Vali Sterian, Moţu Pittiş, Andrei Partoş şi Radu Sava despre The Rolling Stones de la Budapesta (1995)

0
943

Iata secvente promise, extrase de pe caseta care s-a inregistrat in timp ce, impreuna cu Vali Sterian, Motu Pittis si Radu Sava, comentam concertul The Rolling Stones de la Budapesta.
Articolul de Andrei Partoş, publicat în Vox Pop Rock, nr. 18/septembrie 1995.
Vali Sterian: Mai mare bucurie decat sa cant “Satisfaction” cu Jagger nu puteam sa am!
Andrei Partos: Elementele scenografice, efectele pirotehnice si altele, te-au apropiat sau nu de muzica Stones-ilor?
VS: Nu m-au influentat. Asa cum ascultam la casti pe vremuri, asa am trait si acum momentele. A fost ca si cum crezi intr-un singur Dumnezeu si deodata te intalnesti cu El. M-a impresionat si faptul ca si Stones-ii au stat in ploaie, ca noi. Mick stiam ca asa va face, pentru el era firesc. El nu-i oricine. In fata a 60.000 de oameni nu putea sa nu faca asa.
Andrei Partoş: Nu te-a surprins absenta de la Budapesta a colegilor de breasla care au crescut, ca si tine, cu muzica Stones?
Vali Sterian: Cred ca n-au beneficiat de informatie. Noi am avut-o. Costul biletului era la indemana oricarui artist roman. Puteau sa vina pana aici!
Motu Pittis: Ar mai fi o explicatie: numarul mic de specatori la Jethro Tull la noi acasa. Unii se dau cu pumnul in piept ca iubesc rock-ul sau o formatie anume si cand au ocazia, o omit. Eu cunosc foarte multi Jethro Tull-isti si nu i-am vazut pe Dinamo. Si nu cred ca nu exista 20.000 de romani care sa vrea sa vada Jethro Tull!
Vali Sterian: Asa pot spune ca nici la Paul Rogers, taticul multor vocali, Sala Palatului n-a fost plina desi merita. Eu si nevasta-mea, Luci, am decis sa facem orice efort financiar pentru a veni aici. Asta pentru ca eu am crescut cu Rolling Stones.
Motu Pittis: Multi snobi in lumea noastra! Suna bine sa spuna ca n-au stiut… N-ai bani, te imprumuti. Asa ceva nu se rateaza!
Andrei Partoş: Radu, tu reprezinti o alta generatie. Ce motiv ai avut sa faci acest drum?
Radu Sava: Eu am fost interesat sa vad daca, dupa atatia ani, dupa atatea milioane incasate, trupa isi mai merita renumele sau nu. Asa “la cald” pot spune ca inca mai sunt “vagabonzi”. Isi merita numele de The Rolling Stones. Ar fi putut sa apara o ruptura intre public si grup, ceea ce nu s-a intamplat. Nu tot timpul sunt 100% sinceri. Legatura cu publicul nu este permanent intensa, Jagger apeleaza la trucuri invatate, fixate de-a lungul anilor. Eu asa am simtit.
Andrei Partoş: Tu i-ai descoperit acum 3 ani, cand aveai 18. Ai venit pentru ca trebuia, ca da bine sa poti sa povestesti ca i-ai vazut sau ai alta motivatie?
Radu Sava: Fiind declarata drept “cea mai mare trupa rock din lume” si interesandu-ma fenomenul rock in general, am vrut sa vad cu ochii mei istoria. Totusi, m-a mirat ca fiind turneu Voodoo Lounge n-au cantat prea mult de pe acest album.
Vali Sterian: Dar nu asta i-a interesat pe cei multi, pentru ca ei sau noi, daca vrei, am venit sa auzim muzica Stones cu reperele ei de-a lungul anilor.
Motu Pittis: Nu stiu cat am stat sa ne gandim la primul sunet de “Satisfaction” auzit pe vremuri si cum au cantat azi aceasta piesa. N-am mai auzit chitara aia cu fuzz, parca lipsea ceva. Dar in momentul in care dispare latura creativa, acea “lumina in ochi”, rock-ul moare. Atunci ramane numai meseria. Eu zic ca transmisia de energie dinspre scena spre public, a existat. N-au fost bucati cantate din obligatie. Spre ultima treime a concertului pot spune ca au cantat cu aceiasi bucurie cu care cantau odata prin cluburi. Nu mai conta scena aceea fantastica, cu papusile gonflabile, nimic.
Andrei Partoş: Crezi ca tehnologia asta moderna apropie de rock o categorie de public care pana azi nu era atras?
Motu Pittis: Prefer sa zic parerile mele mai intai. Spectacolul a fost halucinant. Oare scenografia, proiectia video, pirotehnica, arhitectura scenica, sunetul, toate astea nu ingroapa formatia, mai are ea spatiu sa cante libera? Asta-i intrebarea! Formatia a ramas perfect libera, n-a fost constransa de nici un element care s-a adaugat cu timpul.
Andrei Partoş: Totusi, publicul reactiona la fiecare element nou oferit de regie.
 

Florian Pittiş: “Rockul este sanatate pentru cetate”

Motu Pittis: Aici e perfidia. Viteza de reactie a individului a crescut, bombardamentul informational isi face efectul. Orice schimbare din jur produce mutatii si-n noi. Mai concret. Ceilalti au folosit ecranele video ca sa mareasca imaginea aia de furnica pe care o vedem noi de la distanta. La Pink Floyd, se proiecteaza un film adiacent care seveste continutului bucatilor. De data asta, am vazut o combinatie intre toate formele, am vazut o transmisie a concertului la televiziune. Pentru unii mediatizarea evenimentului devine mai importanta decat evenimentul in sine. Chiar si la Mamaia, unii concurenti sunt mai preocupati de ce se scrie despre festival decat de propria prestatie. Aici este si evenimentul si caseta video a concertului. Acum intelegi cat de perfizi sunt, ce pas inainte au facut? In acelasi timp, energia Stones-ilor se transmite unui intreg stadion, chiar si la varsta pe care o au tipii, chiar si pe ploaie.
Andrei Partoş: Cat e afectiv si cat e rational din ceea ce s-a intamplat pe scena?
Motu Pittis: Rationale sunt structurile, scena. Luminile din ochi sunt partea afectiva. Eu pot sa spun ca am venit cu sacul mare la pomul laudat si pentru mine s-a umplut.
Andrei Partoş: Au fost melodiile pe care ti le-ai dorit?
Motu Pittis: Asta-i ca si cum ai face Nationala mai bine ca Iordanescu. Fireste ca faceam o alta selectie. A lipsit “No expectations”.
Radu Sava: As vrea sa mai subliniez si eu ceva important: poti sa cumperi CD-uri, sa vizionezi casete video, principala forma de cunoastere ramane concertul. Asta este rock-ul. Pacat ca am stat asa departe.
Motu Pittis: Asa-i. Distanta te pune mai mult in situatia de privitor decat de participant.
Radu Sava: Totusi, se creeaza ceva magic. Dispar diferentele dintre oameni, toti devin prieteni.
Motu Pittis: Rock-ul este sanatate pentru cetate! Pacat ca la noi inca nu exista exercitiul de a merge la concerte.
Andrei Partoş: Voi credeti ca acest concert cu The Rolling Stones desfasurat pe ploaie la Bucuresti ar fi avut timp de peste 2 ore spectatori?
Vali Sterian: Eu am si uitat unde ne aflam.
Radu Sava: Cred ca da, desi nu stiu daca numeric ar fi tot atatia.
Motu Pittis: Daca ar fi fost platitori de 58 de marci, atunci poate da.
In final a venit si parafraza “I know it’s only Rolling Stones, but I like it”, dupa care fiind cam dimineata ne-am dus la culcare. Am mai retinut o observatie de-a lui Motu privind munca operatorilor de imagine pe care nu i-am simtit pe scena, nu i-am zarit de nici un fel, n-au trecut prin fata artistilor niciodata. Am zis ca poate va intereseaza si acest aspect.
 
Alte articole:
 

FLORIAN PITTIS- O DISCUTIE PORNIND DE LA KM 0 – Interviu de Andrei Partoș

Secretele numerelor – La concret- FLORIAN PITTIS – articol de Lamia Beligan (1993)

1 COMENTARIU

  1. […] Vali Sterian, Moţu Pittiş, Andrei Partoş şi Radu Sava despre The Rolling Stones de la Budapesta … var addedComment = function(response) { //console.log('fbComments: Caught added comment'); //console.log('fbComments: Making AJAX call to update Facebook comment count'); $.post('http://andreipartos.ro/wp-content/plugins/facebook-comments-for-wordpress/facebook-comments-ajax.php', { fn: 'addComment', xid: 'hgPHoozzGWOYnrL_post14152' }, function(resp) { if (resp === 'true') { //console.log('fbComments: Updated and cached Facebook comment count for post with xid=hgPHoozzGWOYnrL_post14152'); } else { //console.log('fbComments: FAILED to update Facebook comment count for post with xid=hgPHoozzGWOYnrL_post14152'); } }); //console.log('fbComments: Making AJAX call to send email notification'); $.post('http://andreipartos.ro/wp-content/plugins/facebook-comments-for-wordpress/facebook-comments-ajax.php', { fn: 'sendNotification', xid: 'hgPHoozzGWOYnrL_post14152', postTitle: 'FLORIAN PITTIS- O DISCUTIE PORNIND DE LA KM 0 – Interviu de Andrei Partoș', postUrl: 'http://andreipartos.ro/florian-pittis-o-discutie-pornind-de-la-km-0-interviu-de-andrei-partos/' }, function(resp) { if (resp === 'true') { //console.log('fbComments: Sent email notification'); } else { //console.log('fbComments: FAILED to send email notification'); } }); }; FB.Event.subscribe('comments.add', addedComment); […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here