ŞI ATUNCI CEL DE SUS A SPUS: "LE TREBUIE ROCK!" ŞI A TRIMIS LOCATARII… (17.02.2012)

0
123

locatarii lansare Nu te supara frateAstăzi (17 februarie 2012), în Librăria Cărtureşti a fost lansat albumul de debut al trupei Locatarii, intitulat sugestiv Nu te supăra, frate!
Am ajuns mai devreme în locul amintit aşa că am avut timp berechet să studiez albumul şi mapa de presă. Prezentarea grafică a albumului este foarte interesantă, unde mai pui că înauntru găseşti versurile pieselor.
Din mapa de presă aflu că Locatarii este un grup timişorean din care fac parte componenţi ai unor grupuri prestigioase cum ar fi: Cargo, Pro Musica, Progresiv TM şi muzicieni de excepţie din generaţiile mai noi. Înregistrările pentru albumul Nu te supăra, frate! Au fost făcutecu un studio mobil în Timişoara, Arad, Brebul Nou, Hamburg şi Paris. Albumul a fost mixat şi masterizat la Paris de Adi Popescu (fost component Cargo care în 1990 a plecat în Franţa), absolvent al School Of Audio Engineering.
Din proiect, pe lângă albumul amintit, mai fac parte trei vidioclipuri La Stâna, Cimitirul şi Locatarul de la patru. Primele două pot fi vizionate pe http://www.locatarii.ro iar ultimul se află în stadiul de finalizare. Componenţa grupului: Tavi Iepan (chitară, voce, compozitor), Mario Florescu (vocalist, percuţie), Victor Miclaus (bass), Lică Dolga (baterie), Horea Crişovan (chitară, voce), Radu Rotaru (keyboards).
De la conferinţa de presă a lipsit Victor Miclaus, însă colegii ne-au asigurat că pe 19 februarie vor fi în formulă completă pe scena clubului Silver Church din Capitală.
Între timp, în jurul mereu creştea agitaţia. Încăperea aproape se umpluse, ziariştii îşi căutau un loc pe scaun, se făceau probe de lumini şi microfoane/reportofoane. De data aceasta radioul a avut cei mai mulţi reprezentanţi. Şi-au făcut apariţia pe rând şi prietenii Locatarilor: Marius Baţu, Leo Iorga, Vlady şi Nana Cnejevici, Mircea Florian, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă. Conferinţa a început cu o prezentare a lui Tavi Iepan şi a trupei lui, făcută de Doru Ionescu (TVR). În final a mai spus câteva cuvinte şi Florin Silviu Ursulescu (Radio România). Conferinţa s-a încheiat cu aplauze.
N-am ratat ocazia şi am stat un pic de vorbă cu Tavi Iepan (trebuie spus că el a finanţat albumul în mare măsură). L-am întrebat dacă a mers cu acest material şi la Casele de Producţie: „Am fost cu albumul şi DVD-urile gata făcute la Casele de Producţie. Discuţia s-a purtat pe două planuri: în primul rând am aflat un lucru aproape unic în Europa: în România nu se poate vinde muzică cu chitări. N-am înţeles de ce pentru că peste tot în Europa se vinde muzică rock. De exemplu, The Police a câştigat în ultimul turneu aproximativ 126 de milioane de euro, cântând rock! Şi acesta este un singur exemplu.
În momentul în care am spus cât au fost costurile de producţie, s-a produs un blocaj deşi costurile nu sunt enorme, dar se pare că s-au obişnuit să primească în mare măsură produsele gratis.
În alte ţări Casele de Producţie care au pretenţia că sunt de un anumit nivel vând toate genurile: de la folk, la etno, la jazz, la blues, la rock. Încearcă să vândă cât mai bine toate aceste produse muzicale. Nu este un fel de specializare cum se întâmplă la noi. Eu am impresia că din 20 de titluri care apar pe an la o casă de discuri, 18 sunt aproape la fel.
Albumul Nu te supăra, frate! Este producţie proprie şi vom încerca să-l distribuim prin reţelele existente. Ne mai interesăm pe partea asta! Până una alta sper ca Librăriile Cărtureşti să ne ajute. Discul se va putea cumpăra şi on-line de pe site-ul nostru. Dar încerc să-l bag în toate reţelele de distribuţie. La următorul interviu am să vă povestesc ce experienţe am avut.”
Despre concertele de până acum şi reacţia publicului la piese, Tavi a spus:
„Am cântat deja în Arad, Timişoara în această perioadă. Dar am mai susţinut concerte şi la Reşiţa, la Caransebeş, la Festivalul Rock la Mureş, la Gărâna. Aşadar trupa începe să se rodeze live şi asta este foarte important. Am trecut din studio în sala de repetiţii şi acum pe scenă.
Piesele sunt primite foarte bine, cel puţin eu aşa am simţit în concerte. Nu pot să definesc un anumit gen pentru ceea ce cântăm noi. Colegii mei sunt instrumentişti foarte buni, cunoscuţi din multe variante de trupe, care cântă de la jazz, la rock, la punk sau orice altceva. Piesele sunt un fel de cross-over, dar cel mai bine vorbeşte discul despre noi. Pe site-ul nostru găsiţi şi videoclipuri.
Melodiile sunt cu tentă socială pentru că eu cred că muzica are menirea de a reflecta realitatea. Rock-ul este o formă de protest şi sper să rămână aşa în continuare!”
Pe album veţi găsi şi câteva colaborări inedite: „Cu Mircea Florian am făcut o imprimare pentru o piesă care se află şi pe acest disc. Dar vom scoate cu el şi o variantă pe maxi-single. Mai durează puţin pentru că nu vrem să fie identică cu cea de acum. Pe Mircea l-am întâlnit la Bucureşti şi a răspuns afirmativ cererii mele de a cânta împreună. Melodia se numeşteHeroCocaExtrazina şi, sper cât de curând, o vom asculta într-o variantă cântată de Mircea Florian.
Lumea este o piesă unde colegii m-au obligat să cânt vocal şi pe lângă mine cântă în limba zulu nişte artişti extraordinari din Africa de Sud. Cred că este o încântare pe orice să asculte. O baladă care se poate difuza pe orice post de radio.”
Unde ne putem întâlni cu Locatarii?
„Locatarii vă aşteaptă pe toţi, joi, 19 februarie, la Silver Church (în Preoteasa) la ora 19.00. Sperăm ca întâlnirea noastră cu publicul bucureştean să fie una foarte plăcută!”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here