INTROSPECŢIE

mai 15, 2015

Azi am văzut o ştire despre doi oameni întâlniţi de mine în conjuncturi diferite. Sorin Roşca Stănescu mi-a marcat existenţa din 1979. Pe Adrian Sârbu l-a cunoscut abia prin 1990. Niciunul nu-mi e simpatic, niciunul nu mi-a făcut bine. Din contră. Totuşi nu mă pot bucura de situaţia în care se află. Nici de situaţia lui Voiculescu nu mă pot bucura. Mai curând ar merita ” o răcorire” şleahta gâdeabadeaciuvicăgrecu decât patronul lor! Răcorire în sensul igienic, în sensul unei absenţe prelungite de pe micul ecran. Nu pot dori puşcărie pentru nimeni. M-am gândit la Roşca şi recunosc că-mi doream să plătească pentru răul comis faţă de mine. Acum înţeleg, aflu că privarea de libertate e cruntă. Să nu mai facă rău nimănui toţi cei amintiţi. Atât îmi doresc. Să fie liberi şi nevăzuţi. Să dea banii furaţi înapoi. Să dispară din spaţiul public. Cred că m-am maturizat!