Lansare la BOOKFEST: Cartea autobiografica „ZAPEZILE COPILARIEI” de CORNEL CONSTANTINIU (23.05)

0
34
CORNEL  CONSTANTINIU 23 maiSâmbătă, 23 mai 2015, ora 10.00  VĂ INVITĂM  la lansarea cărții  „ZĂPEZILE COPILĂRIEI” de CORNEL CONSTANTINIU, Editura PRO Universitaria, Colecţia ARTELE SPECTACOLULUI.
Evenimentul va avea loc la Târgul de Carte BOOKFEST 2015,  ROMEXPO, Pavilion C4, la CAFENEAUA LITERARĂ.
Prezintă: OCTAVIAN URSULESCU
CARTEA reprezintă una dintre cele mai frumoase și emoționante povești de viață a unui artist, cu amintiri din copilărie, întâmplări inedite, momente de bucurie și de cumpănă, povestiri despre familie și colegi, din spectacole și turnee. 
 
Lansarea va avea loc în prezenţa protagonistului, Cornel Constantiniu și a familiei sale, a prietenilor, colegilor de breaslă şi a numeroase VEDETE care au confirmat prezenţa la eveniment: Petre Geambașu, Gheorghe Gheorghiu, Mirabela Dauer, Maria Dragomiroiu, Silvia Dumitrescu, Natalia Guberna, Dorin Anastasiu, actorul Adrian Paduraru, Sida Spătaru, Octavian Ursulescu (cel care semnează și postfața cărții), Paul Enigărescu, Dani Constantin, Florin Apostol, Alexandru Bebe Mihu, scriitorul Aurel V. Zgheran, Daniel Gheorghe, Directorul Festivalului Internațional de Interpretare ”Dan Spătaru” de la Medgidia, poeta Rodica Elena Lupu ș.a.
 
CARTEA este POVESTEA VIEŢII unui minunat OM şi a CARIEREI unui demn reprezentant al muzicii uşoare româneşti. Acest nou volum al unei colecții unice este o mărturie din timp şi peste timpuri a VIEȚII şi a carierei unui artist remarcabil, interpret de muzică ușoară și actor care a lansat zeci de șlagare purtate peste tot, în România și în lume.
            ”Să nu vă așteptați să citiți detalii explozive despre suferința sa, despre operații, despre drama unui artist excepțional condamnat de boală să meargă în baston sau în scaunul cu rotile (așa a venit, spre surpriza și bucuria noastă, la lansarea din 2013 de la Târgul de Carte Gaudeamus a cărții dedicate lui Alexandru Jula, apărute tot în colecția de față). Cornel Constantiniu le ocolește cu discreție, amintește de ele doar în treacăt, cu o pudoare și cu un bun simț prezente și în zugrăvirea vieții intime. Și-a pierdut rând pe rând părinții, cei doi frați (dintre care moartea celui geamăn, Mircea, i-a lăsat un gol imens în suflet, obiecte personale ale acestuia veghindu-l permanent în dormitor…), a fost lovit de boală în plină glorie, dar este fericit că publicul nu l-a uitat, că e din când în când difuzat la radio (vai, din păcate atît de rar, ca toți corifeii Generației de aur!) și mai ales că are o alături pe Domnița, soție devotată și o familie minunată. Înconjurat de întreaga familie, ca în imaginea ce încheie această carte, Cornel Constantiniu se simte puternic, pentru că el este, indiscutabil, un ÎNVINGĂTOR” (Oana Georgescu, coordonator colecție ”Artele Spectacolului”, fragment din Prefața cărții ”Zăpezile Copilăriei”).
 
            ”Amintirile mele despre Cornel se pierd în negura veacurilor sau oricum a veacului trecut! Nici nu prea știu cu ce să încep, important însă e că am ce spune despre acest prieten de-o viață.
            N-are rost să înșir acum zecile de turnee (alături de formația ”Savoy” ce mai veselie, râs pe săturate, glume, Cornel fiind înzestrat cu un talent rar în a spune bancuri!), de festivaluri de la Mamaia, de emisiuni TV în care l-am prezentat, artistul Cornel Constantiniu e prea bine cunoscut, dar omul mai puțin… Pe când aveam rubrica de muzică ușoară de la prestigioasa revistă Contemporanul (școala mea de gazetărie muzicală, alături de Scânteia tineretului și de Radio), în conducerea publicației era un om minunat, bun și blând, C. N. Constantiniu, despre care n-am știut nici o clipă că ar fi rudă cu Cornel, pentru că artistul și-a desfășurat întreaga carieră sub semnul discreției și al bunului-simț, nesolicitând favoruri sau intervenții.
Extrem de chipeș, impozant, convingător prin glas dar și prin ținută, și-a văzut încredințate numeroase așa-zise piese tematice, cele mai multe însă cântece pur și simplu patriotice, de care azi, de necrezut, ne rușinăm! Cornel însă transforma în șlagăr orice partitură, cel mai bun exemplu fiind Dulce Românie de George Grigoriu. (…) Cornel e un monument de optimism și veselie, nu l-au părăsit aceste calități nici azi, cînd e atât de încercat și când doar ochii îi râd la fiece amintire amuzantă. (…) Tot mai sper într-o minune, visând că într-o bună zi voi mai avea ocazia să-l prezint într-un spectacol pe bunul meu prieten, de care mă leagă atâtea amintiri frumoase ale tinereții noastre năvalnice...” (Octavian Ursulescu, fragment din Postfața cărții ”Zăpezile Copilăriei”).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here