„Striscia la notizia” a acordat premiul „Tapiro D`oro” lui Gianni Morandi

0
68

Pe 20 ianuarie, Gianni Morandi a povestit pe pagina lui de Facebook o întâmplare neplăcută care a avut loc pe stadionul din Bologna în cadrul partidei Bologna – Napoli. Înainte de a începe meciul suporterii echipei gazde au huiduit în timp ce din boxe răsuna piesa Caruso în interpretarea lui Lucio Dalla. Gianni și-a exprimat profunda mâhnire pe Facebook: „Nu credeam suporterii au ajuns în asemenea hal. Au trecut vremurile în care suporterii echipei din Bologna erau dați exemplu pentru cât de civilizat se poartă pe stadion. Nu mă așteptam ca suporterii noștri să dea dovadă de rasism, eu nu m-am regăsit în comportamentul lor. Sunt președinte de onoare al acestui club, și chiar dacă este o funcție onorifică, mie nu-mi mai place. Nu mă mai simt bine acolo”, a spus el.
 
Ei bine, astăzi, Gianni Morandi a postat fotografia alăturată însoțită de următorul mesaj: „Ați urmărit Striscia la notizia ieri? Valerio Staffelli mi-a oferit premiul TAPIRO D’ORO. Această distincție este acordată, de obicei, unor persoane care comit greșeli, încurcă lucurile, spun minciuni și alte asemenea… Însă Valerio Staffelli mi-a oferit statueta pentru ceea ce s-a întâmplat la meciul Bologna – Napoli. Mă gândesc că ar trebui să le trimit acest premiu suporterilor care au huiduit piesa interpretată de Lucio Dalla, mânjindu-i astfel memoria. Dar până la urmă o voi păstra eu. Am deja o colecție frumoasă, este al treilea trofeu și sigur nu mă voi opri aici”.
 
Pe lângă cazurile menționate de Gianni, Valerio Staffelli acordă acest premiu și unor persoane care au avut de suferit în urma acțiunilor altor oameni, așa cum este și cazul lui Morandi.
Din 1996 până în prezent au fost acordate peste 600 de statuete. Au primit, printre alții: Adriano Celentano, Enrico Cuccia, Reinhold Messner, Fabrizio Del Noce, Fiorello (care deține 18 trofee), Vittorio Sgarbi, Mike Bongiorno (care a spart trofeul dând cu el de pământ) și Benigni.

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here