EXCLUSIV!! INTERVIU CU JAN AKKERMAN

A ajuns în România noaptea trecută la ora 1.00. Interviul a fost programat la ora 10.00 dimineaţă. Când am ajuns la Hotelul Ibis (era 9.45), Jan Akkerman (n. 24 decembrie 1946) era deja în hol unde îşi bea tacticos cafeluţa. Făcuse şi o scurtă plimbare prin faţa hotelului. „E foarte cald aici, mă topesc”, zicea el deşi părea că e îmbrăcat destul de subţire.
Extrem de amabil cu toată lumea, Jan a cerut un pic de timp pentru a-şi termina cafeaua şi pentru a-şi schimba tricoul.
Bun revenit în România! Cum a fost turneul până acum?
Păi, a fost ok! Din punctul meu de vedere cel puţin. Ne-am distrat foarte bine! Am întâlnit oameni deosebiţi şi ne-am bucurat de public foarte bun peste tot!
Îţi aminteşti primul concert în România, cel din 1995?
Ştiu că am mai fost, dar nu-mi mai amintesc chiar tot…
Ai cântat în cadrul unui festival şi în aceiaşi zi cu tine au mai urcat pe scenă Paul Rodgers şi John Mayall…
Da, da… îmi amintesc de Paul Rodgers… A fost şi John Mayall?! Ahaa… îmi place Paul Rodgers (râde)
Felicitări pentru noul album, Minor Details! E mai uşor astăzi să lansezi şi să promovezi un album?
Nu neapărat. Având în vedere existenţa Internetului aproape că nu mai are sens să lansezi un album. Exceptând situaţia în care eşti la o casă mare de producţie şi ajungi ca Michael Jackson, de exemplu. Ceea ce nu-i rău, doar că eu nu vreau să devin un fel de Michael Jackson. Eu lansez în continuare albume pentru că iubesc muzica. Pentru mine, lansarea pe piaţă a unui album înseamnă un act de cultură. Partea amuzantă la acest album, Minor Details este că fiecare şi-a înregistrat partea în studioul propriu şi apoi mi le-au trimis pe mail. Basistul a tras basul în Brazilia, bateristul şi-a înregistrat partea în studioul lui, clăparul are studioul lui în nordul Olandei… Toţi mi-au trimis înregistrările pe mail iar eu le-am mixat. Îmi place foarte mult cum a ieşit acest album… de fapt e mai mult un album-concept. Am făcut foarte multe albume live, dar acestea ştiu că nu vor deveni mai bune sau mai proaste, ele pur şi simplu redau emoţia dintr-un concert. Dar în acest tip de înregistrare, fiecare are libertatea de a face ceva ce îi aparţine doar lui, are libertatea de a se juca, desigur în tiparele piesei respective. Aşa s-a întâmplat cu Minor Details. E un lucru interesant.
Dar încă îţi mai place să participi la jam-sessions?
Da, sigur! Aş putea spune chiar că toată viaţa mea este un jam-session. Dar de data aceasta mi-am dorit ca Minor Details să nu mai aibă legătură cu un jam-session. Am vrut să ofer muzicienilor un tipar şi să-i las să-şi dezvolte fiecare partitura îmbogăţind astfel piesa.
Cum alegi numele unei piese instrumentale?
O întrebare interesantă… De cele mai multe ori este vorba despre o situaţie pe care am trăit-o, sau o trăiesc. Alte piese se referă la lucruri abstracte… Ieri mi-a venit o idee pentru un viitor album: The Call Of Beauty… Trebuie să ştii să extragi din experienţele trăite o idee în care să se regăsească ascultătorii. Dar în acelaşi timp trebuie să le permiţi oamenilor să îşi folosească imaginaţia atunci când ascultă o piesă instrumentală… Titlul este doar o sugestie până la urmă, nu e bătut în cuie.
Cum era scena muzicală în Amsterdam atunci când te-ai lansat tu?
Era minunat! Zile şi nopţi lungi… multă bere (râde). Beai şi fumai fără oprire şi existau multe cluburi unde puteai cânta zi şi noapte.
Cine te-a influenţat în alegerea unei cariere în muzică?
Oooo foarte mulţi artişti… Django Reinhardt, Frank Zappa, The Beatles, foarte mult m-a influenţat muzica negrilor:John Lee Hooker, dar şi Mahalia Jackson, muzica gospel, blues. De fapt, Frank Zappa a avut cea mai mare influenţă asupra mea. Creaţia lui mă însoţeşte mereu. Frank nu era neapărat un chitarist virtuos… putea sîă cânte două acorduri, dar o făcea cu atâta feeling încât te emoţiona şi dacă erai de piatră. Am încercat să fur şi eu câte ceva de la el. Deşi nu m-a influenţat ca stil de a cânta la chitară, am fost mereu impresionat de ARTISTUL Frank Zappa. De exemplu, piesa Hocus Pocus a fost scrisă fiind influenţat de Frank Zappa. În 1969 l-am cunoscut la Londra. Am şi cântat împreună pe scenă şi mă mândresc cu faptul că a apreciat modul meu de a cânta la chitară.
Cum ai devenit interesat de muzica medievală şi muzica renascentistă?
M-am plictisit de ceea ce făceam… Cinci ani de zile am făcut acelaşi gen de muzică, cântam mereu aceleaşi piese şi simţeam că înnebunesc de plictiseală. Era într-un studio în Marea Britanie şi am auzit o… lăută.Era pentru prima dată când auzeam acel instrument. Brusc m-am simţit ca acasă, a fost aproape ceva spiritual. Dacă intri într-un muzeu şi priveşti picturile lui Rembrandt, de exemplu… Din 10 tablouri, 7 au o lăută. Acest instrument face parte din moştenirea omenirii, îl purtăm în genele noastre. Aşa că m-am hotărât să când la lăută. Îmi şi place foarte mult perioada renascentistă. Este foarte interesantă, mi-a plăcut întotdeauna să citesc despre această perioadă.
Cât de mult a contat pentru tine faptul că ai devenit cunoscut vânzând multe discuri? 
Ştii… nu mi-a păsat niciodată de acest aspect. Nici măcar Minor Detalis nu ştiu dacă s-a vândut bine sau nu… Nu am făcut niciodată muzică pentru a fi în topuri. Am vrut să cânt la chitară şi asta am făcut. Habar n-am de vânzări, de diplome, de premii. Asta îmi doresc în continuare. Nu am făcut-o pentru faimă, pentru bani… am făcut-o pentru sufletul meu. Sigur că e un sentiment plăcut să ştii că oamenii îţi cumpără muzica. Mă simt privilegiat că am devenit faimos, dar nu acesta a fost scopul meu.
Cum putem explica faptul că din 1970 până în anii 1990, muzica pop a dominat scena din Olanda?
Păi… „pop” înseamnă de fapt popular. Sincer nu ştiu de ce a dominat piaţa în Olanda… Şi rahatul e popular şi nu înţeleg de ce… La fel şi cu muzica pop…
Eşti şi producător…
Da! Aveam 12 ani când am produs primul meu disc. Pe partea A era vorba despre muzică de film. Îmi place foarte mult muzica de film. Iar pe partea B era… Arthur Rubinstein cu Melody In F. Atunci am făcut un fel de fusion între muzica clasică şi rock. Îmi place să fiu producător, dar la fel de mult îmi place să cânt la chitară! N-aş putea alege niciodată între aceste două profesii!
Ai cunoscut vreun artist sau vreo trupă din România cântând în cluburile din Olanda?
Am un bun prieten… Gabi Niculescu. Este cu 10 ani mai tânăr ca mine. Lui îi place Joe Satriani şi alte prosti de felul ăsta. Dar chiar dacă are astfel de gusturi muzicale, noi tot suntem buni prieteni. Cântă foarte bine la chitară… e un tip foarte… muzical, simte bine melodia. Poate că nu e foarte inteligent, dar… (râde)
Unde îţi place mai mult să cânţi: în cluburi sau în faţa unui public mai numeros?
Prefer cluburile. Uneori e plăcut să cânţi şi pe stadion dacă atmosfera este plăcută, dar nu nimereşti mereu un public numeros care să fie dedicat. În schimb, în club îi poţi privi în ochi pe oameni şi comunicarea este mult mai frumoasă şi mai strânsă.
Există vreun chitarist tânăr care ţi-a atras atenţia în ultima vreme?
Hmmm… îmi place… Andy McKee… sigur, îmi place şi Paco de Lucia dar el nu mai este tânăr… Oricum, cred că în curând vom auzi de chitarişti buni din zona flamenco…
Îţi place sportul?
Da, foarte mult! Îmi place înotul, mountain biking, motocross, tir cu arcul, forbalul în mod evident. Ţin cu Ajax Amsterdam… ieri au pierdut cu 4-1 în faţa nesuferiţilor de nemţi…. sper că nu e nimeni pe aici să mă audă. N-ar fi trebuit să spun asta. Nemţii sunt ok! (râde)
Îţi mulţumesc mult Jan!
Şi eu vă mulţumesc şi vă aştept pe toţi mâine seară la concert! La Hard Rock Cafe! Să nu lipsiţi! Eu voi fi acolo!