoi a fost vândută din nou. Şi iar a revenit la vânzare… De ce credeţi că se întâmpla acest lucru? Pentru că era foarte proastă, de aceea o şi vânduse George”. Şi-a amintit şi de Bert Jansch, „un mare chitarist”. A şi dedicat una dintre melodii celor doi.

Habar n-am când au trecut cele două ore. Aş mai fi stat încă două! Recunosc că dacă nu aş fi văzut cu ochii mei, nu aş fi crezut că un om poate face un show antrenant având cu el 3 chitări, o orgă şi o porta-voce.

M-a bucurat că a interpretat „Everyday I Write A Book” (piesă pe care ajunsese să o urască, după cum a declarat pe scenă), „Radio Sweetheart” (unde publicul a participat din plin), „Watching The Detectives” (care este una dintre preferatele mele), „Peace, Love And Understandig” (prima piesă pe care am ascultat-o pe youtube). Cele mai bune reacţii în sală au fost la piesele „Alison”, „Pump It up” şi, în mod evident, „She”.

De două ori faţă în faţă cu Kevin Costner

Nici nu s-a terminat bine concertul că a şi început forfota! Toată lumea era cu ochii după Kevin Costner. Este sau nu este? Şi dacă este, unde??? „Cică e în sector A…” „Din câte am înţeles, în rândul 3”… Gărzile de corp se îndreaptă rapid spre mijlocul sălii. Eu decid că e cazul să plec acasă aşa că mă duc spre ieşirea din dreapta (cum te uiţi la scenă). Anca, colega mea de la VIP era în spatele meu. Din faţă vine un grup de domni. Noi ne continuăm drumul şi în momentul în care ne-am intersectat cu domnii respectivi, o aud pe Anca spunând: „Uite-l!!” Unde? Că… eu nu l-am văzut.

Anca îmi spune că e musai să mergem după el şi mă roagă să îi fac și o poză. Bine, fie. Hai să mergem. Între noi fie vorba, domnul Costner merge repede, aşa că am mai apucat să îi văd o dată spatele până când a intrat în culise. Mi-am luat la revedere de la Anca şi am plecat spre ieşire. Pe hol, m-am întâlnit cu Emilia şi cu Nico. Şi ele îl văzuseră pe Kevin, dar din faţă (ele fiind la balcon). Am mai stat un pic de vorbă în faţa sălii.

Când în sfârşit ne-am decis să plecăm spre casele noastre, s-a întâmplat minunea. Din faţa noastră venea un grup de domni. Au trecut pe lângă noi şi în secunda doi o aud pe Nico spunând: „Uite-l!!!!” La naiba! Parcă e un făcut să-l văd doar din spate. Nico îşi dorea o fotografie cu el. Mă întreabă dacă îi fac o poză. Da, cum să nu! „Hai după el!”, zice Nico în timp ce o ia la goană în spatele starului de la Hollywood! Eu după ea. Nico îi prinde din urmă şi zice: „Excuse me!! Can I take a picture with you??” Se întoarce un alt domn din „escortă” şi îi răspunde: „Sorry, he is busy. We are late”. Nico renunţă şi facem amândouă stânga împrejur. O doamnă, care făcea parte din aceiaşi escortă, ne spune: „Go after him, he will take the picture”. Nu ne-am mai dus. Era clar că omul era prea ocupat să… meargă mai repede şi să scape de urmăritori.

Cam asta a fost seara mea de joi… 3 noiembrie… Am şi acum în minte concertul lui Costello şi sper să revină în România!

Vă las în încheiere şi setlistul
Red Shoes
Either Side Of The Same Town
Veronica
Good Year For The Roses
New Amsterdam
Every Day I Write The Book / Suffering Face
Bedlam
Almost Blue / She’s Pulling Out The Pin
Beyond Belief
She
A Slow Drag With Josephine
Jimmie Standing In The Rain
Brilliant Mistake / A Voice In The Dark
Watching The Detectives
Radio Sweetheart / After The Fall
God’s Comic
Alison
Don’t Bother Me / It Don’t Bother Me
Greenshirt
I want You
National Ransom No. 5
Shipbuilding
Oliver’s Army
Peace Love and Understanding
Pump it Up

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here