IMPLANT PENTRU REFUZ la Posada Rock 2015

0
35

Implant Pentru RefuzPosada Rock continuă tradiția de a readuce pe scena festivalului câmpulungean formații care au mai cântat aici cu mulți ani în urmă.
IMPLANT PENTRU REFUZ revin la Câmpulung Muscel după nu mai puțin de 18 ani, când la ediția din anul 1997 au obținut un „premiu pentru calitatea textelor”.

Călătoria IMPLANT PENTRU REFUZ a început în anul 1995. De atunci formația timișoreană a reușit să scoată nu mai puțin de 7 albume, fiecare album reprezentând o treaptă evolutivă prin care a trecut trupa. Fiecare reușită, fiecare eșec reprezintă pentru formație o nouă piatră de fundație, un nou postament pentru viitoarele albume. IMPLANT PENTRU REFUZ pune suflet în întreaga sa creație și împarte puternice sentimente cu fanii săi.

IMPLANT PENTRU REFUZ a cântat pe aceleași scene cu trupe precum Megadeth, Soulfly, 25 ta Life, Clowfinger, Deftones, Sick of it all, Cradle Of Filth, The Exploited, Dog Eat Dog, Kultur Shock sau Korn.

În martie anul acesta, IMPLANT PENTRU REFUZ a lansat cel de-al șaptelea album din carieră „Cartography”, realizat după o campanie de crowdsurfing incheiată cu succes. Lansarea a fost urmată de un turneu național de promovare a albumului în douăsprezece orașe din țară, iar toamna începe la Câmpulung cu un nou turneu național de sărbătorire a 20 de ani de carieră.

Componența actuală:
Octavian Horvath – voce, Valentin Popescu – chitară, Razvan Nicov – chitară, Czifrak Stefan – bas, Alexandru Hera – tobe.

 
Discografie:
Implant pentru refuz – 1996
Permis postsinucidere – 1997
Culori – 1999
Oameni fără feţe – 2001
Monolith – 2007
Otheroot – 2009
Cartography – 2015

Festivalul Posada Rock 2015 este organizat de Asociaţia Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung şi se va desfăşura în perioada 4-5 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel. Un spaţiu destinat campării va fi amenajat în imediata vecinătate a zonei care găzduieşte festivalul. Camparea va fi gratuită pentru deţinătorii de bilet sau abonament.

Biletele şi abonamentele au următoarele preţuri:
– 20 lei biletul pentru o zi
– 30 de lei abonamentul pentru cele două zile de festival
Acestea pot fi achizitionate pe
iabilet.ro, în rețeaua iabilet (Magazinul Muzica, Rețeaua Say Shops – partener Orange, Magazinul V Generation de pe calea Moșilor, Magazinele IQBox și Uman, Agențiile Perfect Tour) și pe cele 1500 de terminale self-service ZebraPay din Kaufland, Cora, Auchan, Carrefour și Mega Image din toată țara.
Online puteți plăti cu cardul, Paypal, pe factura Vodafone, ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde în țară sau prin OP.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here