Michael Angelo Batio în clubul Stuf Vama Veche (25.04.2014)

0
145

Cronică de Iulia Radu
Vineri, 25 aprilie. Ora 17.30. Clubul Stuf Vama Veche din București. Entuziasm. Admirație. Public numeros. Rock. Hard & heavy. Un artist de nota 10. Două chitări și un show de zile mari. Cam așa aș putea rezuma seara trecută în doar câteva cuvinte. Dar, ca să înțelegeți mai bine ce ați pierdut, am să vă povestesc pe îndelete.
 
L-am ratat pe Michael Angelo Batio atunci când a venit pentru prima dată la București, așa că acum, din prea mult entuziasm, am ajuns mai devreme în local. Am vrut să prind și probele de sunet. Personalul clubului s-a uitat lung la noi (eram împreună cu colega mea, Anca) și ne-a explicat că artistul trebuie să sosească din moment în moment. N-am zăbovit mult la masă că i-am și văzut pe Corrado Sgandurra (chitarist italian şi producător al evenimentului) și Michael Angelo Batio pășind în club. M-a bucurat revederea cu Corrado și m-a emoționat întâlnirea cu Michael Angelo, așa că nu am fost prea vorbăreață. Băieții au acceptat să facem câteva fotografii în club, așa că a urmat o scurtă ședință foto. Personalul clubului s-a dovedit a fi extrem de amabil, una dintre fete le-a oferit băieților câte un tablou astfel încât cei doi păreau că sunt îmbrăcați la patru ace. Joaca a fost acceptată cu bucurie de cei doi, iar rezultatul îl vedeți în imaginea alăturată.
Amabil, calm, politicos, cu un zâmbet cald, așa este Michael Angelo atunci când stai de vorbă cu el. Aș putea să vă spun și despre ochii lui albaștri (până la urmă, la ce vă așteptați?! este un text scris de o fată :)) ), dar este mai bine să mergeți să-l vedeți live și vă veți bucura și de ochii lui frumoși și de un recital de excepție.
 
Probele de sunet au decurs bine, am admirat îndelung celebra chitară-dublă așezată ca un trofeu în dreapta scenei. La un moment dat, Michael a cerut să fie pornit aerul condiționat și să aibă un ventilator lângă scenă. „Sunt din Chicago, aici este foarte cald, mă simt ca în toiul verii”, a spus el.
Cât au durat probele am stat puțin de vorbă și cu Corrado. Anul trecut nu a putut organiza evenimentul deoarece nu a găsit sponsori, dar se luptă să-l facă în 2014. Acest warm-up party cu Michael Angelo Batio este un prim pas către Ziua Chitarelor 4 care va avea loc în toamnă.
 

GALERIE FOTO aici

La ora 19.00 deja se strânseseră puștii în fața clubului. „Intră întâi cei care au rezervare, apoi cei fără până când se umple clubul”, a hotărât Corrado. În mai puțin de jumătate de oră abia dacă te mai puteai mișca prin local. Erau copilași de 7-8 ani, puști de liceu, dar și oameni trecuți bine de 60 de ani. Toți aveau în comun dragostea față de rock și de chitară. Fiecare ar fi vrut măcar o strângere de mână din partea artistului american, dacă nu și un autograf, și o fotografie și un sfat dat în particular pentru a desluși mai ușor misterele chitării. „L-am văzut și în 2010, dar atunci a început dimineață și s-a terminat seara târziu, erau mai mulți invitați, iar eu nu am avut un loc atât de bun pentru că nu m-am dus de la început”, spunea un băiat, care stătea lipit de „buza” scenei, pregătit pentru a-l urmări pe Michael Angelo. Tot lipit de scenă, dar în partea dreaptă, era Alex (14 ani) care tremura tot de emoție: „Înregistrez tot recitalul și apoi îl studiez acasă. Doamne, sper să strănute spre mine și să se ia talentul”. E drept că au fost și câțiva ghinioniști. Unul dintre elevii lui Corrado povestea că un coleg de-al lui a rămas blocat în casă: „Părinții lui sunt plecați și el nu are cheie, așa că nu poate să plece din casă. E ofticat rău că nu poate să vină”.
 
„Își mișcă mâinile pe chitară mai repede decât gândesc eu”
Puțin după ora 20.00, Michael a salutat publicul spre bucuria tuturor! Ceea ce a urmat e greu de redat în cuvinte. Michael ne-a oferit o porție sănătoasă de rock, interpretând piese proprii de pe albumele Intermezzo (cel mai recent CD lansat), No Boundaries, Hands Without Shadows, dar și coveruri din repertoriul Led Zeppelin („Jimmy Page cânta cu chitara la gleznă spre deosebire de The Beatles care cântau cu ea pe piept, eu nu am vrut ca Page pentru că nu am brațe atât de lungi, n-am vrut nici ca Beatles pentru că nu cuceream fetele așa”, a spus el cu umor), Deep Purple, Van Halen („rockerul care cântă heavy-metal cu zâmbetul pe buze”, așa l-a caracterizat Michael), Metallica, dar și un tribut adus lui Randy Rhoads. Cel mai așteptat moment a fost acela când Michael a luat chitara dublă. Toți ochii erau ațintiți asupra lui. „Fantastic! Cum se poate concentra să cânte două partituri diferite în același timp?!? Eu abia pot să mă concentrez la una singură”, spunea cineva din spate.  Un puști de vreo 15 – 16 ani era absolut fascinat de spectacolul care se desfășura la 1 metru în fața lui. Pe la jumătatea show-ului, parcă trezit dintr-un vis, a exclamat spre prietenii lui: „Își mișcă mâinile pe chitară mai repede decât gândesc eu. Nu înțeleg cum face!!!”.
 

Adevărul este că Michael Angelo Batio este un chitarist spectaculos! Pe griful chitării se vede un cerc, sunt rare momentele în care mâna lui stângă „poposește” pe corzi. Concertul de vineri seară mi-a oferit o altă perspectivă asupra „viteziștilor”. Pe ceilalți chitariști renumiți pentru rapiditatea lor, pe care i-am văzut live, i-am simțit concentrați mai mult pe instrumentul lor, stând mai tot timpul cu ochii pe chitară, „pierduți” printre notele înșirate una după alta cu viteză amețitoare. Michael Angelo Batio mi-a arătat, însă, că poți fi și rapid și „cald” în același timp. Reușește să transmită pasiunea pentru muzică și chitară într-un mod spectaculos. Nu pierde legătura cu publicul nicio clipă. Ridică privirea spre spectatori și lasă impresia că instrumentul face parte din el.
 
Recitalul s-a încheiat puțin după ora 22.00 și a fost urmat de un meet & greet. Cu multă răbdare și amabilitate, Michael Angelo Batio a făcut fotografii cu toți doritorii, a dat autografe, a primit laude, felicitări, dar și întrebări cărora le-a răspuns prompt.
 
Mulțumim Michael Angelo Batio pentru o seară excepțională! Mulțumim Corrado pentru organizare! Ne vedem la toamnă la Ziua Chitarelor 4!

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here