TEST – Formația pop-rock a Casei Studenților din Timișoara, la Festivalul CLUB A, 1981

Articol de Marius Mihalca

0
47

 

ARTICOL PRIMIT DE LA MARIUS MIHALCA (TIMIȘOARA)

Grupul TEST – al Casei Studenților din Timișoara, în perioada 1976-1983 – a susținut concerte pe scene de festival, în turnee naționale și tabere de tineret (Pârâul Rece, Predeal, Bușteni), participând la două ediții CLUB A, în anii 1979 și 1981, trambulina care l-a propulsat pe scena legendarului festival fiind festivalul studențesc de la Craiova (1979), la care s-a clasat pe un meritat loc doi.

Fotografiile cu grupul TEST sunt din penultima zi de festival, miercuri -18 martie, zi a cărui afiș cuprindea și numele grupurilor SEMNAL M, HARRY TAVITIAN, PIRAMIS (Ungaria), GRUP 74, ACCENT, TRANSFER, afișul întregului festival mai cuprinzând nume precum SFINX, POST SCRIPTUM, PROGRESIV TM, METROPOL, ROȘU ȘI NEGRU, PRO MUSICA, BASORELIEF, REDIVIVUS, HOLOGRAF, DOMINO, FLORIAN DIN TRANSILVANIA, GENERACIJA 5 (YU), M EFEKT (CS) ș.a.

Dat fiind distribuția de pe scena festivalului, anvergura și importanța acestuia, experiența trăită acolo a fost una deosebită pentru toți componenții grupului de atunci: Zsolt Pap – chitară, Dan Caran – chitară bass și voce ad., Giuseppe Karoliny – clape și voce ad., Carol Bleich – percuție și voce ad., Johann Kalmar – saxofon, Marius Mihalca – voce și chitară.

Foto 1. Pe scenă (parțial), de la stânga la dreapta: Giuseppe Karoliny (clape, voce adițională), Dan Caran (chitară bass, voce ad.), Carol Bleich (percuție, voce ad.), Marius Mihalca (voce, chitară).

Foto 2. Pe scenă (parțial), de la stânga la dreapta: Carol Bleich (percuție, voce ad.), Marius Mihalca (voce, chitară), Zsolt Pap (chitară), Johann Kalmar (saxofon).

Foto 3. Repetând vocile, înainte de recital, de la dreapta la stânga: Johann Kalmar (saxofon), Carol Bleich (percuție, voce ad.), Dan Caran (chitară bass, voce ad.), Zsolt Pap (chitară), Giuseppe Karoliny (clape, voce adițională), Marius Mihalca (voce, chitară). În fotografie apare și un prieten al grupului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here