FOLK MARATON LA SALA PALATULUI (30.09.2009)

0
13

Vasile Şeicaru Foto de Emilia Nicolae
Vasile Şeicaru
Foto de Emilia Nicolae

19.30. Nici ţipenie de om la intrarea în Sala Palatului. Am urcat scările în fugă. Tot atunci ajungea şi Vasile Şeicaru. E drept, mergea mult mai relaxat decât mine, cu şapca pe ochi, pletele-n vânt, îndreptându-se liniştit, cu chitara în mână, către intrarea artiştilor. La 19.40 eram în sala. Rândul 3 din stânga cum te uiţi la scenă. Alina Manole îşi încheia mini-recitalul cu „Luna pătrată”. Sala, aproape plină, murmura versurile, privind în gol, transpuşi parcă într-o altă lume. După zâmbetele şi seninătatea imprimate pe feţele lor şi judecând după aplauzele explozive de la final, presupun că era o lume mult mai frumoasă şi mai bună. Recunosc, m-am ofiticat. Aş fi vrut să prind recitalul Alinei. Aflu că spectacolul a început la ora anunţată, 19.00, şi a fost deschis de Nicu Alifantis. Vestea mă întristează un pic… Ei bine, da! Şi pe el aş fi vrut să-l ascult.
Abia acum îmi dau seama ce linişte s-a lăsat în sală. Alina a ieşit de vreun minut de pe scenă, în sală e semi-întuneric… nişte băieţi aşează cabluri, scaune… Linişte de mormânt… Parcă avea şi un prezentator acest spectacol… sau nu?
Gândurile îmi sunt întrerupte de cei doi băieţi de la Ţapinarii. Recitalul lor entuziasmează lumea. „Cel mai mult îmi plac versurile lor”, „Au umor băieţii”, „Îmi place cum interpretează, mă binedispun”, „I-am văzut de nenumărate ori în cluburi”, spun oamenii din jurul meu.
Decid să mă mut din rândul 3. Prefer „înălţimea lojei”. Vreau vedere de ansamblu. În sală sunt aproximativ 3.000 de oameni. Media de vârstă: 30 de ani. Public activ, receptiv, dispus la dialog cu artistul. Atmosfera este plăcută.
Doru Stănculescu şi Sorin Minghiat au schimbat atmosfera în sală. Doar mustaţa i se vedea lui Doru de sub imensa pălărie albă. Se aude sunetul cristalin al chitării, muzicuţa, flautul şi apoi vocea menestrelului: „Hai, hai”… Doru şopteşte şi ciupeşte uşor corzile chitării. Mă uit în sală şi văd spectatorii care îl ascultă cu sfinţenie. Neclintiţi. Oare mai respiră oamenii ăştia? Îmi dau seama că sunt fiinţe reale doar între piese când izbucnesc în aplauze. Doru încheie cu piesa „Fără petale” şi ne anunţă că aici foloseşte tehnica modernă: pe negativ îl auzim pe Dan Andrei Aldea.
În sfârşit apare pe scenă actorul Dorel Vişan! A recitat poezia „Mă caut” care a apărut în volumul scris chiar de el, „Păcate”. Anunţă următorul calup de artişti.
Mircea Baniciu recunoaşte că e emoţionat. Acest loc îi aminteşte de momentele extraordinare petrecute pe scena Sălii Palatului. „Atmosfera de aici este cu totul şi cu totul specială, îmi dă fiori această scenă”, mărturiseşte el. Este primul artist căruia i se cere insistent un bis. Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici revin pe scenă şi cântă „Vremuri”. Cu întreaga sală.
Recitalul lui Emerich Imre a fost foarte bine primit de public. Piesa „Nebunul de alb” a fost cântată cap-coadă de cei aflaţi în sală.
Nici Marius Baţu nu s-a lăsat mai prejos. La piesa „2000 de ani” a lăsat doar sala să cânte. Au răspuns invitaţiei mai mult cei din spate. Cântau încet, murmurau, abia le distingeai cuvintele. Marius i-a lăsat să termine şi la final a spus cu umor: „Să încercăm şi cu bărbaţii acum”. Dar… domnii, probabil, nu vroiau să rămână 2000 de ani cu… cineva, aşa că… au preferat să tacă.
Pavel Stratan a fost primul care a adus un omagiu Tatianei Stepa: „chiar dacă nu am cunoscut-o foarte bine, sunt mândru că am cântat pe aceleaşi scene cu ea”. I-a dedicat piesa „Visul”. A urmat „Liliecii” a cărei prezenţă în recital a justificat-o simplu: „am cântat-o ca să trec de la romantic la băutură”. Şi a urmat cunoscuta… „Eu beu”. Nu a fost lăsat să plece cu una cu două… aşa că a revenit pentru bis cu piesa „Dudu”.
Revine Dorel Vişan pe scenă. Spre disperarea noastră, o face doar după ce băieţii responsabili cu aranjarea cablurilor, scaunelor şi a celorlalte elemente de recuzită, părăsesc scena. Prea multe minute de tăcere, „moarte”. Actorul recită un manifest al lui Adrian Păunescu, „Nevoia de artă”. Şi părăseşte scena uitând să ne spună cine mai urmează să cânte. Revine imediat. Cu o foaie în mână. Trece cu umor peste moment. Îl iertăm. Nu puteam sta supăraţi prea mult timp. Urma Vasile Şeicaru. După ce a cântat cu publicul piesa care dă titlul celui mai nou album al său, „În oraşul cu floare de tei”, Vasile a spus câteva cuvinte despre Tatiana Stepa. Artista obişnuia să vină pe scenă alături de el, fără să-l anunţe, atunci când cânta „Antiprimăvara”. Bisul a fost cerut cu insistenţă şi în cazul lui Vasile.
După alte câteva minute „moarte”, timp în care au mai plecat câţiva oameni acasă, a intrat agale în scenă AG Weinberger (invitat special în acest concert). Şi, ca o dovadă a faptului că nimic nu e întâmplător, şi totul se leagă, după Şeicaru care purta un tricou cu John Lennon, AG şi-a început momentul cu piesa „Yesterday” (The Beatles). A doua, şi ultima, piesă pe care a cântat-o a fost „Redemption Song” (Bob Marley).
A urmat Zoia Alecu. Oamenii au rugat-o să cânte „Trei galoşi” şi artista a răspuns cu drag cererii. A strecurat în recitalul ei şi „Orbii”, printre primele piese compuse de ea. A mărturisit că intenţionează să o înregistreze pentru noul album.
Maria Gheorghiu a venit pe scenă alături de Radu Graţian la clape. A dedicat memoriei Tatianei Stepa piesa „Aripi de drum” (foarte sensibilă şi frumoasă).
Seara a fost încheiată de Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă. Finalul i-a surprins pe oameni în picioare dansând pe ritmuri maramureşene. Ducu a încheiat cu Cântecul bufonului, interpretat alături de toţi cei aflaţi la Sala Palatului.
La final, angajaţii de la Sala Palatului erau foarte grăiţi. Nici nu ieşiseră toţi spectatorii din sală şi deja se stingeau o parte din luminile din hol, e închideau uşile… nu m-ar mira să citim mâine în ziare că unii au dormit acolo…

Follow me
Follow me

Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here