Politica rușinii (8.02.2017)

0
1191

floarea rusiniiArticol de Iulia Radu
Ce floare e asta bunico?”, am întrebat eu, agitându-i cu insistență planta prin fața ochilor. „Floarea rușinii”, mi-a răspuns ea scurt. „Cum așa? Da’ n-are nimic rușinos!”, am zis eu nedumirită în timp ce o studiam cu atenție. „Pe vremuri, florea aceasta avea petale vișinii și doar câteva, pe margine, albe. Ea arată gradul de bun simț al oamenilor. Vezi, acum mai are doar câteva petale vișinii. Ceea ce înseamnă că oamenii nu prea mai au bun simț. Va fi vai și amar de lumea asta când florea rușinii va rămâne complet albă. Înseamnă că atunci a dispărut bunul simț de pe Pământ. Iar dacă oamenii nu mai au rușine… vai de noi. Sau mai curând, vai de voi, că eu nu mai apuc”. M-am uitat lung la floare. Petalele vișinii erau de mărimea unui bob de mazăre. M-am gândit în sinea mea că bătrânii au o imaginație bogată. Ce treabă au petalele unei flori cu bunul simț?! Poate floarea asta e bolnavă și de aceea își pierde petalele vișinii, sau poate pur și simplu nu vrea să fie o floare „rapidistă” și până la urmă, nici nu poți să o învinuiești, cine n-ar muri de rușine dacă ar ține cu Rapidul?!… Aveam 5 ani, țineam cu Steaua, iar la vremea respectivă nu pierdeam niciun prilej să mă iau de Rapid și de Dinamo. Au trecut anii (vreo 25!) și aproape uitasem această întâmplare. Dar într-o zi de vară, am pornit din nou pe potecile pădurii și nu mică mi-a fost mirarea când am ajuns într-o poieniță unde creștea în voie Floarea rușinii.  Am început să verific florile pe rând. La unele exemplare petalele vișinii erau acum de mărimea unui bob de piper, la altele erau cât un bob de orez, și spre surprinderea mea totală, am văzut și flori complet albe. La fel de adevărat este și faptul că numărul de nesimțiți crescuse considerabil în toți acești ani. Poate că povestea bunicii avea un sâmbure de adevăr.
De când cu protestele din România, m-am tot gândit la faptul că rușinea e o floare tot mai rară în societatea în care trăim. Am văzut pe Facebook reacții virulente din partea simpatizanților PSD. Imaginea protestatarilor de la Palatul Cotroceni, îmi provoacă o durere fizică. La fel și comentariile răutăcioase la adresa lor („pensiile lor sunt plătite din banii celor care muncesc azi”, „sunt 50 de oameni și 10 dinți”, etc). Uităm că până să avem un loc de muncă, ne-au „ținut” părinții și bunicii. Uităm că generația lor a contribuit la bugetul de stat. Mi-e milă de acei bătrâni și într-un fel mă simt responsabilă pentru că au ajuns așa… Au o viață grea, au pensie mică, au nevoie de medicamente, de grijă, de atenție. Dar tot ce primesc este indiferență din partea Statului și o aparentă compasiune din partea unor oameni duplicitari. Lipsurile materiale le sunt întreținute de cei care ar fi trebuit să le facă viața mai ușoară, prin legi corecte, printr-un sistem sanitar exemplar și printr-un ajutor social bine pus la punct. Partidele politice îi folosesc o dată la patru ani când le arată bunăvoință printr-un pachet de alimente. Televiziunile de partid (aici mă refer la România TV și la Antena 3, dar mai nou o cam ia la vale și B1TV) exploatează la maximum lipsurile acestor oameni, îi injectează cu venin, iar rezultatele manipulării s-au văzut foarte bine în aceste zile. Adevărul este că noi, prin pasivitate, i-am lăsat pe cei „slabi de înger” să devină victime sigure ale manipulării. Tonul alarmist, agresivitatea verbală, știrile trunchiate prezentate pe aceste posturi TV s-au transformat în agresivitate fizică și verbală în fața Palatului Cotroceni. Plini de ură, lipsiți de toleranță, isterici, aceștia i-au bruscat pe jurnaliști (mai puțin pe cei de la România TV și Antena 3), i-au apostrofat pe cei care erau de la publicații online, i-au reproșat Președintelui că nu e român (deși e născut în România) și multe altele. Ba mai mult decât atât, s-au arătat revoltați că „dincolo, în Piața Victoriei, manifestanții au primit gratis băutură, mâncare și chiar cazare”. Au fost cele mai triste vorbe pe care le-am auzit în ultimii 5 ani. E cumplit că există oameni care nu au primit niciodată nimic gratis. Există oameni care nu cunosc sentimentul de bunătate, de solidaritate. Lor nu le-a dat nimeni niciodată nimic doar de dragul de a le dărui. Mereu au primit condiționat. În fața unui astfel de spectacol grotesc, nu poți decât să plângi. Sper din tot sufletul că membri CNA (atât cei actuali, cât și cei din trecut) s-au uitat la aceste imagini, care sper să îi bântuie toată viața! Și CNA-ul este răspunzător pentru ceea ce am văzut (și vedem în continuare) acolo! Această instituție a permis televiziunilor să manipuleze în asemenea hal! Dacă și-ar fi făcut datoria și ar fi dat la timp amenzile cuvenite, cel mai probabil, nu am fi ajuns în această situație! În aceste zile de proteste, CNA-ul nu a scos nicio vorbă, n-a dat niciun comunicat, n-a dat niciun avertisment, deși dezinformarea a fost la ea acasă pe posturile TV amintite. Ba chiar și TVR-ului ar fi meritat să îi bată obrazul de câteva ori în aceste zile. În aceste condiții, pot spune liniștită că CNA-ul este o instituție inutilă care ar trebui desființată. S-ar putea „naște” sub o formă nouă, dar în prezent e clar că se află într-un blocaj.
Nu știu cum se pot uita în oglindă cei de la Antena 3 și România TV când văd în stradă rezultatul muncii lor. Dacă Dorian Grey a ascuns de ochii lumii tabloul care arăta urâțenia lăuntrică și evita pe cât posibil să-l privească, acești așa-zis jurnaliști au ales să-și proiecteze murdăria sufletească, veninul în proprii telespectatori. Mă întreb dacă au avut vreo remușcare în momentul în care și-au văzut imaginea în acei oameni săraci?! Oare au fost mândri de „creația” lor?! Întrebări retorice, desigur. Dacă breasla jurnaliștilor ar fi fost una unită, ar fi luat poziție față de niște oameni care își bat joc de această profesie.
Aroganța, disprețul, viclenia, prostia, minciuna, autosufieciența se citesc și pe chipul politicienilor. Și nu mă refer acum doar la Călin Popescu Tăriceanu, în care se regăsește câte puțin din toate. Mă refer la toți. Le lipsește, însă, cu desăvârșire, onoarea, rușinea și bunul simț. Este uluitor faptul că nici cei de la putere, nici cei din opoziție nu au înțeles nimic din protestele din țară. Nici Președintele Iohannis nu sunt 100% sigură că a înțeles. Deși toți s-au folosit de „vocea străzii”. Nici dinspre generația tânără de politicieni nu vin semne bune. Deși sunt școliți în străinătate, deși au în aparență un aer european, nu sunt oameni politici reali. Chiar și tinerii au ațipit la locul de muncă. Nu mai vezi un bun orator nici din greșeală. Opoziția este inexistentă. Nu știu să vorbească argumentat. Este o mare dezamăgire tot ce am văzut zilele acestea în Parlament. Toți vorbesc despre „voința poporului”, despre „vocea străzii”, fiecare prezentând mesajul așa cum îi pică bine. Dar nici „puterea”, nici „opoziția” nu mai zice nimic despre referendumul prin care poporul a cerut un număr mai mic de parlamentari. În stradă au fost și oameni care au votat PSD-ul și votanții USR și cei ai PMP și cei ai PNL. Mesajul străzii a fost cât se poate de clar pentru toți politicienii. Strada nu se afla într-o „tabără” sau în alta…
Trăiesc un profund sentiment de deznădejde. Ăștia n-au înțeles că oamenii vor alt gen de politică. N-au înțeles că ne-am săturat să fim priviți de sus de oameni cărora le-am acordat încredere și i-am trimis în Parlament pentru a ne ușura existența. Ne-am săturat până peste cap de politcieni fără coloană vertebrală. De oameni care „parazitează” câte o idee, iar în momentul în care direcția „vântului” se schimbă, nu ezită să sară în altă „barcă” și să-și schimbe total vederile pentru a se salva. Politicienii români sunt ca un roi de lăcuste care devorează tot ce le iese în cale, iar în urma lor nu mai rămâne nimic. Degeaba le bați obrazul și le spui că nu vor rămâne în istorie. Nici nu-și doresc asta. Ei trăiesc în prezent și atâta vreme cât buzunarul lor e plin, nu au motive să se îngrijoreze. Orice om care are un grăunte de bun-simț, ar fi demisionat în secunda a doua după ce a văzut atâția oameni în stradă nemulțumiți de acțiunea lui. Nu și politicienii noștri. Lor le-a crăpat obrazul doar în timpul discursului susținut de Președinte în Parlament. Când au încălcat legea NU s-au îmbujorat nici măcar în obraji.
Nu mai există rușine, iar vorbele bunicii sunt mai reale ca niciodată. Trăim într-o lume a minciunii, a manipulării și ne învârtim într-un cerc vicios. N-aș zice, totuși, că e fără speranță pentru că sentimentul de unitate pe care-l simți când ești în mijlocul câtorva zeci de mii de oameni care gândesc asemeni ție, este foarte puternic. Cred că ne-am trezit. Important este să nu adormim la loc și să nu uităm ce vrem: politicieni „curați” care să fie preocupați în primul rând de cetățeni, vrem să fie respectate legile, vrem să respectăm valorile europene și să ne apropiem de nivelul de trai din Uniunea Europeană, nu din Rusia. Nu mai vrem corupție! VREM RESPECT! E simplu.

Articole pe aceeași temă:

Firescul, o veșnică excepție: http://andreipartos.ro/firescul-o-vesnica-exceptie/

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here