FUEGO APROAPE NU MAI E! 21.12.

0
44

fuego-concert-cronica
O decizie înţeleaptă din partea lui Paul Surugiu, având în vedere repertoriul său actual şi notorietatea de care se bucură. E drept, numele lui va fi scandat mult mai greu, dar se pot folosi pancarte.
 
Artistul şi-a explicat decizia într-o postare pe pagina oficială Facebook:
Mi se pare că e vremea să renunț treptat la numele de Fuego! Nu știu sincer cât de ușor le va fi glumeților să digere schimbarea aceasta și să găsească noi poante, unele mai reușite altele mai limitate, pe seama numelui Paul Surugiu! Sincer, m-am înțeles bine cu Fuego! La începuturi vorbea despre ce cântam, mai apoi am zis că trebuie să-l impun, ulterior numele devenise cunoscut și oamenii mă identificau. Acum e deja pe buzele oamenilor și ușor pot reveni la numele meu! Am ajuns într-o altă etapă a carierei mele și știu că pot face mult mai mult pentru publicul și admiratorii mei! Cu sentimentul acesta m-am trezit de dimineață! Ce-i drept, destul de istovit după turul de forță pe care-l am, la care am ajuns abia la mijloc – minunatul turneu Acasă de Crăciun! Nu disper, colindele mă revigorează și merg mai departe pentru public și pentru satisfacția mea! Iubesc să fiu pe scenă! Zi frumoasă să avem! Vă aștept astă seară la Ploiești, la Filarmonică, unde jucăm și cea de a doua reprezentație, pe 23 decembrie!

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here