LEONARD COHEN ÎN PIAŢA CONSTITUŢIEI (22.09.2012)

0
86

Leonard Cohen in Piata Constitutiei
Leonard Cohen in Piata Constitutiei

Cu doar o zi înainte, Leonard Cohen a împlinit 78 de ani. Îndreptându-mă spre Piaţa Constituţiei rememoram primele două întâlniri cu marele artist. Prima dată a venit pe 21 septembrie 2008 (chiar de ziua lui), a doua oară a venit pe 4 septembrie 2009. „Probabil îi place tortul în România”, mi-am zis eu uşor amuzată. Mă gândeam că cei aproximativ 15.000 de spectatori îi vor cânta La mulţi ani din nou. Dar nu a fost aşa. În 2008 ţin minte că i-au cântat de câteva ori. Ar fi fost un gest frumos să o facă şi acum…
Era 19.40 când am ajuns acolo şi mi-am ridicat acreditarea şi având în vedere că pe bilet scria că spectacolul începe la 20.30, am profitat pentru a sta de vorbă cu câţiva dintre spectatori. Între noi fie vorba, cozile la jetoane şi standurile cu băuturi erau din ce în ce mai mari. Am întâlnit oameni care îl vedeau pentru a treia oară, dar şi spectatori extrem de fericiţi că îl pot vedea pentru prima dată!
 
Magda Brătileanu (Bucureşti, 39 de ani): „Sunt atât de fericită că a revenit în România! L-am ratat şi în 2008 şi în 2009 fiind plecată în delegaţii. Am aşteptat ziua asta cu maximă bucurie. Piesa mea preferată este Dance Me To The End Of Love„.
Ana Ciocodeică (42 de ani, Bucureşti): „Îmi place să cred că a revenit în România special ca să-l pot vedea şi eu. Când a venit prima dată nu eram în Bucureşti, iar a doua oară nu am avut bani de bilet. Dar acum mi-am cumpărat biletul în prima zi când au fost puse în vânzare. Piesele mele preferate sunt Dance Me To The End Of Love, Hallelujah, I’m Your Man, First We Take Manhattan, dar indiferent ce cântă mie îmi place”.
Mirela Teodorescu (48 de ani, Bucureşti): „E a treia oară când îl văd. E o emoţie specială la concertele lui. Te încarcă cu un fel de energie pozitivă, e ca un doctor de suflete. Songs Of Love And Hate este primul album pe care l-am cumpărat. Aşa l-am descoperit. Abia aştept să înceapă concertul!!”
Victor Manole (56 de ani, Bucureşti): „L-am văzut în 2008. L-am ratat în 2009, dar acum mi-am dorit mult să ajung. Este un artist deosebit. În primul rând este un poet mare şi apoi un muzician. Am ascultat albumul Old Ideas şi mi-a plăcut foarte mult! Speram să găsesc şi aici albumul la vânzare, aş fi cumpărat pentru câţiva prieteni, dar nu văd niciun stand de suveniruri”.
Vasile Dinu (44 de ani, Bucureşti): „Nu ştiam că are un album nou! E prima dată când îl văd deşi ştiu că a mai fost în România. Mie îmi plac piesele lui mai vechi. Sunt curios cum sună cele noi”.
 
Spre surprinderea mea, la 19.50 o voce din off ne anunţă că mai sunt 10 minute până la începerea concertului. După 5 minute aceiaşi voce din off îi invita pe spectatori să ia loc pe scaune. Dar cozile la jetoane, alimente şi băuturi au rămas la fel de mari. Sunt şi mulţi oameni care îşi caută încă locurile, alţii stau zgribuliţi pe scaune şi încearcă să se încălzească cu câte o cafea sau un ceai din care iese aburi. Nu pot, totuşi, să nu observ că majoritatea preferă berea, sucul, apa cât mai rece. În ciuda frigului care începuse deja să-şi arate colţii.
 
La 19.58, locul devine un furnicar! Nu mai este nimeni la coadă, fiecare om vrea să ajungă mai repede la locul lui, se ridică în picioare cânte un rând întreg pentru ca un om să ajungă la scaunul lui… Se vorbeşte tare, se râde, se strigă unii pe alţii. Până şi în Piaţa Obor este mai multă ordine şi disciplină. În tot acest vacarm urcă pe scenă muzicienii. Iată-l şi pe Leonard Cohen. Este ora 20.00. Seara este deschisă cu piesa Dance Me To The End Of Love. Cohen are o mică ezitare la primul vers în timp ce stă sprijinit într-un genunchi în faţa chitaristului. Vocea lui Leonard Cohen are acelaşi efect fermecător asupra mea. E ca o mână imaginară care deschide uşa către visare, gândire, cunoaştere, putere. Cineva spunea că Bob Dylan te face să gândeşti chiar dacă nu ştii exact la ce te gândeşti. Cam aşa se întâmplă şi când îl asculţi pe Leonard Cohen. Versurile scrise de el capătă sute de înţelesuri atunci când ţi le adresează direct de pe scenă.
 
Dar mi-e greu să-l urmăresc pe Maestru în toată această agitaţie din jurul meu. M-am aşezat lângă pupitrul de sunet pentru a vedea mai bine, dar în goana de a ajunge la scaunul lor, spectatorii nu mai ţin cont de nimeni şi de nimic, aşa că am tot fost împinsă de colo colo.
 
A urmat The Future, una dintre piesele mele preferate, şi zău că i-aş fi bătut pe unii (o pereche de 25-30 de ani) care vorbeau la telefon în gura mare fără pic de jenă. Noroc că i-a apostrofat un alt domn şi s-au potolit.
Leonard Cohen ne salută şi pare mai în formă ca niciodat: „Sunt fericit că mă aflu din nou aici! Mulţumesc că ne-aţi invitat din nou. Nu ştiu dacă ne vom mai întâlni dar vă promit că astăzi vom da tot ceea ce avem mai bun în noi!… Scuzaţi-mi aerul acesta rock’n’roll, dar îmi pun ochelarii pentru că nu văd absolut nimic (n.r – Cohen îşi pune perechea de ochelari). Acum e chiar mai rău”, a spus el dându-şi jos, cu un gest scurt, ochelarii.
 
În sfârşit s-au aşezat toţi spectatorii. E altă viaţă acum! Bird On A Wire e primită cu aplauze de la primele acorduri. La momentele de solo, Leonard Cohen îşi prezintă colegii de scenă, iar publicul reacţionează prompt cu aplauze.
Piesa Everybody Knows mi-a mers la suflet. Momentul solo la chitară acustică a creat confuzie în rândul spectatorilor mai tineri (20-25 de ani). Bunăoară, două fete jurau că Leonard Cohen însuşi ne încântă cu acordurile la chitară. Şi asta din simplul motiv că şi chitaristul purta pălărie şi era mai în vârstă.
 
Una dintre piesele care mi-au plăcut cel mai mult din acest recital, ba mai mult decât atât, pot spune că am descoperit-o cu adevărat la acest concert, a fost Who By Fire. M-am regăsit în versuri.
 
M-am mai bucurat să ascult Sisters Of Mercy (la care cei prezenţi au reacţionat de la primele acorduri), Hey That’s No Way To Say Goodbye, In My Secret Life (care a făcut deliciul spectatorilor), Suzanne (deşi, recunosc, reacţia slabă a spectatorilor m-a uimit). Desigur, au fost şi unele piese la care spectatorii dădeau impresia că se plictisesc. De exemplu, la Anthem oamenii se foiau şi vorbeau despre probleme casnice (lângă mine cineva dădea sfaturi despre cum se pun la murat castraveţii), politice, mondene. Şi toate astea în timp ce poetul recita cu trăire „There is a crack in everything/That’s how the light gets in„. Atitudinea publicului m-a indignat şi nu doar din cauză că Anthem este una dintre piesele mele preferate…
 
Ca să ne fie clar: eu mă refer la publicul din Sector B, nu ştiu cum s-au comportat cei din faţă pentru că acolo nu am avut acces! Dar ştiu că la celelalte două concerte ale lui Leonard Cohen am stat tot în spate şi-mi amintesc că publicul a fost mult mai civilizat. La primul concert, spectatorii s-au abţinut de la fumat, la rugămintea artistului! Deci se putea şi altfel!
La sfârşitul primei părţi a concertului Leonard Cohen şi-a prezentat colegii ţinând pălăria în mână şi accentuând meritele fiecăruia. A prezentat şi echipa de la pupitrul de sunet, care a făcut o treabă extraordinară! Cohen a îngenunchiat în faţa publicului mulţumind pentru primirea călduroasă! A anunţat că urmează o pauză de 15 minute şi a plecat în culise în pasul ştrengarului!
La final, am plecat spre casă încărcată de energie şi bucuroasă că am avut ocazia să-l revăd pe Leonard Cohen!
 
 

ANDREI PARTOŞ -NOTE SCURTE PE BLOG

 
Revederea cu Leonard Cohen n-a demarat sub auspicii plăcute. Pe bilet scria 20,30… e drept că pe forum am anunţat 20,00, dar am crezut că am greşit noi… Am ajuns la 20,10 şi am ratat prima piesă… Acolo altă surprză neplăcută. Scaunele erau numerotate ca la ţară, adesea cu pixul… Greu vizibil, greu de găsit. Prost gândit! Public decent, divers. Nu avea cine să ne îndrume, deşi cu 20-30 de voluntari se rezolva problema uşor… cei de la Security au încercat să ne ajute… Putea fi şi un panou mare cu schema spaţiului la intrare şi se rezolva mai simplu. N-au mai fost atâtea scaune în Piaţa Constituţiei, aşa că nu ştia nimeni amplasarea sectoarelor. Multă lume a fost prinsă pe picior greşit de punctualitatea lui Cohen. *Jetoanele se găseau la prea puţine puncte de vânzare, aşa că unii au văzut ,sau ascultat, prima parte a concertului de la coadă. Un deja vu, pentru că şi la prima vizită a lui Cohen (cu alt organizator) tot aşa s-a întâmplat!* Cu un astfel de debut, intri în atmosferă mult mai greu…Păcat! * Sigur că mi-a plăcut cum a sunat şi ce s-a petrecut pe scenă! Ne-a bucurat s-o revedem la final pe Carmen Bunaciu…  * Pe măsură ce treceau orele, scădeau gradele de afară…Dar a meritat să fim acolo!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here