A murit Teodora Ionescu. Dumnezeu să o odihnească în pace!

0
601

Am aflat cu tristețe de pe pagina lui Nicu Alifantis, despre dispariția Teodorei Ionescu (22 mai 1953 – 22.12.2018). Dumnezeu să o odihnească în pace!

Text preluat de pe site-ul jurnalul.antena3.ro:

“Cele mai frumoase duminici erau cele de la bunica de le Valea Voievozilor, de lângă Târgovişte. Mama a avut încă şase fraţi. La sfârşit de săptămână se strângeau cu toţii acolo. Îmi revine mereu în minte masa din curte, acoperită cu o faţă… de masă, normal, care, nu ştiu de ce, mi se părea mie foarte elegantă. Sigur că era una de duzină, dar mătuşa mea (sora cea mare a mamei, “şefa” casei) o folosea numai când veneau musafiri, şi probabil de aceea… După masa de prânz era un fel de linişte pe care nu cred că am mai trăit-o de-atunci. Bărbaţii (la un vin, evident) jucau table sau cărţi (şepticuri, tromboane, de-astea uşoare), iar “cucoanele”, cu cafeluţele în faţă jucau rummy. Când m-am făcut mai mare, de pe la 10-11 ani intram şi eu la masă şi eram foarte mândră. Nu ştiu, era un fel de armonie, cum ziceam, de linişte după care mai tânjesc şi acum… Mi se părea mie că atmosfera era cam ca în romanele interbelice, probabil că de-asta… La Bucureşti, acasă în Rahova unde m-am născut, duminicile erau parcă mai monotone. Mai cu lecţii pentru luni, mai cu copiii prin curte sau pe stradă… Asta deşi, ai să râzi, vara, şi noi mâncam afară, iar dacă aveam musafiri, mama punea o faţa de masă identică. Dar era altceva”.
“Nu ştiu, poate eşecul la facultate (medicină), care, paradoxal, mai mult m-a bucurat. Da, pentru că mi-am dat seama că nu eram făcută pentru meseria asta, deşi nu mă obligase nimeni să o aleg. Mă îndreptasem spre ea din considerente sentimentale, puerile. Nu intru în amănunte pentru că, cinstită să fiu, nu-mi face nici o plăcere. Bref!  A fost ca un fel de eliberare. Am lucrat în proiectare până în ’90, după care la radio. Între timp am făcut regie la Şcoala Populară de Artă, am făcut parte din Clubul de la Ora 7, pe care îl păstorea Aurel Gherghel, şi care se ocupa de concerte rock şi folk, din trupa de cenaclu a Ateneului Tineretului, citeam, scriam, mergeam foarte des la teatru… Am mai dat o singură dată la teatru, tot la regie, dar, evident am picat şi mi-a trecut. În general, cum zicea un amic, în anii ăia nu aveai alternativă. Ori te duceai în bibliotecă (la modul generic, evident), ori în cârciumă. Ei bine, le-am “vizitat” pe amândouă, dar fără excese în ceea ce priveşte al doilea loc. Cum să-ţi spun, pentru mine, dragul de cârciumă era, de fapt, dragul de socializare, de taclale pe teme mai mult sau mai puţin deştepte, de tocat cea mai recentă carte citită sau cel mai recent spectacol văzut sau album ascultat, ăsta era sensul… Dar să nu crezi că eram eu într-o gaşcă de elită. Nu, cam asta făcea toată generaţia mea”.

sursa: jurnal.antena3.ro

 

Adunate de pe Facebook:










Ultimele postari ale lui admin (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here