Maratonul vaccinării? Mai degrabă al proastei organizări și al statului la coadă (8.05)

0
125
Maratonul vaccinării? Mai degrabă al proastei organizări și al statului la coadă (8.05)
Neprogramații

Două ore și jumătate de chin și de nervi. Asta a însemnat pentru mine să merg să fac rapelul. Când m-am programat pentru a face vaccinul, am ales Spitalul Militar „Carol Davila” pentru că m-am gândit sincer că acolo organizarea va fi bună.

Am făcut prima doză tot într-o sâmbătă, pe 17 aprilie, la ora 14.00. A mers totul ca pe roate. Am ajuns acolo la ora 13.30, am urcat la primul etaj, am completat fișa „medicală” și am așteptat pe scări. Aveam posibilitatea să stau pe scaun, dar am ales să stau în picioare. Din când în când, un medic ieșea cu lista programaților și verifica dacă a mai venit cineva sau nu. Erau câteva persoane înaintea mea, dar nu am așteptat mult.

Înăuntru, am avut o conversație cu un medic în vârstă care mi-a oferit detalii despre vaccin, mi-a dat șansa să îi adresez întrebări, iar la finalul discuției mi-a luat temperatura. Apoi am mers să mă înțep.

După vaccinarea propriu-zisă, un asistent m-a întrebat dacă am vreo alergie și pentru că răspunsul a fost afirmativ (alergie la praf, polen, etc), mi-a spus să aștept 30 de minute pe scaun, în loc de 15 minute. Și-a notat ora la care am făcut vaccinul și după o jumătate de oră, m-a anunțat că pot pleca.

La rapel… ca la război…

Astăzi, 8 Mai, am fost să fac rapelul. Eram programată tot la ora 14.00. Am ajuns la Spitalul Militar la ora 13.30. La intrare lume multă. L-am întrebat pe militarul de la poartă dacă pot intra pentru rapel. Mi-a explicat că trebuie să aștept și mi-a arătat care era coada pentru cei programați și care era coada pentru cei care nu aveau programare.

L-am întrebat dacă se respectă ora de programare. Mi-a spus că există o întârziere. De vină era platforma care a avut astăzi probleme. Resemnată, m-am așezat la coadă. Am privit puțin în jurul meu. Oameni de toate vârstele. Cu toții așteptam în picioare, ocupând aproape întreg trotuarul. Dincolo, la neprogramați, se strângeau din ce în ce mai mulți oameni.

După 10 minute de așteptare, militarul de serviciu ne-a anunțat că până la ora 14.30 nu mai intră nimeni pentru că urmează o pauză de igienizare. Nu-mi venea să cred ce aud. Am întrebat de ce au fost făcute programări în intervalul destinat igienizării. Această acțiune se face în mod regulat, la un interval de ore cunoscut, deci era simplu să își lase astfel de pauze de igienizare și să nu facă programări în orele respective. Evident, nu era vina băiatului de la poartă, dar situația în sine mi s-a părut revoltătoare.

La 13.45 am plecat spre Sala Palatului. M-am gândit să încerc să fac acolo rapelul și să scap mai repede. Zis și făcut. La Sala Palatului nu era nici urmă de coadă. Am întrebat la intrare dacă poat face rapelul acolo. Răspunsul a venit scurt: NU.

Plină de nervi, m-am întors la Spitalul Militar. Era ora 14.21. Aflu cu stupoare că între timp, mai intraseră vreo 5-6 dintre cei programați. Îl întreb pe portar ce se întâmplă. Răspunsul lui e unul de gâgă: „Păi, așa mi-au spus la 13.40, dar pe la 13.50, m-au sunat și mi-au spus că mai pot intra câteva persoane. De ce ați plecat?” Păi, pentru că ai anunțat că până la 14.30 nu mai intră nimeni. „Păi, da, dar așa mi-au spus atunci… eu nu am de unde să știu… pe mine mă sună și îmi spun ce să fac și câte persoane pot intra”, zice el.

După încă vreo 10 minute de așteptare, militarul de servciu, ne anunță că urmează pauza de igienizare și până la 15.15 nu mai intră nimeni. Și chiar n-a msi intrat nimeni! Problema era simplă: dacă voiam să mă vaccinez trebuia să aștept, ceea ce am și făcut până la urmă.

Între timp, la neprogramați erau din ce în ce mai mulți. Nimeni nu le spunea că la Sala Palatului era liber și că pot merge acolo. Nu pot să înțeleg, de ce să aglomerezi un centru de vaccinare care are oameni programați, cu alții care vin peste rând. În condițiile în care există deja centre speciale pentru cei care nu au programare, de ce să creezi aglomerație peste tot?!

Vaccinarea

În cele 45 de minute de așteptare, au intrat două grupuri de peste 20 de persoane cu vârste peste 60 de ani. Ei nu aveau programare. Au stat cel puțin o oră în picioare, în fața spitalului. Dacă tot s-au gândit să ne țină la poarta spitalului, de ce nu au pus niște scaune acolo? Sau de ce nu puteam aștepta în curtea spitalului, unde erau și băncuțe?

Când, în sfârșit, ne-au chemat și pe noi, cei programați, ne-am dus însoțiți de un alt militar la un fel de cort, amplasat afară pentru a completa fișa medicală. Acolo erau mai multe scaune și o singură măsuță (40cmx40cm) pe care ne-am înghesuit 4 persoane, cu 4 fișe de completat. Erau 3 pixuri acolo, noroc că eu îl aveam pe al meu. Cei care n-au încăput la masă au așteptat cuminți. Unii mai tineri s-au încumetat să stea pe vine, să așeze foaia pe scaun și să completeze datele. România în 2021!!!

Cu fișa completată, am intrat în clădire și am urcat la etajul 1. Acolo, un medic militar verifica dacă am scris corect. Probabil se vedea pe mine că sunt iritată, așa că m-a rugat să mă liniștesc. I-am spus și lui că nu mi se pare normal să intru la vaccin cu o oră și jumătate mai târziu. Evident, igienizarea era de vină. I-am spus că înțeleg că este nevoie de așa ceva, dar puteau să nu facă programări când au igienizare. Răspunsul domnului m-a lăsat mască: „Nu v-ați programat la noi, ci pe platforma STS. Lor trebuie să le faceți un reproș”. Să pasăm vina de la unul la altul este sport național în România.

Am intrat în sfârșit! A urmat un fel de dialog cu un medic (tânăr, de data aceasta). E mult spus dialog. A verificat și el fișa, m-a întrebat de alergii la medicamente (nu l-au interesat alergiile la praf, polen, etc) și dacă am avut reacții adverse după prima doză. Apoi, mi-a spus să las buletinul colegelor lui și să mă duc la vaccin. Nu mi-a luat temperatura.

M-am așezat pe scaun și o priveam pe asistentă cum pregătea doza de vaccin. De data aceasta, NU mi-a mai fost arătată seringa sigilată, nici acul sigilat și nici sticluța din care este tras serul. Înainte să bage acul, am întrebat-o eu dacă este rapelul. M-a asigurat că da.

În loc de concluzii

După înțepătură, mi-am recuperat cartea de identitate și mi s-a spus să aștept 15 minute. Nu și-a notat nimeni ora, nu m-a mai atenționat nimeni că pot pleca. Am decis singură să plec după 20 de minute.

La 16.20 am ajuns acasă. Întreaga experiență mi-a lăsat un gust amar. Din păcate, statul vorbește doar în cifre. Acum văd că se laudă cu miile de persoane vaccinate până la ora 16.00. Merge „maratonul”, nu? Ar fi fost mult mai mulți dacă organizarea era bună. Până la urmă nu cer lucruri imposibile! Doar să fie orientați către pacient.

Impresii scrise „la cald” pe pagina de Facebook a lui Andrei Partoș:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here