ROCK THE CITY – INTERVIURI CU BOON & SABATON

Sâmbătă, 2 iulie (prima parte)
Zi plină de emoţii. Motivul? Prin amabilitatea organizatorilor (D&D East Entertainment) urma să fac două interviuri: cu Boon (Austria) şi Sabaton (Suedia). Am ajuns devreme, am intrat târziu. Din cauza vântului care bătea cu atâta putere încât făcea ca gardurile să semene cu nişte trestii în momentul în care le sufla la pământ. Astfel, am ajuns la situaţia în care spectatorii (care veneau în număr din ce în ce mai mare pentru că se apropia ora deschiderii porţilor) sprijineau gardurile luate de vânt. Pe de altă parte, poliţia cerea organizatorilor să ia măsuri pentru că devenea periculos pentru maşinile care circulau regulamentar (oricând s-ar fi putut dărâma o porţiune de gard peste ele). Cu cât stăteam mai mult în drum, cu atât îmi creşteau emoţiile. Când Oana Purcăreanu (PR D&D) ne-a condus în spatele scenei, spunându-ne „deja sunt în întârziere cu interviurile”, mi s-a pus un nod în gât. Mă bucur că era Andrei cu mine, asta mi-a dat încredere în mine. Totuşi, m-am gândit că nu voi avea prea mult timp şi m-am temut că nu va fi bine. Dar, în momentul în care am ajuns în culise, totul era atât de calm şi de liniştit încât mi-am mai redus din emoţii (sau nu m-am mai gândit la ele atât de mult). Andrei a zis că va fi bine şi că mă voi descurca. Deci nu avea cum să iasă rău. Lucrurile s-au petrecut rapid.
Interviu cu Boon

Wolfgang Pendl (solist, chitarist) şi Thomas Panzenböck (chitarist, backing vocals) erau la o masă şi discutau între ei. Lenţi Chiriac (D&D) le-a spus că am venit pentru interviu, cei doi s-au ridicat şi m-au invitat în cabina lor. Este primul lor concert în România. Ajunseseră în Bucureşti încă de vineri: „A fost o noapte lungă, mi-a plăcut foarte mult oraşul, ne-am distrat pe cinste. Sunt multe fete frumoase aici, sunt cele mai frumoase fete aici. Sper să revenim cât mai curând aici”, zice Wolfgang. „Ei au ieşit în oraş. Eu sunt însurat, aşa că am rămas la hotel, dar ei s-au distrat”, adaugă Thomas, cu oarece invidie în glas.
Thomas mi-a oferit un CD al formaţiei Boon: The Almighty Love. El vorbeşte limba engleză, ca atare a răspuns la majoritatea întrebărilor. E drept că din când în când i-a mai tradus şi lui Wolfgang. Mi-a plăcut foarte mult coperta acestui album: „Îţi mulţumim mult. Nici nu ştii cât de mult ne bucură. Imaginile de pe copertă sunt pictate de basistul nostru. Nu am vrut să punem versurile pieselor în interiorul copertei, aşa că el a pictat câte o imagine prin care descrie povestea piesei respective. El este un pictor foarte talentat”.
Am vrut să aflu mai multe despre formaţia lor (eu nu ştiam mare lucru, nici pe net nu sunt prea multe informaţii despre ei): „Trupa a luat fiinţă în 1998. Din punct de vedere muzical, am fost influenţaţi la început de Iron Maiden, de Metallica, desigur, mai târziu de Korn, apoi am încercat să ne găsim propriul stil de muzică. Dar cred că Iron Maiden a contat cel mai mult în evoluţia noastră muzicală. Este foarte important că ne place ceea ce facem. Ne dorim să avem cât mai mult succes, ne dorim ca lumea să afle despre noi, dar nu vrem să ne schimbăm stilul, nu vrem să facem compromisul de a deveni mainstream doar pentru a atrage mai mult public. Vrem doar să facem ceea ce ne place: heavy-metal. Ne-am bucura să avem mai mult public, dar nu e o tragedie dacă nu se întâmplă acest lucru. Mă enervează când casa de producţie vine şi îmi spune: vrem un album în stilul X, Y, sau Z. Înţeleg dorinţa lor de a vinde, dar în acelaşi timp vreau să-mi fie respectată viziunea mea, de artist, de compozitor. Şi apropo de vânzări, acestea au scăzut foarte mult în ultimul timp, toţi producătorii se plâng că nu se mai vând CD-urile la fel de bine…”
Wolfgang intervine în discuţie: „Eu sunt un cumpărător de CD-uri. Îmi place să am obiectul în mână, să-l simt, să văd coperta, din punctul meu de vedere CD-ul este un fel de carte de vizită a artistului”. Thomas: „Şi pentru mine CD-ul a reprezentat, vreme îndelungată, o religie. Sunt un colecţionar. Totuşi, anul trecut mi-am mai schimbat părerea. Mi-am transferat muzica pe iPod şi acum îmi pot accesa albumele de oriunde: stând în pat (nu trebuie să mă mai duc la combină să schimb CD-urile), când conduc maşina, când mă plimb pe stradă, etc. Dar până atunci am fost un colecţionar fanatic de CD-uri. Iar din punctul de vedere al artistului care trebuie să vândă muzica, eu nu sunt sigur că CD-ul mai are vreun viitor. Internetul câştigă din ce în ce mai mult teren, avem youtube, unde găseşti ce vrei şi ce nu vrei, e mult mai comod să descarci de pe net, decât să mergi în magazin pentru a cumpăra un obiect concret”.
Wolfgang consideră că versurile sunt extrem de importante: „Sper că şi publicul le mai acordă atenţia cuvenită. Pentru mine sunt extrem de importante. Versurile noastre au umor pentru că eu sunt de părere că nu are sens să cânţi despre lucruri triste- de acestea ai parte aproape zilnic. Noi vrem să arătăm şi partea optimistă şi amuzantă a vieţii.”
Wolfgang purta un tricou al formaţiei Europe, aşa că m-am gândit să îi întreb dacă îşi amintesc care a fost primul concert pe care l-au văzut: „Primul concert la care am fost a fost cel al formaţiei Europe în 1986. A fost fantastic, unul dintre cele mai bune show-uri pe care le-am văzut vreodată”, zice Wolfgang. „Prima trupă pe care am văzut-o în concert a fost Pungent Stench, este o formaţie foarte bună de death metal din Austria”.
 
Interviu cu Sabaton

M-am despărţit de Boon, lăsându-i să se pregătească de concert. Mai aveam un interviu: Sabaton. Pär Sundström (basistul formaţiei) era responsabil de relaţia cu presa, „ceilalţi sunt la probele de sunet, aşa că voi răspunde eu. Hai să mergem în cabina noastră, este mai linişte acolo”, îmi spune el. Vorbeşte cu multă blândeţe şi lasă impresia că e foarte timid, ceea ce îmi dă curaj. Am ajuns la cabina celor de la Sabaton (e muuult mai spaţioasă decât cea a austriecilor de la Boon). Am vrut să aflu cât mai multe despre el (recunosc, Sabaton nu se numără printre preferinţele mele, aşa că era o bună ocazie de a-i cunoaşte mai bine): „Când mi-am început cariera muzicală, ascultam foarte mult Motley Crue, Metallica şi Guns N Roses, aceste trupe au avut o influenţă puternică asupra mea, ascultându-i pe ei am ajuns să-mi doresc să fac muzică. Şi îmi place genul acesta de rock. Primul concert la care am fost în viaţa mea, a fost unul cu Deep Purple, se întâmpla acum 20 de ani. Mi-a plăcut enorm de mult, deşi la vremea respectivă ştiam o singură piesă din repertoriul lor: Smoke On The Water. Acasă sora mea îmi dădea toate albumele care nu îi plăceau, ea era cu muzica punk, aşa că la mine ajungeau albumele Dio, Sabbath, Alice Cooper şi alţii. Iar când am câştigat primii mei bani, într-o vacanţă de vară, m-am dus la un magazin de discuri şi am cumpărat un Greatest Hits – Queen. Cu Sabaton e un pic altfel. Muzica noastră se inspiră din mai mult din Judas Priest şi Accept. Pe aceste două trupe le-am descoperit mai târziu”.
Cum gestionează succesul din ce în ce mai mare de care se bucură Sabaton? „Este dificil, cel puţin din punct de vedere social. Nu prea mă mai pot bucura de libertatea cu care eram obişnuit, cel puţin în Suedia. Mi-e dor să mai intru într-un magazin liniştit, fără să fiu recunoscut de diverse persoane. Iar având în vedere că susţinem multe turnee, este greu să îmi întemeiez o familie, sau să am o relaţie de lungă durată cu o fată, sau să îmi văd părinţii mai des, aşa cum ar fi normal. Acestea ar fi punctele negative ale succesului în creştere. Dar sunt şi multe lucruri bune care vin o dată cu succesul. E un privilegiu, o onoare să existe oameni care apreciază ceea ce faci, ca artist. Iar pentru noi este extrem de important să ştim că sunt oameni care ne plac exact aşa cum suntem noi. E drept că astăzi avem şansa să lucrăm cu o casă de producţie care ne înţelege şi care ne permite să ne exprimăm muzical aşa cum ne dorim. Nu au încercat să ne impună alt stil. Avem mână liberă şi asta e tot ce ne dorim. Ca să fiu sincer, nici la începutul carierei nu pot să spun că ne-a fost greu. În Suedia sunt multe trupe bune şi din acest punct de vedere este greu să te ridici deasupra celorlalte formaţii. Dar această competiţie te stimulează enorm de mult. Am avut noroc de mulţi prieteni buni care ne-au sprijinit la început. Pentru noi, la început a fost multă muncă şi un dram de noroc. În prezent este şi mai multă muncă pentru că este mult mai greu să te menţii la un standard înalt decât să ieşi în faţă. Deşi la început era o joacă, pe parcurs ne-am schimbat, ne-am maturizat şi am devenit nişte perfecţionişti: suntem concentraţi, repetăm mult, încercăm să creăm ceva unic, al nostru… Deşi, mărturisesc, mi-e greu să văd ceva complet nou în muzică. Cred că am cam ajuns la fundul sacului pe partea asta. Nu cred că vom mai auzi vreodată spunându-se despre cineva: „wow, uite un stil complet nou, ceva care nu s-a mai făcut până acum”. Asta nu cred că se poate întâmpla. Dar noi, putem măcar să încercăm să ne păstrăm identitatea şi să ne îmbunătăţim stilul”.
L-am întrebat şi pe el ce părere are despre viitorul CD-urilor: „Pentru mine CD-urile încă sunt relevante. Absolut. Şi sunt câteva motive bune care îmi susţin această afirmaţie. Unul dintre ele este că străbatem lumea în lung şi în lat. Mergem în anumite ţări pentru prima dată, unde nu avem nicio confirmare că am vândut ceva sau nu, aşa că este important să mergem şi să lăsăm un obiect în urma noastră. De asemenea, este important să vindem cât mai multe CD-uri pentru că trebuie să câştige de pe urma noastră şi casa de producţie care ne ajută cu promovarea. Ca ascultător de muzică… situaţia e un pic diferită. Cumpăr CD-uri pentru că îmi place să ascult muzică în maşină, în timp ce conduc, atunci ascult foarte multă muzică. Şi mai este un aspect: sunt colecţionar. Sunt foarte mândru de CD-urile pe care le deţin, le îngrijesc cu atenţie, e un adevărat ritual. Îmi place să cumpăr ediţii-limitate, ediţii-speciale… La birou nu prea ascult, dar dacă vreau să ascult muzică când sunt la serviciu îmi trebuie un iPod pentru că acolo nu am CD-Player”.
Pentru Sabaton versurile sunt extrem de importante (tema războiului este abordată intens), aşa că am vorbit şi despre acest lucru: „Cred că publicul vrea să asculte versuri bune. Problema este că prea puţini artişti sunt intersaţi să scrie versuri cu adevărat bune. Mulţi scriu doar pentru că simt nevoia să zică ceva peste partea melodică. Pe noi nu ne-a încântat ideea de a scrie versuri superficiale, de aceea ne-am decis să săpăm adânc în istorie şi să scriem despre lucruri care chiar contează. Pentru mine versul este sfânt, din păcate pentru multe alte trupe versurile sunt aproape egale cu zero. Îmi place să cred că mulţi dintre fanii noştri acordă atenţia cuvenită versurile, deşi ştiu că un procent considerabil vine la concert pentru muzică, bere şi… fete. Totuşi, după ce distracţia se termină, sper că am reuşit să îi determinăm să-şi pună unele întrebări mai serioase. Partea amuzantă este că nici măcar nu am fost bun la şcoală la istorie, nu m-am gândit niciodată că îmi voi intersecta drumul cu această materie. Pe atunci ştiam deja că îmi doresc să fac muzică aşa că am pus accentul pe engleză, pe geografie (pentru că îmi imaginam că voi călători mult), mi-a plcăut mult economia asta am şi aprofundat în facultate şi acum sunt economist”.
Am încheiat interviurile şi m-am îndreptat spre casă. Am revenit câteva ore mai târziu pentru concerte.
(va urma)