O rockeriţă la… David Bisbal (18.03.2015)

Articol de Iulia Radu

….!!…. E a doua oară când îl văd în concert pe David Bisbal. Nu, nu am devenit fan, şi nici nu am început să „simt” muzica latino (avem în continuare aceiaşi relaţie apă-ulei), dar ştiam că oferă un show bun şi nu am vrut să-l ratez. Până la urmă, nu poţi să comentezi ceva, fără să vezi despre ce este vorba, nu-i aşa? N-am crezut că aşteptările mele vor fi cu mult depăşite. Şi totuşi, s-a întâmplat! Dar să începem cu începutul.
 
19.30. Mi-am ridicat acreditarea, dar nu m-am grăbit să ajung în sală. Luciana (fotoreporterul nostru) nu ajunsese încă, aşa că am profitat şi m-am învârtit puţin prin hol. Îmi place să observ lumea la astfel de evenimente. Coadă în stânga, coadă în dreapta. Unii la garderobă, alţii la diverse produse de ronţăit sau de băut. Pe măsură ce se îndreptau spre sală, trăgeau cu ochiul şi la standul de CD-uri (albumul Tu Y Yo se vindea cu 30 lei). Public aşa cum era de aşteptat: majoritar feminin, de la 3 la 70 de ani. E drept că am văzut şi câţiva bărbaţi: traşi la faţă, cu aer plictisit, posomorâţi… Cătălina, care-l târa după ea pe Marius, mi-a spus-o pe şleau: „Venim de la Craiova pentru acest concert. A trebuit să vină cu mine pentru că nu avea cine să conducă maşina şi să mă ducă înapoi acasă. Nu are nici unde să stea, așa că a intrat cu mine”. Aha… e clar! Deci aşa funcţionează lucrurile.
 
Când am intrat în sală, prima impresia a fost că mă aflu în Ţara lui Cupidon. Oriunde mă uitam, zăream o fată cu o inimă mare, roşie, în braţe. Unele aveau flori. Altele ţineau în mâini coli A4 pe care scria: GRACIAS. Am văzut doamne şi domnişoare cu fulare, eşarfe pe care scria „SEMPRE CONTIGO„. Desigur, erau câteva reprezentate ale sexului frumos care aveau în braţe toate elementele menţionate mai sus. Sala Palatului era un furnicar. Și la propriu și la figurat. Aproximativ 3.800 de oameni își căutau locurile, se căutau și unii pe alții (cred că am văzut vreo 10 persoane care explicau, în același timp, altor oameni cam pe unde au loc în sală și toți aveau același semn de identificare: „sunt cu mâna ridicată, mă vezi?!”), pentru unii așteptarea era din ce în ce mai greu de suportat: „Doamne, abia aștept să înceapă!”, „Nu-mi vine să cred că sunt aici”, „Cred că o să leșin de emoții”, sunt doar câteva dintre exclamațiile auzite de mine. Fanii lui David Bisbal sunt cu adevărat speciali. Când vorbesc despre idolul lor fața li se luminează, zâmbetul devine larg, respirația se accelerează, gesturile sunt mai largi și mai expresive, iar cuvintele se precipită mai ceva ca gloanțele dintr-un Kalașnikov. Entuziasmul lor este molipsitor. După ce i-am auzit vorbind cu atâta înflăcărare despre el, parcă îmi devenise mai simpatic starul spaniol.
 
Incursiunea mea în lumea fanilor lui Bisbal nu a durat mult! La 20.10 s-au stins luminile, iar în sală a început vacarmul. „David! David! David!” a fost lait-motivul serii. Cred că orice fotbalist din Primera Division ar fi fost  invidios pe atmosfera de la acest concert. În timp ce instrumentiștii intrau în scenă, un băiat din dreapta mea a tras un chiot la mișto. A fost sancționat prompt, dur de fetele pe care le însoțea: „Dacă ai de gând să faci așa, mai bine pleci acum”, i-a spus una dintre ele, pe un ton tăios. Băiatul a înghițit în sec, s-a înfundat în scaun (abia îl mai zăreai), a pus mâna la falcă și a urmărit concertul cu resemnare fără să mai scoată un sunet până la final. Apariția lui Bisbal a produs rumoare în sală. Nici nu credeam că fetele pot striga mai tare decât o făcuseră până atunci. Jumătate de sală era în picioare de la primul acord al concertului. 80% dintre spectatori privesc concertul prin ecranul telefoanelor sau al tabletelor. N-am să înțeleg niciodată acest obicei! De ce să sacrifici participarea la show pentru a filma (de cele mai multe ori prost, pentru că sunetul și uneori, și imaginea lasă de dorit) un concert?! Ba mai mult decât atât, unii spectatori îi certau pe cei din față, care se ridicaseră în picioare să danseze, reproșându-le că le strică un cadru. Aproape că devii un ciudat dacă nu scoți și tu telefonul, măcar de formă. Să ne înțelegem, este singurul reproș pe care îl fac spectatorilor de la acest concert. În rest, jos pălăria în fața lor!
 
Au urmat două ore trăite intens și de artiști și de public. Orice gest al lui David Bisbal a fost amplificat, dublat de reacția sălii. David a fost foarte simpatic, exact așa cum mi-l aminteam de data trecută. Ne-a promis o seară incendiară și s-a ținut de cuvânt. A amestecat în cel mai plăcut mod spaniola cu engleza și două trei cuvinte în limba română. Am reținut o replică foarte drăguță, „Muchas ninas frumoase aici!”, cu care a mai frânt câteva inimi în sală.
 
Piesa Si pero no a încins spiritele, mai ales în momentul în care David a schițat câțiva pași de dans. De altfel, s-a dansat și printre rânduri, chiar dacă spațiile erau destul de înguste. Am văzut și dansatori profesioniști, dar și persoane care se mișcau ușor haotic. Oricum, important a fost că oamenii s-au simțit bine. Au fost și mici incidente aplanate cu succes și tact de Andrei Irode (BlackHawk Security). Culmea, tocmai un bărbat a generat conflictul. Omul era obosit după o zi de muncă, dar vroia să vadă și el ce se petrecea pe scenă. Spre ghinionul lui, fetele din față veniseră să se distreze și să danseze așa că erau în picioare obturându-i vederea… După ce le-a cerut în repetate rânduri să stea jos, probabil, la un moment dat a ridicat tonul, așa că una dintre ele a chemat paza. Nu știu ce le-a spus Andrei, dar când au revenit în sală resentimentele dispăruseră. Fetele au respectat oboseala domnului și au urmărit concertul de pe scaun, dar asta nu le-a împiedicat să cânte, să scandeze numele lui David și să se simtă bine.
 
Comunicarea dintre David Bisbal și public este una specială. Energia de pe scenă se reflectă ca într-o oglindă în rândul spectatorilor. Îi sunt „vânate” gesturile, privirile, nimic nu scapă vigilenței lor. Parcă sunt una și aceiași persoană. Trebuie să recunosc că nu am avut ocazia prea des să văd un astfel de public cald, pasional, dedicat celui de pe scenă. Nu-i cunosc repertoriul lui Bisbal, dar m-am trezit de câteva ori lălăind în gând alături de el și de public. Așadar, nu contează că îți place sau nu-ți place, că știi sau nu știi, dacă ești în sală nu poți sta deoparte. E drept că știam și eu versurile unei piese cap-coadă: Buleria. Și eram hotorâtă să-mi etalez cunoștințele și talentul muzical (sic!), numai că… tocmai pe asta nu a cântat-o miercuri seară.
 
Pe parcursul show-ului a primit nu mai puțin de trei steaguri, iar la un moment dat le-a avut pe toate de gât: cel al României, cel la Spaniei și steagul Provinciei Zaragoza. Nu pot să închei această pseudo-cronică fără să mă refer la trupa lui David Bisbal care a sunat excelent! Am avut solo-uri de chitară, de pian, de percuție, de baterie! Așadar, au fost alături de el pe scenă: Alfonso Perez (pian), Alfredo Chacon (percuție), Ovidio Lopez (chitară), Jordi Portaz (bas), David Simo (baterie) și Ludovico Vagnone (chitară). Bravo băieți! ați fost la înălțime!
 
David a primit numeroase buchete de flori în timpul concertului, iar la final scena s-a umplut, la propriu, de flori aruncate de spectatori. A fost un show excepțional care s-a încheiat cu două bisuri cerute insistent de public. Cred că singurul regret a fost că nu a cântat și Buleria. Toată lumea se aștepta să fie la final. Poate data viitoare nu o mai „uită”. Nu e un reproș, doar o rugăminte. „Gracias mi gente! Te quiero Romania! Te quiero Bucarest!”, a spus David cu emoție în glas la finalul concertului! Îi mulțumim și noi pentru o seară energizantă!
 
Am primit de la organizatorii concertului, Spectaculis (cărora le mulțumim!) setlistul serii:
1. TU Y YO
2. AVE MARIA
3. 24 HORAS
4 SI PERO NO
5 QUIEN ME IBA A DECIR
6 AMAR ES LO QUE QUIERO
7 HOMBRE DE TU VIDA
8 QUIERO PERDERME EN TU CUERPO
9 ESCLAVO DE SUS BESOS
10 LLORARE LAS PENAS – COMO OLVIDAR
11 EL RUIDO
12 ESTA AUSENCIA
13 ESTRELLA DE CINE
14 CULPABLE
15 DIGALE
16 SILENCIO
17 NO AMANECE
 BIS
18 AL-ANDALUS-TORRE DE BABEL
19 MI PRINCESA
20 DIEZ MIL MANERAS