Vocea anilor de liceu. Stela Enache. Glasul tinereţii fără bătrâneţe şi al adolescenţei fără de sfârşit

0
90

STELA ENACHEArticol preluat din Evenimentul Zilei
Refrenul „Anilor de liceu” ne urmăreşte pe toţi. Vremurile în care grijile tale păreau colosale, iar acum îţi stârnesc doar râsul, sunt departe. Cristalina voce a Stelei Enache ne readuce, însă, pe timpul când purtam ştiinţa vieţii în ghiozdan
Adolescenţa este, pentru cei mai mulţi, cea mai fericită parte a vieţii. Atunci, simţi primii fluturi în stomac când îţi cade cu tronc, ca o cărămidă în cap, o fată sau un băiat, după caz. Tot atunci, ţi se pare că trăieşti o dramă când la o teză banală ai luat o notă mică. Lacrimile ţi se înoadă în bărbie când prima ta dragoste te-a părăsit pentru un alt june sau jună cu preocupări mai existenţialiste. Amintirile din anii de liceu te urmăresc toată viaţa. Şi, mai târziu, când sita anilor ne cerne pe tâmple mici fulgi, din fire de argint, realizăm că frumoasa noastră Dulcinee, prinţesa visurilor noastre a fost demult, ce nu mai e… Există, însă, o constantă pentru cei ajunşi la vârsta înţelepciunii. Întâlnirile aniversare cu colegii de liceu. Atunci, ca un făcut, cu toţii cădem într-o regresie şi ne comportăm, adulţi fiind, ca nişte copii. „Ani de liceu, cu emoţii la română / Scumpii ani de liceu când la mate dai de greu! (…)Ani de liceu când se-ntâmplă o tragedie fiindcă el te-a zărit / La un film cu alt băiat…”, este refrenul pe care îl fredonează toţi foştii liceeni. Şi, mai nou, şi proaspeţii absolvenţi. Chiar şi cei care nu şi-au luat BACul. Nu mulţi ştiu, însă, povestea vocii cristaline din boxe. Stela Enache a fost şi va rămâne glasul tinereţii fără bătrâneţe.
Autodidactă cu Conservator
Dacă n-ai şti că are 66 de ani ai spune că-i o puştoaică. Anii au trecut peste ea aproape fără urme. Se alintă ca o adolescentă, dar când deschide gura realizezi că stai de vorbă cu o femeie care a trăit viaţa la un amperaj greu de desluşit de un om obişnuit. Când românii de rând abia de se uitau la emisiuni de divertisment pe la bulgari, sârbi sau unguri, ea făcea showuri, la propriu, pe toate meridianele lumii. Nici acum nu a obosit. Cam cât de activă e bunicuţa Stela Enache, că doar are trei nepoţei? Râde, ştrengăreşte: „Foarte! Filmez, dar nu zilnic, la mai toate televiziunile, în emisiuni de divertisment. Merg la Corina Chiriac, pe Naţional TV, La Favorit, Kanal D, pe TVR 2, la Acces Direct şi chiar la Măruţă, pe PRO TV”.
Puteți citi aici:
http://www.evz.ro/vocea-anilor-de-liceu-stela-enache.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here